PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Pentru tot ce puteam fi și nu am fost
Va veni o vreme a prețului de cost
Pentru timpul pierdut, pentru timp risipit
Sosește un timp cu steagul strivit.

La umbră de umbră, golind întuneric,
Vom strânge lumină în sufletul sferic;
Potcoava căzută în trap și galop
În târgul de cai o punem la loc.

De hamul prea strâns, din chingi vom scăpa,
Zăbala de fier putea-vom scuipa;
Căruța târâtă sub osie ruptă
Se reazămă strâmb în coastă abruptă.

La margini de lumi încep infinituri,
Se-nchid mănăstiri, biserici și schituri;
Mesaje trimise în nopți de crăciun
Mă fac mai smerit, mai blând și mai bun.

Mesaje trimise din cer, necitite,
Ne-arată cum frânge-se trupul în pite
Cum pâinea și vinul se pun împreună,
Cum Mirele pune Miresei cunună.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment