Prea multe migratoare neamuri
Își mută cuiburile-n ramuri
Uscând în jurul lor coroana
Când frunzelor le arde rana.

Omizi și viermii găunoși
Hulpavi, tot mai nesățioși,
Sug seva unui neam întreg
Și n-ajung fructul să-l culeg.

Prea ne-am vândut mereu ca robi,
Suntem multiplicări de Iovi,
Bogați-săraci, cu pumnii goi,
Cu care-apoi lovim în noi

Ne suntem cel mai crunt dușman,
Ne fierbe propriul vulcan
Și nu avem celula vie,
Murim de prea multă prostie.

Prea repetabil, neamul meu,
Nu Îl mai ai pe Dumnezeu;
Dar din băltirea în durere
Te chem să ieși prin înviere!

Sunt coapte fructele în Eden;
se întorc culegătorii la ramura pomilor
să-și ceară iertare de neascultare,
să-și dezbrace hainele de frunze ofilite
îmbrăcând haine albe, sfințite.

La poartă, heruvimul nu învârte sabia;
a fost curățită lepra și scabia
căci sângele de pe umerii crucii
purifică adamii și pruncii,
iar în fața altarului
stă larg deschisă ușa harului.

În balada amurgului
coamele murgului
ce coboară din munte
are fire cărunte

Și potcoave tocite
și cărări obosite;
dintr-un șold șchiopătează
și-n ascuns lăcrimează.

Frâul lumii l-a ros
dinspre carne spre os
și-a lăsat cicatrice
dar și urme de bice

Când ajunge în vale
dă jos șaua din șale,
ca o rugă nechează
și deja se-nserează.

Parcă tace profund
e mai firav, mai scund
și respiră mai greu
parcă murgul e eu.

Parcă murgul ești tu
între da și-ntre nu
îl auzi galopând
între gând și-ntre vânt.

În valea plângerii răsare soarele
Coboară îngerii golind furnalele
Timpuri din urmă trec prin clepsidre
Șarpele scurmă cuiburi de hidră

În canonade, cai rătăciți,
Stârnesc tornade nepotcoviți;
Valuri de magmă dinspre vulcani
Poartă pe targă oameni sărmani

Nordul și sudul s-au rătăcit
Orbul și surdul ies la cerșit;
Cutia milei e de vânzare
Trâmbița sună a deșteptare.

Cine măsoară ce-a mai rămas?
Ultima clipă din ultim ceas?
Încă pustiul nu e pustiu
Urcă în arcă cine e viu.

Trec linii de înaltă tensiune
Prin coadă de cometă și prin lume,
Mai fulguie lumină pe cântar
Calea lactee fumegă în jar.

Pe scara dintre ceruri și pământ
Coboară îngeri, timpuri deznodând;
Când toate pregătirile sunt gata
Gloate de oameni strigă: Maranata!

Din depărtate vremi, aproape șterse
Adună trenul ultime traverse,
Oprește șuierând ultima oară
Pentru un ultim om din ultima lui gară.

Esența reală a lumii e sfințenia;
restul sunt porniri nesăbuite
ale întunericului
care se-ngâmfă să înăbușe lumina
și asta se numește nebunie.

Esența reală a Universului este Hristos;
El a străbătut cerurile spre a ajunge la om
și noi, adică și eu și tu și el și ea,
L-am crucificat prin păcat
și asta se numește nebunie.

Esența reală a lui Dumnezeu
se numește dragoste;
și a fost turnată în inimile noastre
prin Duhul Sfânt care ni s-a dat.

Așa se face că eu, și tu și el și ea
am fost iertați
de toate nelegiuirile și rătăcirile
și am fost înfiați de Dumnezeu
și tu și el și ea și eu.

Nu știu dacă-apucă ramura a-și coace
Fructe clocite vara în găoace;
Prea a bătut vântul, grindină și ploaie,
Trunchiuri răsucite, spre pământ se-ndoaie.

Albine-arestate n-au polenizat
În flori dezbrăcate așternut de pat;
Nimeni nu s-a șters de sudoarea frunții,
Poate nici n-a fost foc în noaptea nunții

S-au închis în ramuri piețele de flori,
La obloane-nchise tac colindători;
Ușa de intrare e aproape arsă,
Cine să mai prindă buchet de mireasă?

Dacă eram întreg universul
cântăream miliarde de stele
pentru fiecare din miliardele de ființe
și rămâneam cu infinitul
pe care îl așezăm în palma lui Dumnezeu,
ca într-un cuib
în care am fi
și tu și eu.

Dacă eram firul de iarbă
aș fi spălat cu rouă
picioarele desculțe
și mă rugam în fiecare zi
să plouă
peste câmpii
peste livezi și vii

să fie lună nouă printre astre,
să fie bolțile de cer albastre
și poarta de apus să se deschidă,
prin clepsidră,
în asfințit sfințit și odihnit

apoi să fiarbă-n coajă clorifila,
să-ntoarcă iarăși zilei fila
dinspre apus spre răsărit,
nădejde sfântă, bun venit!

Dacă eram curcubeu
mă împrumutam omului
pentru că și pe mine și pe el
ne-a făcut Dumnezeu

culorile desenate în noi
le adunam în snop
împlinind promisiunea Lui
că nu va mai fi nicicând un potop

dacă eram curcubeu
împărțeam pe deplin lumină
dimineața,
la prânz
și la cină.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »