Viață! Să nu spui niciodată morții
” la revedere”
desparte-te de ea pentru totdeauna!

Nu-i datorezi nimic,
ducă-se în pustii!
tu, viață, aparții lui Dumnezeu,
Lui și numai Lui.

“A cui e crucea, Doamne, ce o porți în spate,
Așa de grea și-mpovărată de păcate?”
El s-a oprit, când întrebam, în fața mea:
“Aceasta, fiule, e crucea ta.

Și crucea lumii-ntregi, a omenirii,
Ce-o port către Golgota răstignirii,
Da, Eu o port ca tu să nu o porți,
Și ca să fac din ea în ceruri porți.”

De ce când ne răspunde noi nu ne prăbușim?
De ce, iubiți de El, noi nu știm să iubim?
De ce nu ne plecăm la poala crucii Lui?
Te-ntreabă Dumnezeu… și nu știi ce să-I spui.

Și nu știi să vorbești, așa, ca omul mut
Până când vindecare se toarnă-n om de lut
Și nu știm să iubim cu foc aprins din rug
Până ce nu luăm, cu El, același jug.

Citesc inima lumii ca pe-o carte,
Capitol cu capitol și iat-o la sfârșit
Iar ultima ei filă nu-i departe
Și ultimul cuvânt aproape s-a-mplinit.

Și tot ce scrie-acolo a fost spus
‘Nainte de-a se naște din genuni,
Cuvântul întrupatu-s-a-n Isus
Îngenunchind pe om în rugăciuni.

Azi se oprește lumea din mișcare,
Porunca vine de la Creator;
Se-nchide cartea. Ultima chemare:
“Veniți să dăm la Împărat onor”!

Ce bucurie ară gândul meu:
“Suntem contemporani cu Dumnezeu”
Și în această sfântă arătură
Nu-i loc pentru semințele din ură.

Nu-i loc de deznădejdi și întristări,
E loc destul pentru umblat pe mări,
E loc în arca de la Ararat
Ce încă ușa nu și-a încuiat.

E loc lângă izvorul stors din stâncă,
Lângă sărac când coaja și-o mănâncă,
Lângă bolnav când i se dă putere,
Și lângă orb când i se dă vedere.

E loc lângă schilod, lângă orfan,
E loc și timp să fii samaritean,
Lângă sărmanul neajuns la foc
E loc destul și mai rămâne loc.

E loc destul lângă un rug aprins,
E timp să biruiască cel învins;
Prin Cel ce i-a făcut biruitori,
E timpul de a fi nemuritori.

E loc la înmulțirile de pâine,
E loc în ieri, în astăzi și în mâine;
Mai este loc în barca de credință
Când trece prin strâmtori de suferință.

Mai este loc pentru-ntâlniri cu Domnul,
Atâta timp cât nu ne prinde somnul;
Să n-adormim cumva pe paie ude
Când trâmbița-nvierii se aude.

Desfaceți lanțurile răutății
Ce înfășoară inima cetății,
Cetății care dăinuie în noi,
La început de an fiți oameni noi.

Desfaceți lanțurile de mândrie
Când lăcrimează soarele-n chindie,
Vă-ncingeți brâul vieții cu smerire
Să vă cuprindă lanțul de iubire.

Desfaceți lanțul nopții de orbire!
Destrăbălarea nu e fericire,
Curg ape însetate în zadar
Oceanele se umplu cu amar.

Desfaceți lanțurile agoniei!
Faceți din Domnul imnul bucuriei!
Căci viața nu-i o zbatere-n noroi
Când Duhul Sfânt se odihnește-n noi.

Desfaceți lanțurile rătăcirii,
Îngenuncheați în fața nemuririi,
Chiar dacă-adesea trecem prin pustiu
Să nu uitați: Isus Hristos e viu.

Legați în lanț încorsetarea-n lanțuri,
Nu vă târâți viețile prin șanțuri,
Oricât ar fi urcușul lung și greu
Deasupra noastră este Dumnezeu.

Mesaj de la îngerul Gavril
trimis mesager:
“Va coborî pe pământ lumină din cer”.

Mesaj de la corul de îngeri
de bună vestire:
“Pace între oameni și bună-nvoire”.

Mesajul Mariei, aleasă fecioară:
“Cuvântul e trup când Domnul coboară”.

Mesaj de la steaua pe cer călătoare:
“În drumul spre cer, el, omul, nu moare”.

Mesaj de la magii veniți de departe:
“Se naște-mpărat în inimi curate”.

Mesaj prin păstori, la stână de pază:
“O lume orbită urmează să “vază”.”

Mesaj de la iesle când Pruncul se naște:
“Din cer ni s-a dat o jertfă de Paște”.

Mesaj de la Pruncul din grajdul cu boi:
“De-acuma, El, Domnul, e veșnic cu noi”

Ne uităm în urmă, unde ne sunt pașii?
Privim către zare, nu se văd nuntașii;
Mirele e gata sa le iasă-n cale
Cine îi ascunde în neascultare?

Rochia miresei, hoții vin s-o fure
Cărări ratăcite ajung în pădure;
Dau târcoale lupii roată pe la stână
Porțile-s căzute, scoase din țâțână.

Geamurile sparte, gardul dărâmat
A rămas poporul fără Împărat.
Sună lung o goarnă, pare un semnal,
Munții opintiți se opresc în deal.

Zidurile cad peste Ierihon,
Sunetul din goarnă nu e doar un zvon
Iordanul plânge, dă să sângereze
Nimeni nu ajunge să se mai boteze.

Oceanele lumii scot steaguri la poartă
Să-mpartă furtuni de la Marea Moartă
Ape îndulcite împing roți de mori
Dar deschideți ușa, vin colindători.

Dacă ar fi să punem indicatoare
în intersecțiile vieți,
la fiecare răscruce ar trebui scris :
“Spre Dumnezeu”

până când am ajunge
pe drumul cu sens unic,
la capătul căruia se intră
în Împărăția Cerurilor.

Nu am știut că apa se aprinde
și flăcările ei curg prin albia inimii,
nu am știut că prin sânge navighează corăbii
către marea uitării.

Nu am știut că razele de lună se cunună
cu razele de soare în închisoare
și la cununia dintre ele
se răzuiesc infinituri de stele.

Nu știam că Adam se va recompune în trup
înlocuind mușcătura interzisă din fruct
în noapte, la o cină de taină, la masă
cu neprihănirea din haina albă de mireasă.

Nu știam că nu știu nimic până când
mi-a vorbit Acela ce le știe pe toate,
de-atuncea mă rog suspinând:
“ne mută, o, Doamne, în lumi mai curate.”

Pe umeri de cetini mai ard
Păduri cu rășină de brad
Cu flacări în vreascuri de oase
Și rugi în cămășile scoase.

Cu semne de fulger se scriu
Porunci pentru omul târziu,
Vorbește tot cerul cu semne
De focul din inimi de lemne.

Se-adună la geam sărbători
Să macine sori peste nori,
Să cânte cu glasul curat:
“Hristos-Împărat S-a-ntrupat!”

Și oameni, alături de îngeri,
Iau vinul și pâinea din frângeri,
Le-așează pe masa curată,
Se naște Isus în poiată.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »