Vântul, gâfâind, urcând o pantă,
Se-mpiedică în cioturi de brazi,
Îl săgeată soarele printre norii cu fantă
Vântul și cu ploaia ajung camarazi.

Mă iau după el, zorind să-l ajung,
Dar apuc să calc doar pe umbra sa,
Lasă-n urmă pale ca șpanul de strung,
Scărmănând copacii cum i-ar frământa.

Alunecă bobii de apă pe iarbă,
În crengi niște păsări se pun la-dăpost
Într-un lăstăriș, un cerb și o “cearbă”
Și-au dat întâlnire după vremi de post.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website