Niciodată bogat, niciodatâ sărac
După boii ce trag nu merg oameni în frac,
Niciodată plecat din al casei ocol
Dar smerit și-aplecat nu am sufletul gol.

Dumnezeu vorbește într-un fel sau altul
dar omul nu ia seama;
El a zis: ” Să fie lumină!”
și lumina a umplut infinitul.

A vorbit lucrurilor care nu erau și ele au luat ființă,
a vorbit și S-a întrupat în Cuvânt,
celor ce nu-L cunosc le spune:
“Eu sunt Cel ce sunt.”

Pe Adam l-a strigat și Adam s-a ascuns
de rușinea neascultării și a goliciunii lui;
lui Noe i-a vobit Dumnezeu
și el a făcut în deșert arca izbăvirii omenerii.

I-a vorbit lui Avraam care L-a ascultat
și a făcut din el tatăl credincioșilor
și tatăl multor neamuri
căci Dumnezeu ne vrea a fi poporul Lui.

Dumnezeu a vorbit și vorbește prorocilor
și lumea i-a omorât și îi omoară cu pietre,
El a vorbit inimilor
și unele au rămas de piatră.

Dumnezeu a chemat la El pescari
și i-a făcut pescari de oameni,
i-a chemat pe toți cei trudiți și împovărați
și le-a dat odihnă.

A poruncit apelor să se despice,
stâncii să dea izvor de apă,
a poruncit furtunilor să tacă
și orbilor să vadă și surzilor să audă.

Ne-a învățat să rostim rugăciuni,
pe muți i-a învățat să vorbească;
ne-a poruncit să ieșim din Babilon
și din Sodoma și din Gomora, dar nu am ascultat.

A vorbit cărurarilor și a vorbit fariseilor
dar ei I-au răstignit cuvintele;
i-a vorbit lui Lazăr, mort și îngropat
și Lazăr L-a auzit și a înviat.

El a vorbit duhurilor rele
și ele I s-au supus și au intrat în turme de porci,
a vorbit credincioșilor pe munte
și ei s-au smerit iar El i-a înălțat.

Celor cu inima zăbavnică li S-a arătat
și le-a vorbit în drumul spre Emaus
și ei au făcut cale întoarsă
din nimicurile vieții.

I-a stat în drum lui Saul în drumul spre Damasc
și el s-a vindecat de religii, îmbracându-se cu Dumnezeu;
I-a vorbit lui Ioan în insula Patmos
și ne-a arătat timpul de dincolo de timp.

Când a fost părăsit, umilit, răstignit
El S-a rugat să fim iertați căci nu știm ce facem;
când lumea toată i-a întors spatele
El a iertat lumii păcatele.

Când S-a înălțat la cer ne-a promis
că într-o zi va reveni să ne ia acasă;
citindu-I scrisoarea de dragoste
Îl așteptăm veghind, îmbrăcați în haine albe

Dumnezeu vorbește din rugul aprins lumii adamice
unei lumi dezbrăcate, goală și nudă:
“V-am curățat de păcate edemice,
cine are urechi de auzit să audă!”

Dumnezeu vorbește tuturor celor care
aleargă după vânt și deșertăciuni:
“Opriți-vă oameni nebuni! și să știți
că Eu, numai Eu, vă sunt Dumnezeu!”

I-am fost lui Dumnezeu elev
Și nu puteam să-L înțeleg
Cât timp umblam desculț și-n zdrențe
Și-aveam în catalog absențe.

Da, câtă vreme am lipsit
Eram pierdut și rătăcit,
Mă mâniam că nu-mi dă partea,
Dar încă nu-I citisem cartea.

Voiam pe mine să mă sui
În centrul universului
Îi declaram că-mi este drag
Dar Îl făceam s-aștepte-n prag.

De-aș fi avut știința lumii
Și nu mă lumina Rabuni
Eram și-acum rătăcitor
Și nu aveam Învățător.

Dar fără-nțelepciunea Lui
Eram copii nimănui;
De când venim la El la școală
Nu mai avem inima goală.

Cum să faceți lumină, voi fiice ale întunericului?
vi-s hainele îmbibate în gravitații de gropi
și pentru că nu visați niciodată învierea
nu vă cad solzii de pe ochi
și mormântul vă rămâne pecetluit.

Ce mare har, lângă altar,
să mai poți spune o rugăciune;
ce har divin, pâine și vin
să se-mpreune în imn de strune
și cor ceresc, dumnezeiesc.

Ce har de sus, de la Isus,
omul de lut nu mai e mut,
răscumpărat a fost iertat
lăsând robia, trecând pustia
și Iordanul, cu tot elanul.

Ce har deplin, cerul senin
adună stele, ca pe mărgele,
Emanuel, făcând inel
pentru Mireasă dusă acasă
spre-a fi mereu cu Dumnezeu.

Pentru că trebuie să respire
Dumnezeu trimite din cer omului
aer, cu parașute de nori,
cu mesaj divin prin înverziri de smochin;

așa se face că aerul devine
inspirație de rugăciune
și expirație de viață,
în vreme ce parașutele de nori
se strâng laolaltă în albii
care curg spre rădăcini de pâine

pe altar s-a adus jertfă de trup
și vinul din graal;
așa se face că de mii de ani
n-am murit
iar când Se va arăta Mesia
din cer va coborî veșnicia.

Ard în făclii calorii de lumină;
se descompun pe afet de tun,
răspândesc atâta energie vie
încât, de la creație,
universul întreg a fost și va rămâne
în rotație.

E așa o aglomerație pe Calea Lactee;
o puzderie de stele probează inele,
un dens condens de ambuteiaj
clatină cerul deja în tangaj.

Cohorte de îngeri și paznici de noapte
adună din stelele coapte,
din crengile lor încărcate, lumină,
căci bate la ușă Hristos, să vină la cină.

Dezbrăcându-și cămașa de noapte
ziua se îmbăiază în raze de soare,
se înfășoară în vântul de afară,
se parfumează cu rouă nouă,
și plină de bucurie
se dăruiește, omule, ție.

Să o primești ca de fiecare dată
cu inima toată curată,
să o așezi între răsărit și apus
pe bolta de sus și în inima ta,
ca o epistolă,
între diastolă și sistolă.

Reclamă deșertul că prin el nu curg ape,
nici măcar ape uscate sau ape crăpate
și evaporate;

Zi de zi, în soare, neudat de rouă,
chinuit de sete, cine să adape deșertul uscat
și dezhidratat?

De după potop a-nceput s-adune
nisipuri în dune; a-nchiriat oaze pentru caravane
nădăjduind pui urmașilor lui.

După ce-și va fi trecut nisipul prin clepsidră,
numărând cu răbdare, fiecare grăunte
nisipul-alee din Calea Lactee va fi iarăși o punte
din pragul pământului în pragul cerului.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »