La o logodnă sfântă
se cuvine
să fie doar Isus
și inima din tine.

Voi a voi să vreau
ceea ce vrei
să faci cu viaţa
şi cu anii mei

sub rădăcini crescute
în pământ
Tu ai săpat
punându-mă la rând
şi învăţându-mă
să m-altoiesc
nu în Adam
ci în Adam ceresc.

Dacă-ar uita întreaga lume să iubească
Eu voi iubi în locul ei pe fiecare
Cu-o dragoste din cer, dumnezeiască,
Ca și Isus prin marea-I îndurare

Când viața trece fără de iubire
Zadarnică-i întreaga alergare,
Te scurge ca mormântul în murire
Târându-te în neeliberare

Spre a cunoaște dragostea din tine
Începe prin iubirea de dușmani
Și Duhul Sfânt va despietri în fire
Pământ pietros , pustiu de bolovani.

vecină cu Pământul,
prin porţile misterului,
se deşiră ploile
şi flutură vântul

Ca dangăt de clopote
fac tunetele vocalize
prin colbul de cugete,
după corali de balize,
trăgând lumi după lumi
printre suspine şi mugete

Trec zilele, trec nopţile;
se urmăresc gemene
cuibărind universul
cu stelele
şi cu soarele,
trudind să îl rezeme

Şi peste tot
şi peste toate:
palma lui Dumnezeu
-cu degetele sfânt de curate-
arată spre sufletul meu,
arată spre sufletul tău
şi spre eternitate,
prin cerc de curcubeu.

Nimeni nu se poste depărta de Dumnezeu,
dar se poate afunda
În nisipuri mişcătoare
cu Dumnezeu atât de aproape de el

Şi pentru că nu-I întinde mâna
mâinii Lui întinse,
omul acela moare
la porțile cerului
rămase deschise.

Luați lumea de pe mine,
Puneți-o la locul ei!
Că m-apasă pe suspine
Şi pe turmele de miei

În cuibul de rândunică
Puneți iarăşi primăvară;
Lăsați poetul să zică
Despre vremea de afară

Peste păsări migratoare
Puneți puncte cardinale
Spălați timpul de vâltoare
Împărțit în vremi egale

Drumul către vejnicie
Cine-n spate-l poate duce?
Viața va rămâne vie
Dacă trece pe la cruce

Luați lumea de pe noi!
Că de lume s-a topit
În Eden ne-ntoarcem goi,
Să păzim fructul oprit.

Crucea nu se vinde
Nu o pui la porți;
Ajunge uşoară
Numai când o porți

Nu o pui la gât
Nu o legi la mână
Doar în suflet poate
Crucea să rămână.

Dumnezeu primește
să-I stăpânească cetatea
doar pe cei de o vârstă
cu eternitatea.

După ce a cules
pentru mireasă
florile
dintre spini,
mâinile lui Isus sângerau,
dar, încă se rugau
pentru străini.

Dumnezeu scutură pământul
lângă butucul din vie
ca omul să se trezească,
să alerge la ciutură,
să bea apă vie
și să nu mai bolească.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »