Ce ai vântule cu mine?
poate nu ți-e bine;
tot mai des îmi sufli-n față
și împrăștii ceață.

Te-ncâlcești în crengi de pomi
căutând atomi
iară steaua ta polară
e tot mai amară.

Scormonești paturi de frunze
după buburuze,
și lovești cu pumnu-n ușe
fără de mănușe.

Hoinărești printre cotloane
răscolind cicloane
și-ți înghesui în desagi
rații de posmagi.

Ai uitat să cânți la frunză
și te muști de buză,
tot rătăcești prin păduri
pe care le furi.

Pe sub haine zdrențuite
ți se văd oase cioplite
când din petice și cheaguri
croitu-ți-ai steaguri.

……………………………

Vântule fără busolă
dacă sufli în fiolă
zice lumea că ești beat
și n-ai drept de colindat.

Mărturisim că: “așa vorbește Domnul”
atunci când inimile noastre ajung în rezonanță
cu limbajul învățat la creație,
înainte de marea rătăcire și migrație.

Acolo unde la început a fost Cuvântul
și El S-a făcut trup, ca al meu și al tău,
acolo s-au așezat coroanele pe frunte
celor prezenți la predica Învățătorului pe munte.

Știu bine că timpurile împlinesc scrierile
și cei care aud se așează la cina de taină;
cerul e nud și ud, s-a pieptănat,
și-a deschis cărțile și porțile pentru Împărat.

Dac-am ajuns proprietari de gânduri
E semn că Dumnezeu ne-a descusut de scânduri
Și de țărâna lutului uscat
Când prin Isus Hristos ne-a înfiat.

Dac-am ajuns proprietari de vise
E semn că cerurile sunt deschise,
E liber drumul iar către Eden,
Arhanghelul din poartă face semn.

Dac-am ajuns proprietari de viață
E semn că polii lumii se dezgheață
Și din fântâni adânci țâșnesc izvoare
Căci ne-a-nvățat Hristos cum nu se moare.

Dac-am ajuns a ne trezi în zori,
E semn că-i cer și dincolo de nori
Iar după infinit începe infinitul
Căci moartea nicidecum nu e sfârșitul.

Dac-am ajuns pe noi proprietari
Suntem puțini și parcă tot mai rari,
Am fost stropiți cu sânge-n zi de Paște,
În cei puțini și rari Hristos Se naște.

Dacă te-a străbătut lumea
și dacă ai străbătut-o și tu
și ai ajuns la capătul ei,
ieși din ea,
scutură praful de pe încălțăminte,
descalță-te, căci stai pe pământ sfânt
cu rugii aprinși
și de acolo vorbește Dumnezeu.

Te va trimite întâi
să te scoți pe tine din robie,
apoi popoare asuprite,
pentru că El are un plan cu tine
și cu fiecare din noi.

Du-te, cu puterea care o ai,
căci El te va însoți
și vei birui lumea;
când vei cădea , te va ridica,
când vei obosi, te va întări,
când vei lupta, vei învinge,
când vei plânge, îți va șterge lacrimile.

Să nu îngenunchezi în fața nimănui,
decât în fața Lui
și vei fi umbrit de stâlpul de nor
și călăuzit de stâlpul de foc,
nu vei flămânzi nici nu vei înseta
și nu vei duce lipsă de nimic;
de ar fi să treci prin deșert
și râurile se vor opri ca să poți trece tu.

Învață și tu să plângi cu cel care plânge,
bucură-te cu cel care se bucură;
când vei privi înapoi,
lumea din care ai ieșit
ți se va părea un gunoi,
iar cel care o stăpânește
va fi prins și legat, va fi aruncat
în iazul de foc și pucioasă.

Ferice de cei care ascultă
căci cetățenia lor este în cer.

Abonați la lacrimi nu sunt copii
ci aceia care și-au vândut credința
pe arginți, i-au prigonit pe sfinți,
acei care fură din pomul oprit și-și fac chip cioplit,
apoi se închină aruncând cu pietre și vină
în aceia care își plâng păcatul cu lacrimi amare.

Nici cerul nu plânge cu ploi, ci plânge cu noi
când nu îl privim mai des din trupul de lut în condens, și nu ne rugăm când rătăcim
Păstorul cel bun să-L găsim.

Ochii sunt aceia prin care lacrimile-și fac o cărare,
izvorul e ancora aceea adâncă în vână de stâncă,
din care beau încă-nsetate popoare
uscate la soare în drum prin pustiu…
au plâns și devreme, au plâns și târziu,
ei, abonați la lacrimi, răscumpărați prin patimi
la crucea din calvar și mântuiți prin har.

Vin vremi vremuite de vremuri,
Vin vremi rânduite a fi,
Dacă în cortu-ți de luturi mai tremuri
Privește spre cer și nu mai muri.

Vin vremuri cu zile sfârșite,
Vin vremuri ce nu au mai fost,
Ia-ți hrana din vin și din pite
Și-ți fă în Hristos adăpost!

Vin vremuri din ultime vremuri
Așa cum au fost profețite,
O, Doamne, începi să cutremuri
Cetăți ce n-au fost întărite.

Rămân în picioare cetăți
Zidite pe stânca iubirii,
Pe sfinte altare fac plăți,
Păcatul iertând omenirii.

Sunt oameni care nu sunt oameni,
sunt fiare cu gheare, șacali,
sunt șerp și baali.

Sunt oameni ce nu sunt ființe,
sunt luturi și stâncă
maree și apă adâncă.

Sunt oameni ce sunt mai mult decât oameni,
sunt aripi și soare,
sunt îngeri în vremi de constrângeri.

Trăiesc printre noi și oameni strigoi
și oamenii buni și oamenii răi
și oameni călăi.

O lume atât de pestriță
turnată-n matriță
își scrie-n stindard cuvinte ce ard,
cu scânduri din gard.

Trecute de porți, și trase la sorți
cohorte de oase uscate,
cresc toate în omul ce-l porți.

Sunt oameni care nu sunt oameni,
sunt fiare cu gheare, șacali,
sunt șerp și baali.

Sunt oameni ce nu sunt ființe,
sunt luturi și stâncă
maree și apă adâncă.

Sunt oameni ce sunt mai mult decât oameni,
sunt aripi și soare,
sunt îngeri în vremi de constrângeri.

Trăiesc printre noi și oameni strigoi
și oamenii buni și oamenii răi
și oameni călăi.

O lume atât de pestriță
turnată-n matriță
își scrie-n stindard cuvinte ce ard,
cu scânduri din gard.

Trecute de porți, și trase la sorți
cohorte de oase uscate,
cresc toate în omul ce-l porți.

Aș da ocean sărat
Pentru-un pahar de apă
Când sunt însetat.

A lumii prietenie
O dau pe clipa-n care
Hristos mi-e părtășie.

Aș da vieți, o mie,
Pe cea care m-așteaptă
În cer, în veșnicie.

Întreaga biruință
Nu-mi flutur în stindarde
Ci numai în credință.

Suntem hrăniți de mâini
Nu când împart la mese,
Ci când înmulțesc pâini.

Dau orișice averi
Pentru nădejdi de nume
Ce vor fi scrise-n cer.

Vin vremuri în care Satan
se îmbracă în înger de lumină
și va amăgi pe mulți;

va propovădui că e liber să slujești lui Dumnezeu
dar se va da drept dumnezeu;

va schimba închinarea în duh și adevăr
în închinări la lucruri făcute de om,
la chipuri cioplite și văruite;

va strecura perfid legi și porunci
împotriva celor zece porunci,
va plăti adevărul cu minciuna;

te va sili să nu minți în vreme ce te va minți,
te va opri să furi în vreme ce te va fura
până va ajunge să-ți fure sufletul;

te va pofti să nu poftești ce nu-i al tău
în timp ce nu vei avea nimic
și el va avea totul, până și deșertăciunea;

va perverti mințile contestând creația,
să nu mai știi dacă Dumnezeu
a făcut bărbat și femeie;

va aplauda și legifera rătăcirea minților blestemate,
supuse de patimi bolnave
îmbrăcate în stofe colorate de curcubeu;

va face icoane vorbitoare, săvârșind minuni,
spre a nu mai deosebi adevărul de minciună
nici lumina de întuneric;

te vor îndemna să nu faci semenului tău
ceea ce ție nu-ți place,
dar te vor sili să le faci lor plăcerile bolnave;

vor vorbi de pace, stârnind războaie,
vor spune răului bine și binelui rău,
te vor adăpa din izvoare otrăvite;

vor face din destrăbălări sărbători,
și din rătăciri vor face “mântuiri”
în vreme ce bisericile se vor goli;

te vor însemna pe braț și pe frunte
ca semn că ești de-al lor
și vei ajunge un număr și nu un nume;

vor lua nuiaua de la părinți
îndemnându-te să nu-i asculți,
să nu le dai cinstea rânduită prin lege;

vor porni războaie împotriva sfinților,
pe câmpuri de luptă din Armaghedon
căci mânia lui Dumnezeu este gata să înceapă;

dar legiunile lor vor fi nimicite
și nelegiuirile fi-le-vor topite,
căci rămășița de popor Îl vor avea Domn
pe Domnul domnilor și Împăratul împăraților.

Am văzut îngeri pregătind trâmbițe,
am văzut îngeri, în cetăți,dezvelind peceți,
am văzut îngeri pregătind potire…

în cer am văzut o nuntă,
o Mireasă și un Mire.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »