Lacrimile sunt ca niște mâini:
ele spală fața,
dar și inima
atunci când coc pâini
povestindu-și viața.

S-a descusut culoarea roșie de sânge
și prinde-a plânge a leșie
la capetele de intrare și de ieșire din inima vie.

Albastrul s-a lovit de cerul senin și s-a ciobit;
căderi de cascade l-au scobit
punându-i pe frunte povești nefirești
despre mare și munte.

Albul s-a ciocnit cu stelele zăpezilor
în creierul amiezilor
curățind voluptos cu furtună
pahar îndoit sub formă de lună.

Galbenul a topit soarele când i-a încins motoarele;
lavele lui sub formă de mâini, ca un râu,
descarcă în pâini lanul de grâu.

Cu verdele crud e altă poveste:
in rochii de seară se-mbracă în vară
și pune fiorii de iarbă să fiarbă,
pe câmpuri spalate de rouă,
cu raze din luna cea nouă.

Se descarcă negrul din noapte,
în fuioarele vântului des;
în coșuri de lumini culeg stelele coapte
și îngerii vecini m-ajută la cules.

Eu cred că în păduri
copacii ar trebui să crească
în forma de securi;

când vine omul nesăbuit să le atace,
să le fure din pace,
copacii să se răzvrătească
și să lovească
cu fiecare creangă
în nervul din falangă
care-a tăiat pădurea
metalic, cu securea,
ce încă stă la pândă
sălbatic de flămândă.

Lăsați-mi țara să miroase a zbor
Și lăsați zborul să ia formă de țară.
Nu ies la vânătoare, dar ies la paradă
Cu alice de plumb pentru păsări de pradă.

Atinge mâna unei femei
cu mângâierea unui bărbat
atinge gândul, inima ei,
de dimineață până-n serat.

Dezleagă-i părul, vântul să-i bată
strânge-i în coșuri fructe de vară,
fă-o în iarnă focul din vatră
apoi sărut-o iară și iară.

Sărută-i mâna care hrănește,
pune-i în brațe leagăn de prunci,
în el odorul se odihnește
când împlinește sfinte porunci.

Spune-i cuvinte coapte în șoapte,
fii tu poetul, ea, poezia,
se vor aprinde stele în noapte,
vine lumina și veșnicia.

Sub pași așterne-i calea lactee,
pune-i coroană de curcubeu
râuri de viață curg prin femeie
că a făcut-o, El, Dumnezeu.

Dacă ar ploua cu flori,
Și-ar face loc grădinile
Să răsădească câmpuri cu nori
Invelind rădăcinile?

Oare, dacă ar ploua cu grâu,
Ploile ar încolți hrănite din mâini,
S-ar face dragostea râu
Cum s-a făcut la înmulțirea de pâini?

Ar încolți fire de izvoare?
S-ar coace în spice apele vii,
În inimi s-ar trage zăvoare
Să pună Olarul în om veșnicii?

Nu poți vindeca visele,
Ele se îmbolnăvesc de zbor
Și de dor altoit în brațul cerului
Care ține lângă inimă stelele aprinse.

Dar poți vindeca plecările
Cu nădejdea întoarcerii
Și inimile cu bătăile celeilalte inimi pereche
Din prelungirea aripilor sub formă de vise.

Ți s-au terminat lacrimile
plângând în dureri
și ai ajuns fericit?
plângi cu lacrimile de rezervă!

Ai alergat prea mult
și nu te-ai ajuns?
învață să zbori și vei fi tu însuți
copilul tău.

Ai înflorit abia când a venit iarna?
nu-i nimic,
continuă să înflorești
făcând primăvară în inimă ei.

Ai căzut de prea multe ori
și nu te-ai ridicat?
e vremea să atingi stelele
și nu te vor arde.

Ți-au plecat visele la culcare?
ce dacă?
și ele au dreptul să viseze
despre tine.

Ai crezut că ești om
și ți-a fost rușine de el?
vorbește cu Dumnezeu
și-ți va arăta
chipul și asemănarea Sa.

Clătinâd frunzele, vântul le învață să respire;
Când să-și ia zborul fiecare se frânge,
Că nu-i decât o aripă căzătoare.

Mai este vreme să ruginească
Și să viseze la respirația gură la gură
A vântului hoinar, ca la un sărut cu arsură.

Faceți loc să punem patriei aripi!
Luați de sub zbor fumul și de deasupra ceața,
Ne doare cu dor de cerul deschis
Să curgă în noi dimineața

Faceți loc, dați-vă la o parte!
Voi toți, care scuipați pe carte
Și pe învățători și pe școală
Luați-vă înapoi inima goală!

Rămâneți fermentați în propriul must,
Eu rămân să vă plâng cu dezgust;
Sunteți atât de săraci și de goi
Că bogățiile vă miros a gunoi.

Lăsați să bată în pieptul țării
O altă inimă, în ritmul iertării!
Nu intrați în pușcării că nu le meritați,
Aveți doar netrădarea să plecați!

Ajunge cu dezmățul și cu hoția!
Vă ierte rana numită România;
Vă vom ierta de dincolo de lacrimi și noi,
Privind înainte, să nu mai dăm de voi.

Cine sunteți voi care e musai să plecați?
Toți
Toți
Toți cei care ați pus gheara pe țară, s-o înjugați.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »