PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Doamne, nu știu ce făceai
Atunci când erai tâmplar
Însă știu că pentru rai
Deschizi ușa la tâlhar.
Doamne, nu știu către Tine
Câte pietre-au aruncat
De la regele Irod
Pân’ la curtea lui Pilat.
Nu știu , Doamne, câte bice
Spatele Ți-au scrijelit
Însă știu cum sta să pice
Cerul ce ne-ar fi strivit.
Nici nu știu la ce-adâncime
Ți-am săpat și eu mormânt
Când, Tu, din întunecime
Mi-ai stors ființa de pământ.
Încâlcit între hățișuri
Fără drumuri și cărări,
În coborâri și suișuri
Tu mi-ai adus vindecări.
Nu încap în lumea toată
Câte semne și minuni
Spre a nu fi trași pe roată
Ne-au purtat în rugăciuni.
Nici n-am fi avut picioare
Câte, Tu, puteai spăla
Căci prin mâna din ștergare
Ai vrut a ne vindeca.
Câte porți nu am deschis
Doamne, fără-a Te-ntreba
Până când mi-ai dat în scris
Că ajungi la ușa mea.
De atuncea stau de veghe,
Cu tot și cu toate-s gata,
Dezbrac hainele de zeghe
Să pot striga: ” Maranata”!
No Comments »
Nici un comentariu existent inca.
RSS feed for comments on this post. TrackBack URL