De-ar fi să dau ceva din mine
Eu, suflet gol și dezbrăcat,
Ce pot eu da fără de Tine?
Doar firmituri de lut uscat.

Oricât de mare bogăție
Mi-ar străluci în mari palate
Dacă nu beau din apa vie
Sunt doar sărac în tot și toate.

Nemăsurat în lung și-n lat
De-ar fi al tău pământul tot
Cât nu ești binecuvântat
Ești în pădure doar un ciot.

Stăpân să fii peste mulțimi
Și cu puteri nemăsurate
Ești fir de praf pe înălțimi
Printre furtuni învolburate.

Și totuși, între cer și om
S-a pus un Om venit din cer,
Pune atom după atom
În taina Lui de-adânc mister.

Voi credeți că voi împărțiți dreptatea
cu lama de cuțit cu două tăișuri,
când, iată, prin spate vă junghie moartea
și ce se alege de-a voastre fetișuri?

Voi credeți că voi trăi-veți în veci,
Dar veacul de voi nu are un loc,
O, forme de piatră, și mute și reci
Ce tulburi vă scurgeți spre iazul de foc.

Voi credeți că voi, și doar numai voi,
Sunteți cei de sus și puși deoparte
Și nu știți ce mici, uscați și ce goi
Vă scurgeți uscați spre iazul de moarte.

Robiți de mândrie și-o lume deșartă
Tânjiți la comori ruginite;
O, Doamne, Te-ndură de ei și îi iartă
Și nu îi lăsa robiți de ispite!

Ce vremi încâlcite străbatem,
Nu știm decât să ne batem,
Zvârlim unii-n alții cu ură
Scobind cu arsuri în arsură.

Călcăm peste spini și tăciuni,
Uităm a rosti rugăciuni,
Ne-nchidem în școli la arest
Și facem din lege incest.

Ne-am pus dregători fără minte
Să ducă poporu-nainte,
În inimi și suflet sunt goi
Și nu mai ieșim din noroi.

‘L-alegem mereu pe Cezar
Să joace o țară la zar,
Să-i pună în inimă foc
Că n-are în lume noroc.

Când slugă, când cal de corvoadă,
Mereu așezată la coadă,
Condusă prin șanț de isterici
Abia mai găsește biserici.

Cum zorii-ntunericu-l crapă
Cu colții de sapă și grapă
Din ploile stelelor coapte
Se face lumină în noapte.

Deșertăciunea din deșert
Nu își mai termină de fiert
Pustiurile ei aride
Sub dune de nisip livide.

În goliciunile din spații
Se cască gropi de inundații
Și scotocind în saci cu daruri
Se-aruncă printre stele zaruri.

Printre ciulini, printre scaieți
Se tot căznesc forme de vieți
Să-mbrace zile deșirate
Cu nasturii cusuți la spate.

Între nadir și-ntre zenit
Iese o lume la plivit
Și, însetată, în chindie,
Va bea plângând din apa vie.

Am visat colorat cu drapele
Înfipte pe culmi cucerite
Fluturau a culori prin inele
Cu visele lor logodite.

Am visat colorat cu semințe
Îmbrăcate cumva ca minerii,
Păreau că lasă afară dorințe
De-a se mărita în mijlocul verii.

Am visat colorat despre frunze
Îmbrăcate în toamnă târzie
Aveau brume albe pe buze,
Împachetau fructe în cutie.

Mi s-au colorat visele în fluturi,
Pământul săpa în piatră fântâni
Din care aprozii scot apă cu ciucuri,
Pilat, vinovat, să se spele pe mâini.

Am visat colorat despre vise
Între porți de Eden și porți dărâmate,
Între crucea de lemn și zaruri deschise,
Între blestem și iertări de păcate.

Da. Eu am visat cu El, Dumnezeu,
Părea că și El visează cu mine;
Dar eu când visam dormeam tot mai greu
Când El mă spăla cu sânge-suspine.

Am visat alb-negru, că mă trezesc
-Nu somnul era purtătorul de vis-
Nici nu am cuvinte să povestesc

Cum să nu trăiești pentru Hristos
când El a murit pentru tine?
Cum să nu porți jugul Lui
când El a purtat crucea în locul tău?

Cum să nu ții seamă de învățătura Lui
când El a ținut seamă de păcatele tale
și le-a spălat pe toate cu sânge
pentru ca tu să te lepezi de ele?

Cum să nu crezi în El
când El crede că vei fi ca El
și pentru credința ta Și-a dăruit viața,
și învierea Sa va fi și învierea ta?

Cum să nu-L asculți
când El L-a ascultat pe Tata
și-apoi ne-a chemat să călcăm pe urmele Lui,
plătind, ca noi toți să nu facem plata.

Cum să nu învii
când Hristos a înviat întâi
și ne pregătește un loc,
împreună cu El, în veșnicie?

Ar trebui să fim nebuni
să ascultăm de dușmanii Lui,
cei izgoniți fin cer
pentru neascultare…

O, Doamne, câtă nebunie
e-n noi, fiecare?

O culoare în curcubeu sunt eu,
O altă culoare ești tu
Celelalte culori sunt ei și sunt ele
În catargul cu vântul în vele.

O culoare în floare, o alta în flutur
Din raze de soare culorile scutur;
Curg râuri din munți în mii de culori
Cad ploi colorate din trene de nori.

Un vânt colorat vopsește în frunze
Săruturi cu urme de buze;
Din tâmple de zori cresc zile albastre
Tu, Doamne, pictezi tot cerul cu astre.

Mi-e toamna-mpodobită cu gutui
Și pomii mi se reazămă pe aer.
Îmi sprijin scara peste tâmpla lui
Să-i descifrez cuvintele din vaier.

Îmi defilează peste vii cocorii
Și mă trezesc în zorii dimineții
Să mătur de pe aripa lor norii,
Să nu-i oprească-alunecușul gheții.

Îmi reazăm respirația pe vânt,
Mirosul toamnei îmi rămâne-nări
V-aștept iar păsări să vă aud cântând
Când veți veni de peste țări și mări.

Îmi reazăm gândurile pe speranțe
Și peste zidul de la vejnicie
Mi le dezbrac de grijă și restanțe
Și mă aplec să beau din apa vie.

Curg streșinile lumii ruginite
De ploi acide, rupte și-ncâlcite,
Se varsă-n albii lâncede-nfundate,
Și nu se mai strecoară de păcate.

Ba, ninge negru; fulgi nemăturați
Au șterpelit mantale de-mpărați
Și-acoperindu-și toată goliciunea
Ne vând până și sfântă, rugăciunea.

Parcă-au trecut de granițe, prin spații,
Și varsă peste oameni inundații…
De Tine, Doamne-avem așa nevoie
Și n-am cioplit corabia Lui Noe.

Va fi potop, de fapt, a început;
Noi am tânjit la ce Tu nu ai vrut.
Privim la cer cum ne deschizi o poartă,
Ne e rușine, Doamne, dar, ne iartă!

Ajungând în valuri de ape sărate,
apele dulci trimit către izvoare o carte:

“Am săpat în albii de stânci,
am răzbit prin văile-adânci,
ne-am scurs spre oceane și mări,
n-am pus nimănui întrebări.

Ne-am dăruit pe drum celor însetați,
pământul și cerul ne-au fost aliați,
am ascultat pe drum sinuos
povești cu prințese și cu făt frumos.

Și iată-ne acum dezbrăcate,
înghițite de ape sărate;
vă scriem vouă, ape de izvor:
că susurul dulce ne doare în dor.

Să știți, nu se poate fără sânge și patimi
cum nu-i cu putință fără sare în lacrimi;
să nu cumva să plângeți înainte,
vă botezați în albii și veți fi ape sfinte.”

« Postari mai noi — Postari mai vechi »