Pentru tot ce puteam fi și nu am fost
Va veni o vreme a prețului de cost
Pentru timpul pierdut, pentru timp risipit
Sosește un timp cu steagul strivit.

La umbră de umbră, golind întuneric,
Vom strânge lumină în sufletul sferic;
Potcoava căzută în trap și galop
În târgul de cai o punem la loc.

De hamul prea strâns, din chingi vom scăpa,
Zăbala de fier putea-vom scuipa;
Căruța târâtă sub osie ruptă
Se reazămă strâmb în coastă abruptă.

La margini de lumi încep infinituri,
Se-nchid mănăstiri, biserici și schituri;
Mesaje trimise în nopți de crăciun
Mă fac mai smerit, mai blând și mai bun.

Mesaje trimise din cer, necitite,
Ne-arată cum frânge-se trupul în pite
Cum pâinea și vinul se pun împreună,
Cum Mirele pune Miresei cunună.

Drumul la care căznim
nu se poate să nu treacă
prin viața noastră;

dacă dăm de ape
nu vom face poduri,
am învățat a trece pe sub mări,
când din urmă vin prigonitori;

după chivotul iubirii
râurile se vor opri
și vom trece pe malul celălalt
unde-i loc de sosire;

dacă va fi pe mare furtună
ne va însoți glas de poruncă, să tacă,
vom coborât din barcă
și vom umbla pe ape, stăpânindu-le.

când ne este sete, la poruncă,
lovim în stâncă
și stânca se stoarce în izvor.

când dogorește deșertul
ne acoperim cu stâlp de nor
iar în întuneric cu stâlp de foc
și rug aprins;

dacă trecem înălțimi
ne oprim să luăm odihnă
din predica de pe munte
și hrană din coș cu pâini înmulțite;

ne vom îmbolnăvi,
dar vindecătorul de orice boală
este cu noi;

El bolile noastre le poartă
și suferințele și neputințele
și păcatele pe care le aruncă
în marea uitării;

El duce în spate o cruce
pe care noi nu o putem duce;
vom trece de Dealul Căpățânii
unde păgânii L-au oprit
și L-au răstignit.

Îl vom jeli trei zile și trei nopți
dar știu, apoi e viu;
deschide-n ceruri porți
căci drumul prin pustiu s-a terminat
și am ajuns cu toții la-Mpărat.

Pornesc revolte în ghețari fierbinți
Vulcani nestinși le trec prin măruntaie
Încă se vând pe treizeci de arginți
Miei răstigniți pe crucile din ploaie.

Și plouă cu pucioasă și păcate
Pământul s-a umplut cu silnicie
Doar sângele răscumpărării poate
Să toarne în izvoare apă vie.

E vremea lepădării de hainele mânjite,
E vremea pocăinței, ca tâlharul,
Cuptorul înmulțirilor de pite
Încă hrănește și împarte harul.

Încă mai trec prin văile de plângeri
Cohortele flămânde și-nsetate
Le dau semnale cetele de îngeri
Și ele se întorc la libertate.

Cupola ăstei lumi prea ruginită
Cu găuri peste tot, până și-n oase,
E tot mai rău și tot mai des trăznită,
Și-a fracturat coloana pe drumuri lunecoase.

Dar scutul ei cu cer bătut în stele
Și ancora în crucea din Calvar
Îngrămădește vânturile-n vele
Silind să între fulgeru’-n amnar.

Și mai silește iadul să-și închidă
Preaînfocate uși peste țâțâni sudate
Să nu mai îndrăznească să ucidă
În mărturii iubirile blindate.

Căci iadul, Doamne, Tu l-ai hărăzit
Apterilor de îngeri dezertori
Iar omului așa i-ai poruncit:
“Să nu ajungi tu, omule , să mori!”

Să nu mai îndrăznească să atace
Răgnind precum un leu ce stă să-nghită;
Peste cupola lumii curge pace
Căci inima din ea a fost sfințită.

Purtăm cu noi balanțele dreptății
Cu numele înscrise-n cartea vieții,
Plângem aici cu lacrimi și suspine
Dar ancorați în prorocii divine.

Străbatem puste de pustiu arid,
Ocean învolburat cu mugetul acid
Însă avem nădejde și credință
Privind către un steag de biruință.

Poate doar vântul ne mai șterge lacrimi,
Poate-adormim pe scândură de patimi;
De-ar fi să trecem munții de urgii
Vom rupe lanțul lumii în robii.

Vom da de adâncimi cu mările lor roșii,
Pe malul celălalt se-aud cântând cocoșii
Și glasul unei “trâmbiți” se-aude cu putere,
Ce dă semnale limpezi de-nviere.

Cei care duc balanțele dreptății
Ajung stăpâni în cerul libertății
Dar caznele și truda s-au sfârșit,
L-am așteptat pe Domnul și-a venit.

Doamne, nu știu ce făceai
Atunci când erai tâmplar
Însă știu că pentru rai
Deschizi ușa la tâlhar.

Doamne, nu știu către Tine
Câte pietre-au aruncat
De la regele Irod
Pân’ la curtea lui Pilat.

Nu știu , Doamne, câte bice
Spatele Ți-au scrijelit
Însă știu cum sta să pice
Cerul ce ne-ar fi strivit.

Nici nu știu la ce-adâncime
Ți-am săpat și eu mormânt
Când, Tu, din întunecime
Mi-ai stors ființa de pământ.

Încâlcit între hățișuri
Fără drumuri și cărări,
În coborâri și suișuri
Tu mi-ai adus vindecări.

Nu încap în lumea toată
Câte semne și minuni
Spre a nu fi trași pe roată
Ne-au purtat în rugăciuni.

Nici n-am fi avut picioare
Câte, Tu, puteai spăla
Căci prin mâna din ștergare
Ai vrut a ne vindeca.

Câte porți nu am deschis
Doamne, fără-a Te-ntreba
Până când mi-ai dat în scris
Că ajungi la ușa mea.

De atuncea stau de veghe,
Cu tot și cu toate-s gata,
Dezbrac hainele de zeghe
Să pot striga: ” Maranata”!

Ferim de nerăspunsuri desaga cu-ntrebări
Cât timp gustăm cuvântul din pomii roditori
Și nu rămânem muți când întrebări se pun
Cât veșnicie-i suntem în ajun.

Căci hărăziți am fost cu grai și cu vorbire,
Cu cuget, cu simțiri și cu iubire
Chiar dacă-n neascultări ne-am îngropat
Cel care-I viu, cu El ne-a înviat.

Și chiar dacă păcate și ispite
Au inundat vieți neadăpostite
Cupola sângelui mântuitor
A schimbat omul mort cu om nemuritor.

Așa se face că am fost mutat
Din ram neroditor în ram bogat,
Așa se face, Domnul ne primește
Moștenitori în cerul ce-l sfințește.

Unu

Există în singur Dumnezeu,
un singur Duh,
o singură credință
și Tatăl și Fiul și Duhul
una sunt.

Există un singur Mântuitor,
Omul Isus Hristos.
Uniți, bărbatul și femeia
sunt un singur trup.

Repetabil,
zilele se adună într-un singur an,
apoi o iau de la început,
împărțindu-se fiecăruia în mod inegal
într-o singură viață.

Avem o singură inimă
cui o vom da-o
o singură dată?

Doi

Omenirea a început de la doi,
un iș și o ișă
și după ei am urmat
noi și voi și ei.

Am fost întocmiți cu doi ochi
dar un singur văz,
cu două urechi,
dar un singur auz,
cu doua picioare,
dar un singur mers
cu două mâini,
pentru aceeași îmbrățișare.

Dumnezeu a împărțit ziua în două,
o zi și o noapte,
a despărțit în două
Marea Roșie
și animalele pentru jerfa de păcat.
Dumnezeu l-a făcut pe Adam
apoi l-a trimis pe Adamul nou
și El a venit
și ne-a mântuit
și va veni a doua oară
să ne ia cu El pentru totdeauna.

Trei

Dumnezeu Tatăl,
Dumnezeu Fiul,
Dumnezeu Duhul
dar numai unul singur Dumnezeu.

Un tată,
o mamă,
un copil,
o singură celulă:
familie.

Trecut,
prezent
și viitor:
un singur timp
și în afara lui,
El, Creatorul
a tot și a toate.

Patru

Trăim în patru timpi sub soare
sub patru puncte cardinale,
rotim ruleta peste timpuri
mereu sub patru anotimpuri.

Străbatem lumea trecătoare
prin patru stări de agregare:
solid, lichid, gazos și plasmă
gustăm din cerul cu mireasmă.

Primim doar o învățătură
din una, singură, Scriptură;
suntem și vom rămâne vii
hrăniți din patru evanghelii.

Cinci

Cinci fecioare chibzuite
dar și cinci nesăbuite…
nu un talant îngropat,
cinci talanți multiplicați.

Știu, se nasc din nou creștinii
doar în ziua cincizecimii.

Șase

A șasea zi Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea.
Cine are pricepere să înțeleagă:

6 6 6 nu se dezleagă,
e lepădat,
va fi legat,
anihilat.

Șapte

Dumnezeu a făcut lumea
Și în ziua a șaptea S-a odihnit;

El ține în mână cele șapte duhuri;
A rânduit șapte zile într-o săptămână,
Lumina a împărțit-o în șapte culori
Peste Egipt a lăsat șapte ani de bogăție
Și șapte ani de sărăcie;

Pentru hrană, copiilor li se pun în plasă
Șapte ani de acasă.
Muzica se arcuiește pe șapte nume de note;

Mesajul lui Hristos, peste șapte biserici;
În cele din urmă se trage cortina de șapte îngeri
De șapte peceți
De șapte trâmbițe
Și șapte urgii.

Ai învățat, omule, să ierți de șapte ori,
Ba, nu. De șaptezeci de ori câte șapte.

Eu cred că eternitatea se împarte
în felii de veșnicii egale
pentru a ajunge la fiecare
împlinirile din prorocii:

“Nu te voi lăsa să dormi în țărână
cât timp nu ți-e lumea stăpână;
ai minte și cuget, ești vorbitor,
în chipul Meu tu ești nemuritor”.

Eu cred că veșniciile s-au împărțit
celor care înainte de tot și de toate
au iubit,
celor care, vibrând a ecou,
au învățat să se nască din nou.

Ce cauți, Doamne, într-un trup de lut
Căci Tu m-ai frământat precum ai vrut?
O! Cauți inima de Tine dată
Să vezi dacă nu e cumva furată.

Ca pe Adam mă cauți și pe mine
Cel ce-mi ascund păcatul în rușine;
Dar, iată-mă, sunt gol, descoperit
Ce bine, Doamne, iată, m-ai găsit.

M-ai dezbrăcat de hainele de-nmormântare,
Mă-mbraci în straiele de sărbătoare;
Mă iei apoi în brațele de Tată,
Mă iartă, Doamne, rogu-Te, mă iartă!

« Postari mai noi — Postari mai vechi »