Eu nu te-am turnat
din pământ uscat și crăpat,
zice Dumnezeu
omului livid
cu fața la zid,
care, rătăcit,
nici nu s-a gândit
cine l-a-ntocmit.

Eu am strâns în pumn,
din pământul bun,
miezul de-ncolțire
în care-am suflat
să fac omenire
nu un chip turnat.

Dar, omule, tu,
între da și nu
te-ai tot răzvrătit
și te-ai zvârcolit
în groapa din tină
neprimind lumină.

De dragul Meu nume
am dat pentru lume
singurul Meu Fiu
prin care să fiu
singurul “vost” Tată,
acela ce iartă
viața-vă deșartă,
de drag de copii
pentru veșnicii.

De ce-i închisă inima în piept,
când inima făcută e să zboare?
pare sentință dată pe nedrept
și pare condamnare la-nchisoare.

Și totuși nu zăbrelele o țin
și nu zăvoarele o-ncătușează;
ea pune steag în omul peregrin
când sângele în inimi se botează.

Ea numără-n cadența veșniciei,
pe podul arcuit de curcubeu,
nuntași veniți la cortul părtășiei
cel ancorat la mal de Dumnezeu.

Timp nevenit
Deja te-ai scurs,
Îmbătrânit
Nu faci recurs.

Tot mai departe
Cât n-ai venit
Pui semn de carte
Când te-ai topit.

Te-ai descălțat
De la intrare
Cauți un pat
De vindecare

Îmi spui povești
Nemuritoare
Să poți să treci
Peste intrare.

Dar nu stai mult
Că alt timp vine
Când să te-ascult
Nu am pe cine.

Faci semn de riduri
Tăiate-n două,
Pe alte ziduri
Cu tine plouă.

Plouă și ninge
Cu timpuri vechi,
Omul le-atinge
Și sunt perechi.

Timp nevenit
Ești prea bătrân
Am ” nemurit”
Și-ți sunt stăpân.

Copilărie unde te-am pus,
În care timpuri mi te-ai ascuns?
Copilărie unde-ai plecat
Pe mine, pruncul, cui m-ai lăsat?

Unde ți-e visul neterminat?
Mi-e dor de somnul cu tine-n pat.
Se poate oare să fi trecut
Pe lângă mine când am crescut?

Cu cine oare te-mperechezi
În ceas de taină din preamezi?
Când vine seara cum te topești
Curgându-ți anii printre povești?

Mi-e dor de tine ca de condor,
Oasele coapte, toate mă dor;
Îmi fac prezența cu alt accent,
Mă strig pe nume și sunt absent.

Vino, copilă, copilărie
La rugăciunea de mărturie;
Cheamă și îngeri la părtășie
Că nici o vreme nu e târzie.

“Eu am venit la voi
străbătând cerul
-zice Hristos-
și am umblat cu voi pe pământ,
începând
din grajdul de boi și de vaci;
am venit la voi pe ape
și v-am întins mâna
să nu vă înecați

am trecut înaintea voastră pe sub mare
și voi M-ați urmat;
mai apoi,
chiar din mormânt,
de sub pământ,

Eu am venit la voi.
voi mai veni încă odată,
pe norii cerului,
și orice ochi Mă va vedea;
vă voi vesti venirea Mea
cu trâmbița,
voi porunci acelor ce M-au cunoscut
a învia
și de acolo vom pleca
la nunta Mea”.

« Postari mai noi