Spre-a izvodi în inimi suferințe,
Pentru-a ajunge ei stăpânii lumii
Ei seamănă otravă în semințe,
Deschid zăgaz din mijlocul furtunii

Dacă exişti, le strici lor existența,
Dacă respiri e musai să plăteşti
Precum o cruce-apasă penitența
Că încă îndrăzneşti să mai trăieşti

O! înfruptați-vă din bogăția lumii!
Noi nu tânjim să mai luăm nimic
La porți de cer se vor trezi nebunii
Că Dumnezeu le este inamic.

Am fost cu Caleb în Canan
şi am purtat ciorchinele pe umeri
printre rodii şi meri
pe sub ramuri de finic
şi nu m-am temut de fiii lui Anac

nu am înmuiat inima poporului
ci am despietrit-o
şi am hrănit-o
cu lapte şi miere
din țara promisă

aşa am ajuns
să trec Iordanul,
după chivot,
cănd însuşi Dumnezeu
i-a poruncit să se dea la o parte
ca mai apoi
să-l cheme înapoi
să fie martor
la botezul lui Isus.

Nicăieri nu te poti rătăci
mai mult decât în tine,
atunci când eşti singur
şi nu te laşi călăuzit de Cel
carea te-a creat
şi te cunoaşte
pe dinafară,
pe de rost.

Cuvântul lui Isus când nu transformă
Toată-nchinarea ta este de formă
Poți fi-nvățat şi poți fi cărturar
Dar va rămâne sufletul amar

Şi dacă focul nu-i în rugăciuni
Se-aud bolboroseli de sub cărbuni
Dar nu ajung la tronul Lui de har
Şi rugăciunea ta e în zadar

Când în Biserică nu îti aduci iubirea,
Făptura ta nu şi-a-nceput zidirea
Poți afişa pe frunte un credeu
Aşa cum afişa un fariseu

Dacă posteşti schimonosindu-ți fața
În moartea ta nu va pătrunde viața,
Dar dacă ții adevăratul post
Viața te trăieşte pe de rost.

Între cer și-ntre pamânt
Se fac noduri la cuvânt
Nu cumva să se deșire
În cărarea după Mire

Pe urma de pe cărare
Seacă apele în mare
Nu se “mistuește” focul
Iar munții își mută locul

Alături, pe căi mai largi:
Lungi coloane cu desagi
În șirag de colonii:
Morții morți și morții vii

Între umbre și lumină
Niște îngeri se închină
Și trag ușa-n asfințit
După omul pocăit.

Întunericul nu doarme niciodată;
nu se satură de nevedere;
de aceea am furat
lista de așteptare
a celor care s-au așezat la coadă
la moarte

în locul ei am lăsat o scrisoare
de dragoste a lui Dumezeu
în care se zice:
-Nu știți cât întuneric
este în moarte?
-De ce vă pierdeți vremea
și viața
așteptând a muri?
-Veniți la Mine toți cei trudiți
și împovărați
și vă voi da odihnă!

vă voi da lumină
și hrană
și ape limpezi
și izvoare;

celor orbi
le voi da vedere,
celor surzi
le voi da auz,
celor ologi
le voi da picioare,
celor bolnavi; vindecare

Și iată că vă arat drumul
care vă aduce:
acela în capătul căruia
așteaptă o cruce,
să treceți de la întuneric
la lumină.

O! Doamne!
Fă ziua aceea deplină:
Să vină!
Să vină!
Să vină!

Dacă nu ai nimic tot poți să dai
Din bogății de suflet şi din rai
Iar când împovărat eşti de durere
Mai poți fi un izvor de mângâiere

Cu mâinile întinse amândouă
Când ai o pâine-mparte-o pe din două
Pe cel flămând , sărac ,cu suflet gol
Cheamă-l în casă , nu-l lăsa-n ocol

Când dai de urma care şchiopătează
Tu leagă rana , poate sângerează
Când dai de-ncătuşarea în durere
Dezleagă-i lanțurile dacă-ți cere

Celui ce-i orb te fă o călăuză,
Iartă păcatul celui ce acuză,
Ia tu povara robului din spate,
Adapă sufletele însetate

Pe cel olog să îl înveți să umble
Arată-i soarele de după umbre
Şi roagă-te ca surdul să audă,
Să nu mai doarmă pe mantaua udă

In totul totului fii credincios
Spre-a nu uita de crucea lui Hristos
Şi strigă-n lumea asta păcătoasă:
Moartea flămândă a ieşit la coasă.

La nunta din Cana dacă nu ai fost
Nunta lui Isus nu ți-e de folos;
Haina de mireasă ajunge murdară
Şi vei plânge-amar la uşă , afară

Dacă n-ai urcat cu Noe în arcă
Nu poți să ajungi cu Isus în barcă,
Nu poți să opreşti mugetul furtunii
Poți fi un nebun ca şi toți nebunii

Dacă nu ai fost noaptea-n Ghetsimani
Când pândeau cu bâte cete de romani
Nu ştii de ce cântă de trei ori cocoşii
Şi eşti un fricos ca şi toți fricoşii

Dacă n-ai trecut marea despicată
Rămâi în Egipt pentru viața toată;
Nu te urci la cer după stâlp de foc
Unde Dumnezeu ți-a gătit un loc

Dacă ai urmat mersului pe ape
Nici o-nmormântare n-o să te-ngroape
Şi-n pustia lumii celei mai pustii
Vor țâşni izvoare cu apele vii

În ziua când Lazăr ieşea din mormânt
Câte rugăciuni ai pus în cuvânt?
Dac-auzi chemarea acestei puteri
Asculți de porunca primei învieri

La Cina de taină dac-ai fost chemat,
Din pâine şi vin dacă ai gustat
Dintr-o hrană sfântă te-ai împărtăşit
Cu viața vieții fără de sfârşit

Doar urcând Golgota plângând ,zi de zi,
Înveți Adevărul întreg a-L citi
Şi la poala crucii când te prăbuşeşti
Dumnezeu deschide porțile cereşti.

Dacă ați uitat ceasul omenirii
Cănd au fost zdrobite
Oştirile firii:
-Înapoi la cruce!
-Priviți la piroane
La măini şi picioare
Şi nu la icoane!

Dacă ați uitat Dealul Căpățânii
Unde stăpâneau
Hoții şi păgânii:
-Înapoi la lacrimi!
-Înapoi creştini
Către biciuire
Şi buchet de spini!

Dacă ați uitat plânsu-n Ghețimani
Din noaptea vânzării
Pe arginți şi bani:
-Înapoi pe munte
Cu surzii, de zor,
La predica spusă
Nouă tuturor!

Dacă uiți de naşteri sfinte în poiată
Nici tu nu te naşti
Pentru cer vreodată;
-Învață smerirea!
-Din tine cobori
Printre magi şi îngeri,
Printre blănzi păstori!

Dacă ai uitat de mersul pe apă,
De nunta din Cana,
De ape ce-adapă:
-Înapoi în barcă!
-‘napoi în furtună!
Aşteaptă poruncă
Pentru vreme bună

Îndemnat s-arunci pietre ridicate
În acei ce zici
C-au făcut păcate:
-Uită-te ce scrie
Mielul pe pământ!
Iar tu şi ruşinea
Intrați în mormânt!

Dacă ai uitat că eşti păcătos
Iubind bezna nopții
Şi nu pe Hristos:
-Inapoi la ziua
Care-a fost deplină
Când s-a dat poruncă:
-Să fie lumină!

Dacă mai trudeşti la năvod şi-n vamă
Ascultă de glasul
Care tot mai cheamă:
-Lasă lumea, lumii!
Unde toate pier;
-Apucă pe jos
Drumul către cer!

Dacă ai dormit în noaptea-nvierii,
Dacă n-ai crezut
Ce au spus străjerii:
-N-alerga în lume!
-Nu-i ma da ocol!
-Du-te-n zori de zi
La mormântul gol!

Să nu spui rugăciunea fără cer;
Să nu-ți rămână sufletul stingher
Iar inima să o păstrezi curată
Chiar dacă va ajunge-ndurerată

Să nu spui răului că este bine
Și binelui să nu spui că e rău;
Fă punți pentru cortegiul de suspine
Și o fântână în adâncul tău

Să-nveți a da , mai mult decât a cere;
Să răsplătești căința cu iertare
Iar ulița ce duce la plăcere
Să nu o-mpodobești de sărbătoare

Pune în lanțuri scările trufiei
Și pune dragoste în tot ce faci;
Zăgăzuește porțile mâniei
Îmbracă-i și hrănește-i pe săraci

Să-ți amintești de frângerea de pâini;
Să-ți amintești de frângerea de trup,
De înmulțirea pâinilor din mâini,
De arderea de tot, în foc de duh

Nu judeca să nu fi judecat;
Iubește cu iubirea lui Isus;
Mărturisește dacă ai păcat
Și iartă înainte de apus

Să nu furi. Nu minți și nu ucide;
Învață lecția din decalog;
Să nu cutreieri pustele aride
Și nu fii surd, nici orb și nici olog

Să nu-ți aduni comorile-n pustie
Unde în miez de noapte fură hoții;
Răscumpără viața cât e vie
Nu o lăsa în valea umbrei morții

Mai ia aminte la cuvântul scris,
Cuvântul ce a fost de la-nceput;
Alege să te-ntorci în Paradis
Că pentru asta Domnul te-a făcut!

« Postari mai noi — Postari mai vechi »