Împiedicate cu un lanţ,
roţile căruţei
au uitat să mai umble.

După ce au trăit doar în cuşti,
animalele pădurii
rânjeau la cele din libertate,
ca nişte sălbăticiuni.

Sburătorul fără aripi
se aseamănă mai mult
cu aripa
fără zburător

Mutând o figură pe table de șah
nu rămâne nicio urmă
a înaintării soldaților de abanos,
sau de os,
a felului de săritură a calului,
a drumului nebunului în mijlocul jocului,
sau a statorniciei turnurilor mele de apărare;

nici măcar urma
căilor reginei mele,
stăpână deplin
pe alb și pe negru.

Am obosit trăind “muririle”de azi,
Pe cele care știu că mâine iar vor fi
Am obosit să văd ce strâmbătate-n brazi
Pun demonii când dau a-i cuibări

Am încetat : să sper peste speranță,
Să cânt cu nota lacrimii ucise;
M-am săturat de petecul din zdreanță
Și să tot bat la ușile închise

M-am gârbovit de agresori ciraci,
Mantaua de soldat am dat-o la spălat;
Sunt prea bogat să cer de la săraci
Și prea sărac… până nu știu să-mpart.

Am văzut ape învolburate
înecându-se în învolburarea lor;
am văzut ape despicate
despicând corăbiile pe care le legănau;
și am văzut ape flămânde
înghițind pământul uscat,
cu sete.

Înțelepciunea vine
când ți-ai rânduit un timp,
spre a a-ți face timp
pentru toate

Chiar dacă soarele
este așa de departe,
își trimite razele
să ne îmbrățișeze

atunci când
se învelește cu
perdeaua de nori
e pentru că
cedează vieții însetate
picăturile de apă

în noapte nu se ascunde
ci , dă drumul
odihnei peste trup
pentru ca
în zori
să te îmbrățișeze din nou.

Privesc prin geamul copilăriei furate
jocurile neterminate,
ghetuțele rupte și ude,
umbrele focului, nude.
Și o văd pe mama care coase și țese,
ușa scârțâind care iese…

Alerg pe ulița copilăriei pierdute
pe urme de umbre,
ca și după ciute;
prin colb de amintiri,
legat și dezlegat
de priviri.

Ajung într-o lume care pare vie
Lipsită de dragoste
și de copilărie;
…………………
O lume cu fața spre idoli,
cu spatele la Dumnezeu…
mă uit după mine:
Oare , unde sunt eu?

Pe sprânceana unui deal
Peticit cu umbre
Vântul, cântând din caval
Dă să se preumble

Niște forme de mister
Ies la colindat
Când între pământ și cer
Pacea s-a mutat

Geieri în ierburi cosite
Mușcă din tăcere
Când dau umbre alungite
Să culeagă pere

Cărări strâmbe, încâlcite
Au făcut acnee
După care scârțâite
Pline cu tuleie

Niște nori însângerați
Se topesc cu-ncetul,
Pictorii însingurați
Își stâng șevaletul.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »