Când nu mai poți singur povara să-ți duci

Mă lasă poverii părtaș să îți fiu

Din valea de plângeri, spre dealul de cruci

Alături de tine eu trec prin pustiu.

Când lacrima ta va fi viscolită

În lumea cu cercuri polare

Cu lacrima mea va fi învelită

Apoi încălzită în raza de soare.

La capăt de drumuri atunci când vei da

De lacăte-n porți încuiate;

Ia cheia din lacrima mea

Cu ea, tu  deschide-le toate!

Indreaptă-ți apoi privirea spre cer,

Spre Cel ce poveri a purtat:

El are în mână toiagul de fier

Și sceptrul de sfânt Împărat.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website