PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Chipul pe care tu, omule, îl porți
aici jos pe pământ
ars de soare, bătut de vânt, trist
posomorât şi încruntat,
uneori nemulțumit, furios
şi mâniat,
chipul acesta,
lasă-l acolo jos
printre muritori
şi ia chipul Meu,
spune Domnul,
chipul Meu bucuros
ca al unei mirese pe care
o aşteaptă Mirele
cu toate bucatele pe masă.

-O! Vino la nuntă, Mireasă!

Pe buza drumurilor spre comori
Se furişează buruienile în flori;
Sub paşii ezitanți, şovăietori
Fac carii scobituri în trecători

În inimile goale, împietrite
Mocnesc necoapte rugăciuni în pite;
Sub limba care nu se mai opreşte
Cuvântul pângărit se ofileşte

Spre a putea prin mare a te trece
Să nu fii cald amestecat cu rece;
Te va ajunge carul egiptean
Şi nu treci Iordanul în Canaan.

Tânjind a nu muri când mori
Fă-ți bolțile de cer surori,
Dezbracă-te de trup humos
Sub luminarea lui Hristos

Averile cu miez de vânt
Îngroapă-le-n pământ adânc;
Se face nuntă mare-n cer
Tu treci cântând de grănicer.

Nu spargeți pietrele
sub formă de nimi;
Dumnezeu le poate face
de carne
şi să câştige un om
pentru cer.

De câte ori mă uit la nedreptate
Mi se înfige un cuțit în spate;
De fiecare dată când se minte
Se face întuneric în cuvinte

Întotdeauna când ciracii fură
Mă zbat să ies de sub moloz de zgură;
La fiecare prefăcătorie
Ucigătoarea moarte reînvie

În tabăra în care-s aliat
Stăpânul meu a fost crucificat,
Dar, înviind, ne-nvață a ne naşte
Învingători în sfânta zi de Paşte

Când am să mor făr-a muri
mă voi înveşnici în Hristos;
de aceea rămân aproape
de Tine, Doamne,
ca auzindu-Ți chemarea
să Te pot ajunge
chiar dacă ar trebui să păşesc
pe ape,
prin cuptor de foc
sau prin valea umbrei morții

Eu ştiu că mă aştepți la cruce
şi de acolo nu putem fi
decât împreună.

La crucea de lemn îndemn a privi
Pe cei ce fac semn şi nu pot vorbi

Îndemn să asculte rostirile sfinte
Pe cei ce pe munte au fost oseminte

Îndemn să privească umblarea pe ape
Pe omu-nsetat, venit să se-adape

Îndemn la umblare pe şchiopi şi ologi
Când valuri de mare ucid pe prooroci

Îndemn la smerire pe cei răzvrătiți;
-De ce în mândrie să fiți răstigniți?

Îndemn la vegere pe cei adormiți;
-De ce la-nviere ați vrea să muriți?

Vă-ndemn: înrăzniți a arde scaieții!
V-aşteaptă Edenul şi pomul vieții.

Îți mulțumesc, Doamne
că nu m-am născut în palate
dar mi-ai lăsat sărbătorile
să văd naşterile adevărate

Îți mulțumesc că nu mi-ai dat împărății pământeşti,
îmi ajung prea deplin promisiunile Tale cereşti

Îți mulțumesc că nu mi-ai dat bogății
dar mi-ai dat suflet,
nu mi-ai lăsat moştenire
aur şi argint
dar mi-ai dat inimă şi gând
şi adâncă simțire

Nu mi-ai promis averi nemăsurate
dar mi Te-ai promis pe Tine,
aşa, să am de toate

Nu m-ai lăsat să mă risipesc
ci m-ai chemat să învăț să iubesc
nu mi-ai dat moşii să le păzesc de hoți
dar mi-ai rânduit copii şi nepoți

Doamne, Tu mi-ai dat cuget
astupând blestemul din urlet
şi muget;
mi-ai deshis gura să pot spune
rugăciune de foc
după rugăciune

M-ai luat de mână când eram căzut
m-ai născut din nou , m-ai văzut
când bâjbâiam nepriceput
pe drumul spre cavou
ca un pierdut

Ai ştiut c-am mințit, că m-am ascuns şi am furat
şi totuşi m-ai iertat;
ai ştiut că sunt gol, necurat şi rebel-dezertor,
că lumea mi-e stăpână
şi numai prin jertfa de Miel
mi-ai amintit că sunt trecător
şi sunt din țărână.

un SoL din BeleL,
tăcut ca un mieL
pe vaL de cavaL,
umiL şi dociL
zdrobeşte ineL de opaL
în punctuL vamaL

Îşi ia din rasteL
toiaguL de fier
toiaguL cu dinți de oțeL
să sfarme un chip de vițeL
în aur turnat şi rebeL

îL ia pe Levit
când nu e Lovit
îL ia din aziL din hăuL umiL
să ardă vițeluL,
să-şi junghie ieduL
La ultima Lampă
pe ultima rampă

îL urcă apoi La Calvar
să-şi curețe fața de var
iar sufletuL palid şi goL
să-şi spele-ndelung de nămoL,
să Lase La cruce oboL
o Lacrimă coaptă-n pârjoL

îL Lasă plângând Lângă Lemn
La jertfa de seară
golit de opaL,
golit de ineL
să vadă cum DiavoluL
scapă din gheară
pe CeL ce e EL:
pe blânduL şi singuruL MieL.

Nimeni nu este depărtat de Dumnezeu,
dar se poate afunda singur
În nisipuri mișcătoare
cu Dumnezeu atât de aproape de el

Şi pentru că nu întinde mâna
mâinii Lui întinse,
omul acela moare
la porțile cerului
rămase deschise.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »