S-a descusut culoarea roșie de sânge
și prinde-a plânge a leșie
la capetele de intrare și de ieșire din inima vie.

Albastrul s-a lovit de cerul senin și s-a ciobit;
căderi de cascade l-au scobit
punându-i pe frunte povești nefirești
despre mare și munte.

Albul s-a ciocnit cu stelele zăpezilor
în creierul amiezilor
curățind voluptos cu furtună
pahar îndoit sub formă de lună.

Galbenul a topit soarele când i-a încins motoarele;
lavele lui sub formă de mâini, ca un râu,
descarcă în pâini lanul de grâu.

Cu verdele crud e altă poveste:
in rochii de seară se-mbracă în vară
și pune fiorii de iarbă să fiarbă,
pe câmpuri spalate de rouă,
cu raze din luna cea nouă.

Se descarcă negrul din noapte,
în fuioarele vântului des;
în coșuri de lumini culeg stelele coapte
și îngerii vecini m-ajută la cules.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website