Atunci când cântă vioara
se oprește ploaia și pornește moara,
atunci când cântă fluierul
aerul doinește și vântul vorbește,
atunci când naiul respiră, fiorul și geana transpiră.

Atunci când flautul vindecă și mângâie,
pare că numără ploaia care se tânguie.
când pianul urcă și coboară trepte
lacrima n-are răbdare s-aștepte.

Atunci când buciumul sună
tot muntele tace,
când florile pictează pământul,
dau semne cu steaguri de pace.

Când omul respiră vânt de armonii
oazele cântă la orgă-n pustii,
căci de la îngeri au învățat să cânte…
El, Domnul, locuiește în inimile frânte.

Îmi e bolnavă țara de plămâni,
Respiră greu prin mască de păcate,
Prea i-a împins în față pe păgâni
Să-i poarte steag pe drumuri înfundate.

Îmi e bolnavă țara de picioare,
Umblă-n bastoane printre târâtoare
Când biciuită, când îngenuncheată,
Trează nicicând, întotdeauna beată.

De inimă e țara mea beteagă
Că nu mai are inima întreagă
Cum să pulseze sânge în artere
Când aripile i-au ajuns aptere?

Pe cine ai tu, țara mea, de strajă?
Din inimă rămasu-ți-a doar coajă,
Strigă spre cer și voi striga și eu;
Să ne audă bunul Dumnezeu!

O, nu-i toată lumea perfidă
Decât cea cu inima-aridă
Ce umblă cu alți dumnezei
Prin lutul de tină și clei.

O, nu-i toată lumea căzută,
Mai vin luptătorii la luptă,
Ei umblă desculți și pe jos
Dar merg după Domnul Hristos.

O, nu-i toată lumea învinsă
Cât candela încă-i aprinsă,
Ulei cât mai curge cu har
Din trup răstignit la Calvar.

O, nu-i toată lumea bolnavă
În noaptea numită enclavă;
Lumină estirpă cangrena
Și arde gunoiul și ghena.

O, nu-i toată lumea pierdută
Când duhuri demonice luptă,
Căci stau în genunchi și se roagă
Creștinii cu inima-ntreagă.

Se trage semnal de alarmă,
Sar oameni cu mâna pe armă,
Sunt gata să între în luptă
Că lumea e spartă și ruptă.

Se pierd în busole direcții,
Se sapă în drum intersecții
Iar acul de ceas nu măsoară
Nici toamnă, nici iarnă, nici vară.

Și zilele-ncep de cu noapte,
Nu vin la apel toate șapte,
Se scutură vânt prin livezi
Căci fructele coapte sunt verzi.

Copiii se-ntorc de la școală
Cu cartea rănită și goală
Iar dascălii beau în ședință
Un vin denumit neputință.

Se trage semnal de alarmă;
Din cântec curg lacrimi de larmă,
Nu-i imn să ridice stindardul
Când inima-și vindecă gardul.

Nu-i hrană-n hambarele lumii,
La cârmă apucă nebunii;
Biserici cu norma întreagă
Se pun în genunchi și se roagă.

Se-mpart printre duhuri cuțite,
Sudalme și vorbe urâte;
Revoltă pornind, Lucifer
Stârnește cutremur în cer.

În chipu-i al’dată de aur
Ia formă un șarpe-balaur
Ce smulge-o treime de stele
Târându-le-n veacuri rebele.

Se mânie-atunci Creatorul
Și pune la temniți zăvorul,
Legând după gratii sudate,
În duhuri, pecetea de moarte.

La prima-ntâlnire cu omul
Balaurul scutură pomul,
Cu vorbe-amăgind-o pe Eva
Uscând și credința și seva.

Păcatul se rupe de ham
Și-l prinde în chingi pe Adam;
Blestemele-valuri se cern:
Și… moare, el, omul etern.

Dar moartea muri-va și ea
Căci Domnul în brațe ne ia;
Prin Fiul Său face-l-va fiu
S-ajungă iar veșnic și viu.

Dar până atuncea va trece
Pustiul fierbinte și rece;
El pune la poarta-ndurării
Golgota și crucea iertării.

Când vin peste lume constrângeri
Tot cerul mustește de îngeri
Să sune din “trâmbiți” semnalul
Că Domnul întinde pocalul:

-Luați din peceți de potir
Uleiul de har și de mir,
Luați din peceți de peceți
O jertfă de sânge, și beți.

Luați de la trâmbiță glasul
Că Domnul Își trâmbiță ceasul,
Luați cel mai scump giuvaier
Grăbind întâlnirea din cer.

Semnale trimise, semnale respinse
Noi trecem prin vremuri aprinse;
Aproape că toate-s întoarse pe dos,
E semn că se-ntoarce Hristos.

În văi ruginite de plângeri
Îmbracă halate de îngeri
O gloată de oameni-oșteni
Spre-a fi doar în cer cetățeni.

Călcând un pământ care arde
În valea de foc înșiră-se hoarde
Ce-și curg între sânge și oase
Pâraie de fum și pucioase.

În văi curățite de lacrimi
Pe cruci răstignescu-se patimi
Ca albia lor de smerire
Să curgă în oameni sfințire.

Din cer coborând o cetate
Prin mijloc un râu o străbate,
Pe maluri, sub semnul peceții,
Dă roade iar pomul vieții.

-Pentru cine, Doamne, ai pregătit
atâtea inele de stele?

-Pentru nunta Fiului Meu
cu Mireasa de oameni,
la vremea hotărâtă,
așa cum v-am scris.

Odrăslesc lacrimi din semințe de dureri
și din cele de bucurii;
prind trunchi de lumină
între nadir și zenit,
înfloresc peste noapte,
pregătind arome în roadele coapte.

La ceasul ales vor veni la cules îngeri,
de la munte și șes,
și cei ce sosesc
din valea de plângeri;

Aduc cu ei scări cu fușteii de fier,
rezemate de cer și ancorate
în lacrimi cu mări inundate.

Vor strânge în coșuri recolte spălate
de gust de revolte uscate;
vor face pereche și visul și somnul…
-Gustați și vedeți ce bun este Domnul!

Locuiesc împreună cu viitorul
în cortul trecutului,
lângă ușa de azi,
care scârțâie temătoare
când vântul o mângâie
cu anotimpurile lui curgătoare.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »