Pe ultima patrulă, în rondul ei de noapte
O fulguie zăpada din cerurile coapte;
Mi se trezește visul și iese din bârlog,
Îmi pun deoparte scrisul și-ngenunhiat mă rog.

Se face că-și descuie pământul gropi săpate
Și trupuri de țărână în slavă-s îmbrăcate;
Lumină ireală cuprinde primii zori
Când Împăratul lumii a coborât pe nori.

Patrula, amuțită, aproape-a înlemnit,
Mai poate să rostească: “Hristos a revenit!”
Da, a venit cu îngeri și oastea Lui cerească
În haina nepătată Mireasa să-Și răpească.

Semnalul învierii s-a trâmbițat la toți
Doar cei ce n-au dormit au înviat din morți;
Luându-și haina albă, s-au înălțat la cer,
În urmă, restul lumii și adormiții, pier.

Ce-ai face tu și eu ce-aș face,
Ce-am face fiecare-n parte
Dacă am ști că dimineață
Cortul din trup ni s-ar desface?

Ce-am face oare cu credința
Și cu păcatele ascunse?
Ne-ar mai cuprinde pocăința
Până-n adâncuri nepătrunse?

Ce-am face-atunci cu ce-am făcut?
Ce-am adunat, cui vor rămâne?
Ne este sufletul sub scut,
Ori e-nrolat în oști păgâne?

Ar mai fi vreme de-a iubi?
Pe cine? cât? și, oare, cum?
Din ce izvor am mai sorbi
Ajunși la capătul de drum?

Da, ziua-aceea va veni
Poate curând, poate târziu,
Nu preget a mă pregăti.
Cu Tine, Doamne, vreau să fiu.

Pentru o vreme
Dumnezeu ne-a dat în administrare viața,
ca pe un talant,
pe care
va trebui să-l dăm înapoi Stăpânului,
împreună cu inima
și cu ceea ce am adunat în ea.

Adu-ți aminte că erai gol
și asta-ți era toată bogăția;
ai aflat ce-nseamnă să te naști
pentru ca să înveți să te naști din nou,
ți-a dat părinți pe pământ
ca să știi că ai un Tată în cer,
te-a lăsat să ai frați printre oameni,
și te-a făcut frate cu Fiul Său.

Ai aflat despre comorile lumii
iar El ți-a vorbit despre comorile din cer,
ai prins a-nțelege ce-i viața
și ai aflat de viața veșnică.

Oamenii se unesc unii cu alți
în taina de bucurie a nunților,
iar El îți vorbește de nunta din cer,
dintre Mirele Hristos
și Mireasa, Biserică a Lui,
în care așteaptă să te afli și tu.

Tu, omule, te zbați să îți zidește o casă
și Dumnezeu îți spune că El Însuși
ți-a pregătit o casă în cer.

De prea multe ori, omule,
ajungi să plângi
și nu-i cine să te mângâie,
până când te-ncrezi
în promisiunile Celui ce
șterge din ochi orice lacrimă.

Ajungi cu adevărat fericit
când ai descoperit dragostea;
atunci Dumnezeu îți șoptește:
“Numele Meu este Dragoste”.

Ce știm noi despre adevăr?
numai adevărul știe.
Am întâlnit mulți atei inteligenți,
dar n-am întâlnit niciun înțelept ateu.

Capetele de drumuri n-au ieșire
pentru că nu au dus cu ele
poduri peste lume.

Nu busolele defecte ne duc în rătăcire
ci făcătorii de busole defecte.

Diavolul ține în garderobă
și haine de lumină
-fiice ale întunericului-
cu care îi va amăgi pe orbi
că văd
și pe nebuni că sunt înțelepți

Dacă nu ne așezăm legile
pe legile lui Dumnezeu ne vom prăbuși,
pentru că asta este legea lui Dumnezeu.

Ce ar trebui să știm despre Adevăr?
că este unul singur,
că nu se schimbă,
că rămâne veșnic
și că vine de la Dumnezeu.

Când toată lumea, Doamne, e bolnavă
Îndură-Te, Tată, de lumea întreagă,
Privește la omul de lut și țărână,
Apleacă-Te, Doamne, și ține-l de mână.

Nu merită, știu, niciunul iertare
Dar, numai Tu, Doamne, mai ai îndurare.
Întoarce-Te iarăși, Părinte, spre noi
Că prea suntem singuri și prea suntem goi.

Culcându-ne-n oase uscate, de morți,
Cămașa Ta, iarăși, o tragem la sorți.
Când îngerii plâng și îngerii tac
Mai iartă-i pe oameni, că nu știu ce fac.

De ce am tremura în prag de vară
Că nu avem ninsoare în cămară?
Și pentru ce să zgribulim în noapte
Când cerul este plin de stele coapte?

Ce clopote cu doagele tocite
Trezesc în munți ecouri adormite?
Și care poduri rupte și oloage
Coboară în prăpăstii să se roage?

Corabia cu ancore de fier
Va naviga între pământ și cer;
Cârmaciul face semne că e voie
Să îmbarcăm; sunt vremile lui Noe.

Ca Petru, Doamne, și noi Te-am trădat
Te-am dat la judecata lui Pilat,
Ne încălzeam și noi la focul lumii
Când Te târau în mijlocul furtunii.

Și noi juratu-ne-am că Te urmăm
Și viața pentru Tine o s-o dăm,
Dar încă nu cântaseră cocoșii
Și am fugit mai tare ca fricoșii.

Și noi, cu toții, Te-am tăgăduit
Iar când privirea Ta ne-a întâlnit
Ne-am înecat în plânsu-ne amar
Căci tocmai Te mânam către Calvar.

Ne-am lepădat că nu Te știm, jurând,
Deși-am umblat cu Tine ani la rând,
Minunilor cu Tine-am fost părtași…
Nu ei, ci noi, ajuns-am ucigași.

Nici nu mai știu vorbi, eu, omul mut;
Deși Te-am renegat și Te-am vândut,
În Tine, doar în Tine, mă împac,
Căci m-ai iertat când n-am știut ce fac.

În celelalte dimensiuni:
culorile sunt în relief,
vântul atinge material
trupuri asemeni trupului lui,
fiecare cuvânt are formă
și inimă
și, cuvintele împreună devin trup.

gândurile au forme, fără haine,
se duc și se-ntorc întotdeauna,
cu rod ori cu blestem
între locuință morților
și crucea de lemn

visele visează și ele
lumea reală
pe care o spală,
începând cu picioarele,
într-un lighean,
ca apoi s-o înfășoare în ștergar
la căpătâiul de lespede
de unde începe învierea

rugăciunile sunt făcute din scări
pe care nu se urcă,
nu se coboară,
prin ele Dumnezeu ne înconjoară

oamenii nu au inimă
pentru că au predat-o lui Dumnezeu;
în locul ei va bate veșnicia
pe de rost

oamenii se îmbracă în trupuri de slavă
așa încât dobândesc dreptul
de-a fi ca Isus
la El acasă.

Mă ții de mână și te țin și eu,
Ne ținem toți de mâna răstignită,
Ne strângem lângă bunul Dumnezeu
Spre a ieși din noapte și ispită.

Ne doare rătăcirea prin pustiu
Și spatele întoarse către cer ;
O, Doamne, nu-i așa că nu-i târziu
Să-l îmblâzești din nou pe temnicer?

Tu știi din ce țărână ne-ai făcut
Și știi ce slabi suntem fără de Tine,
Vreau să-Ți vorbesc deși sunt doar un mut
Nevrednic, sub un munte de rușine.

Și-atuncea Te oprești și ne asculți
Iar mila Ta ne scoate din furtună,
Ne-ncalți din nou că ne-ai văzut desculți,
Apoi ne muți pe toți în vreme bună.

Tu, lume, tușată de marginea ta,
Tu, lume, și bună și rea,
Adună-te toată în pumnul de lut
În care ai fost la-nceput.

Dezbracă-te lume de straie,
Te scoală din patul de paie,
Dezbracă-te lume de tine
Și scaldă-te-n stelele pline.

Tu, lume cu inima rece,
Sudoare de moarte te-ar trece
De nu te-ar cuprinde El, Domnul în palmă
Să-ție fie iar inima caldă.

Cu apă din cer botezată
Tu, lume, ești iarăși curată;
De nunta ta, lume, fii gata
Să cânți și să strigi: “Maranata!”

« Postari mai noi — Postari mai vechi »