S-au închis vămile la cele douăsprezece porți

de intrare în cetatea

cea cu douăsprezece temelii,

s-au închis pentru douăsprezece minute,

pentru douăsprezece ore,

pentru douăsprezece zile,

pentru douăsprezece luni

pentru doisprezece ani,

pentru douăsprezece secole,

pentru douăsprezece milenii,

pentru douăsprezece veșnicii.

Nimeni nu poate să între

și nimeni nu poate să iasă;

afară scrâșnesc din dinți întinații,

înlăuntru: o mare de suflete îmbrăcate în alb

și un tron alb

și pe el, Cel ce este,

și douăsprezece scaune de domnie

și doisprezece apostoli

și douăzeci și patru de bătrâni

cu douăzeci și patru de cununi pe cap

și patru făpturi vii

și toată oastea cerească.

La mijloc, Mielul;

Leul din seminția lui David,

Cel vrednic să rupă pecețile,

Cel vrednic să judece după dreptate:

pe mine, pe tine, pe el și pe ea,

pe noi și pe voi, pe ei și pe ele.

El citește numele din Cartea Vieții

și dă nume noi oamenilor noi,

celor născuți din nou în trup de slavă.

S-au închis vămile între lumină și întuneric,

între neprihănire și păcat,

între adevăr și minciună,

între veșnicie și iazul de foc,

pentru că a venit vremea

înnoirii tuturor lucrurilor.

“Să nu-ți faci chipuri cioplite

și lor să nu te-nchini!”

de atâtea ori ți-am spus,

zice Dumnezeu,

și tot n-ai ascultat.

Acuma, dacă plângi, du-te la ele

și cere-le milă

și vei vedea că-s surde;

dacă ești rănit cheamă-le să-ți lege rana

și vei ști că-s oarbe.

Pentru că viața e scurtă cere de la ele veșnicii

și vei știi că și ele sunt trecătoare;

Eu încă te aștept, zice Dumnezeu,

la intersecția crucii cu Fiul Meu

și îți voi deschide porțile cerului.

În vreme ce planeta se-nvârtește

În inimă iubirea-i se răcește;

Încremenită-n poli ei de gheață

Azvârle-nfierbântați vulcani la suprafață.

Ne-ngheață și topește în aceeași vreme,

Din întuneric își croiește trene,

Izvoarele nu și le împrospătează,

Îi dorm străjerii, nimeni nu veghează.

În hibernarea ei visează bani

Vânzând până și lacrima din Ghetsimani;

Planetă șchioapă, ai ajuns oloagă…

Te pune pe genunchi și Domnului te roagă!

Se vor topi calotele-nghețate,

Iertată-vei fi toată de păcate;

Spre a rămâne sufletul tău viu

Te pocăiește, până nu-i târziu!

Uneori cuvintele se dezbracă

pentru că trebuie să străbată

inimă curată;

la podul predat veșniciei

așteaptă Cuvântul care a fost la început;

urmează marea trecere din vremelnicie

în prezentul continuu al lui Dumnezeu

Sărim peste zile cum nici n-ar fi fost

Ne topim viața fără niciun rost,

N-avem nicio haznă de nimic în toate

Cât purtăm în spate povara de moarte.

Chiar dacă am fi și stăpânii lumii

Ne ard sub picioare jarul și tăciunii

Cât nu ne oprim, cât nu ne smerim

Și de-a lungul vieții doar îmbătrânim.

Câtă amăgire nu ne ispitește,

Câte ispitiri nu ne țin în clește,

Câtă piatră arsă nu ducem la mori

Ajungând a fi fii risipitori.

Și totuși purtăm chipul minunat

Al Celuia care, iubind, ne-a creat;

El încă ne cheamă la El să venim

Unde ne așteaptă hainele de in.

Eu mă rog ca lumea toată să-nțeleagă:

De lanțul robiei doar El ne dezleagă;

Gustați bucuria de-a fi liberi, toți!

Hristos e în noi, înviat din morți.

Hristos S-a jertfit, moartea biruind,

Să nu Îi ajungă turma rătăcind;

Pribegia noastră, Doamne, s-a sfârșit,

Ne-am întors acasă și Tu ne-ai primit.

Dacă n-ar fi fost

stâlpul de nor și stâlpul de foc,

omul ar fi rămas un pribeag

între ieșirea din Eden

și întâlnirea pe norii cerului

cu Fiul lui Dumnezeu.

Dacă nu era un toiag

în mână unui Păstor de oameni,

ne-ar fi acoperit mările roșii

și nu i-am fi sorbit stâncii izvorul

atunci când eram în căutarea unei patrii.

Fără pescari de oameni

mările ar bălti în deșert

și corăbiile s-ar întoarce la mal cu traistă goală

până când, la poruncă, ar arunca năvodul

în apele adânci.

Dacă nu era schimbarea apei în vin

nunțile rămâneau de rușine

și dacă pâinile nu ar fi fost înmulțite

rămâneau nuntașii flămânzi.

Dar pâinea și vinul

au fost aduse la aceeași masă,

a frângerii de trup,

și în taina cinei s-au hrănit suflete

și au primit putere să învie.

Când nu mai poți singur povara să-ți duci

Mă lasă poverii părtaș să îți fiu

Din valea de plângeri, spre dealul de cruci

Alături de tine eu trec prin pustiu.

Când lacrima ta va fi viscolită

În lumea cu cercuri polare

Cu lacrima mea va fi învelită

Apoi încălzită în raza de soare.

La capăt de drumuri atunci când vei da

De lacăte-n porți încuiate;

Ia cheia din lacrima mea

Cu ea, tu  deschide-le toate!

Indreaptă-ți apoi privirea spre cer,

Spre Cel ce poveri a purtat:

El are în mână toiagul de fier

Și sceptrul de sfânt Împărat.

Când nu mai poți singur povara să-ți duci

Mă lasă poverii părtaș să îți fiu

Din valea de plângeri, spre dealul de cruci

Alături de tine eu trec prin pustiu.

Când lacrima ta va fi viscolită

În lumea cu cercuri polare

Cu lacrima mea va fi învelită

Apoi încălzită în raza de soare.

La capăt de drumuri atunci când vei da

De lacăte-n porți încuiate;

Ia cheia din lacrima mea

Cu ea, tu  deschide-le toate!

Indreaptă-ți apoi privirea spre cer,

Spre Cel ce poveri a purtat:

El are în mână toiagul de fier

Și sceptrul de sfânt Împărat.

Am obosit trăind muriri necontenite

Și să plivesc în grâul ce nu aduce pite;

Potecile ce urcă și nu au coborâș

Sub sârme înghimpate parcă le urc târâș.

O singură urcare ne poate înălța:

Din patria de jos, spre, Doamne, Țara Ta;

Ne rânduiești cărări ce urcă de la cruce,

Pune-l pe om pe ea și-ajută-l a se duce.

Dacă-i olog și șchiop, Tu, dă-i din nou picioare,

Dacă e după gratii, să-l scoți din închisoare;

Dacă e orb și surd, dă-i văz și fă-l s-audă,

Ridică-l, dacă doarme, de pe mantaua-i udă.

Și dacă obosește, coboară-Te în el,

Du-i pâine și du-i vin din jertfa de la Miel;

De-ar fi să nu asculte, Tu, rânduește-i pace

Și încă îl mai iartă, căci nu știe ce face.

Plouând cu lacrimi din cerul inimii

ajungem strâmtorați de infinit

și atunci evadăm în universul interior.

Acolo stârnim pomul libertății

să rodească veșnicii

prin seva de sânge vărsată pe cruce.

Străbatem prin coroană de spini,

printre lovituri de bici

și străpungeri de suliță,

cărare de ascultare, iertare,

și întoarcere acasă.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »