Ni s-a luat pământul de sub casă
Și numele de dinaintea porții;
Cum să mă duc așa plângând la coasă
Când n-avem loc să ne petrecem morții ?

Din arie ni s-a luat pământul;
L-au dezarmat de tot pe grănicer
Dar nu-i nimic: mi-a mai rămas Cuvântul
Să-mi facă locuințele în cer

Ni s-a luat revolta din protest
Și ne-au rămas doar vorbele uscate,
Dar nu-i nimic, și eu mă răstignesc
Cu Cel care s-a dus cu crucea-n spate

N-au cum să-mi ia credința-n Dumnezeu
Chiar de mi-ar pune sulița în coaste.
Mă înrolez de tot la Domnul meu
Că a strigat chemarea Lui la oaste.

Doar modificând mintea
modifici comportamentul;
doar vorbind din convingere
ajungi să faci ceea ce vorbeşti,
restul e praf şi pulbere de vânt
amestecate cu înfrângere

de aceea altruismul
nu se naşte din deşărtăciune
ci din coapsele dragostei,
ca o rugăciune.

Din vorbă-n vorbă a trecut viața
Şi ce departe-i este dimineața
Miezul amezii nu mai e gustos;
Mă-ntorc acasă singur şi pe jos.

Înainte de a mă judeca
lasa-mă să-ți dau o oglindă
şi priveşte-te pe dinăuntru

îainte de a mă urî
ai doar răbdarea să mă asculți
spunându-ți că te iubesc

Înainte de a mă învinge
primeşte toate victoriile mele,
poate te vor ajuta
să câştigi pacea

Înainte de a-mi fi duşman
acceptă prietenia mea
smerită;
ia-o de pe altarul dragostei

Şi încă ceva:
eu nu te voi lovi niciodată,
loveşte-mă tu
pentru că
mă doare mai puțin.

Înainte de privi înapoi
uită-te înainte
şi ochii tăi mirați
vor vedea că noi doi
suntem frați

Chiar înainte de a muri
îndrăzneşte să trăieşti
măcar fărâma de timp
care se numeşte viață
şi ea te va trăi în eternitate.

Când apelor li s-a făcut sete
s-au oprit la fântână
să se adape…
n-au găsit decât nămol
și urme de sape
într-un adânc întunecos
și gol

de aceea s-au urcat apele curate
pe stâncă
de zor
și se adapă încă
pe săturate
din izvor

când s-au privit apele liniștite
în oglindă,
furtunile măturau
liniștea lacului
și scormoneau
în fundul sacului

dar s-au pieptănat cu șiroaie
de ploaie
și se oglindesc de atunci mereu
în curcubeu

cănd apelor li s-a făcut dor
de bolta cerească
au început să crească:
mai întâi smerite
-în rădăcină-
apoi fericite,
spre ramuri
și frunze
și fructe,
prin tulpină

În fiecare zi din fiecare an
în care omul se naște
se revarsă
apele noi din Iordan
pregătind
sărbătoarea de Paște

Se-mbolnăvesc soldații în tranșee
Și doctorii se-mbolnăvesc și ei,
Se-aude trâmbința din odisee
Sunând atacul lupilor la miei

Se zugrăvește fața la redută
Când bătălia este mai în toi;
Pe morți, bolnavii iarăși îi ajută
Când îi așează-alături, câte doi

Se dă semnal: atac la baionetă,
Dar pușca încă nu e fabricată
Se caută un lanț la bicicletă
Că trotineta iarăși e stricată

Plantonul care strigă deșteptarea
Ni-i dat cu împrumut de inamic;
Pe steagul luptei scriu capitularea
Acei ce ne-au vândut pentru nimic.

Mă doare mâna dreaptă
a poporului meu,
care fură
și cea stângă
care tremură cerșind
lângă vagonul de zgură

mă dor ochii lui
amândoi:
cel ager și blând
și sănătos,
dar și cel orb,
adormit și păcătos

mă doare adânc
inima lui
pentru că nu-i în piept
ci într-un cui
ruginit,
gata să cadă
sub mâzga
de sub zăpadă

mă dor tinerii
rămași acasă:
poate la sapă,
poate la coasă,
însă mă dor
și cei plecați,
înstrăinați
și vânduți,
atât de departe
și atât de mulți
în ținut străin
pentru-atât de puțin

mă doare pământul
îngrădit
de bariere străine,
pământul vândut,
pământul pierdut,
mă doare de cei
arestați
că au îndrăznit să-l calce
deși l-au udat
de atâtea ori
cu sângele
și cu sudoarea lor

da!
mă doare de pământul
căzut peste graniță,
apoi pus la cala de bagaje
într-o raniță

mă dor doctorii care pleacă
să vindece
în alte părți
oameni mai sănătoși,
în timp ce noi
și tu și eu
și voi,
ne îmbolnăvim
așa de ușor
de toate
plecările lor

mă doare armata
desculță,
cu puști ruginite;
mă dor plutoanele ei
cotropite
de amăgiri
din tranșee
cumplite

mă doare domnu’ învățător
și doamna profesoară
că merg ca la osândă
la școală
și singura lor încântare
e recreația mică
din recreația mare

o! dascăl absent
și olog
mă rog și mă rog și mă rog:
să nu rămâi repetent
și fără elevi
și fără catalog!

mi-e milă de mireasă
și de mire
și de luna lor de miere,
pe mare,
la cules
de stele căzătoare

mă doare căruța
căzută în șanț
lângă autostrada
legată cu lanț
și de calul
care se opintește
și necheză bolnav
și tușește

mi-e amar
de pâinea uscată
pusă lângă
masa îmbuibată
și de nuntașul postum,
trimis acasă
că nu are costum
nici loc la masă

mi-e milă
de păsările migratoare
că au rămas
fără puncte cardinale;
mi-e silă de migratori
că ne-au ajuns
stăpânitori

mă tot usuc
după iarba învezită,
rămasă necosită,
strecurată prin ciur
și prin sită,
apoi vânturată jilavă,
ca o rămășiță de pleavă

mă doare durerea
ce doare,
aștept un înger rămas în picioare
în noaptea târzie,
cu mâna pe sabie;
e gata să ne scape de râie
și de scabie.

Postat in: Poezie | | Commentarii (0)

Transilvanie română

Transilvanie română,
Zbuciumat pământ de dor
Câți duşmani ți-au pus pe umăr
Mâna de cotropitor?

Câte neamuri migratoare
Perindatu-sau pe-aici
Şi de câte ori , căzută,
Ai ştiut să te ridici?

Câți duşmani cu stea în frunte,
Câți barbari turnați în zale
Au plecat pe rând stindardul
Înaintea frunții tale?

Dacă-ndrăzneşte cineva să mintă
Că-n țara asta n-avem munți şi ape
O Dunăre să îi înece vorba
Carpații prăvăli-vor să-l îngroape

Şi de cutează cineva să spună
Că nu avem pădure şi câmpii
Toți codrii româneşti să îl răpună
Şi-n Bărăgan să nu ajungă vii

Şi dacă n-au popoarele tezaur
Adăpostit în umbre de licheni
Şă nu atingă poarta ta de aur
În inima din Munții Apuseni

Iar dacă apele le sunt clocite
Şi astupate toate cu coceni
Să nu îi ducă mintea în ispite
De a fura izvor de Biborțeni

Dacă istoria se odihneşte
Pe patul păcii doar vremelnic pus
Vorbim în România creştineşte
În sfântă alianță cu Isus.

Postat in: Poezie | | Commentarii (0)

Firul de iarbă

Cum dau copacii uriași să fiarbă
Mă-ntorc la rădăcina firului de iarbă
S-ascult cum toarce iarăși din lumină
Suava-i sevă: must, din rădăcină

Când ruginite, frunzele cad bete
Încremenind copacii în schelete
Mă-ntorc la firul ierbii ce răsare
Spre-a mă spăla în rouă pe picioare

Dau un copac și dau pădurea toată
Pe iarba verde , cea necumpărată;
Mai dau și frunzele mâncate de rugină
Pe iarba îmbrăcată în regină.

Postat in: Poezie | | Commentarii (0)

Ajungă!

Ajungă zilelor
necazul lor!
ajungă dorului
că-i este dor!

ajungă florilor
parfum de tei!
ajungă lupilor
ospăț de miei!

colind colindul
necolindat
eu și Crăciunul
întorși în sat

aș ninge vremea
cu părul nins,
mi-e dor de Pruncul
ce ne-a atins

mi-e dor de mine
cel descălțat;
ce bine, Doamne,
c-ai înviat!

Postat in: Poezie | | Commentarii (0)

« Postari mai noi — Postari mai vechi »