Nu am știut că apa se aprinde
și flăcările ei curg prin albia inimii,
nu am știut că prin sânge navighează corăbii
către marea uitării.

Nu am știut că razele de lună se cunună
cu razele de soare în închisoare
și la cununia dintre ele
se răzuiesc infinituri de stele.

Nu știam că Adam se va recompune în trup
înlocuind mușcătura interzisă din fruct
în noapte, la o cină de taină, la masă
cu neprihănirea din haina albă de mireasă.

Nu știam că nu știu nimic până când
mi-a vorbit Acela ce le știe pe toate,
de-atuncea mă rog suspinând:
“ne mută, o, Doamne, în lumi mai curate.”

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website