Am scormonit țărâna
pentru a pune în ea sămânță
și mai târziu m-a hrănit.

Am scormonit țărâna
dăruindu-i un puiet
și mi-a umplut cămara cu fructe.

Am scormonit țărâna
în căutarea de izvoare
și ea mi-a potolit setea.

I-am străpuns țărânei crusta
și mi-a dat cărbune și petrol
și aur și argint.

Am răscolit țărâna
spre a-mi încorseta o temelie
și mi-a găzduit o casă.

Am răscolit țărâna
și a rămas o groapă
care vorbea:

“Tu ești fratele meu, lutule,
te aștept de o vreme
să te întorci acasă”.

I-am răspuns că îi voi preda lutul,
dar m-a înfiat Dumnezeu
și am cetățenie în cer.

Fă, pământule, ce vei voi
cu țărâna și lutul,
ne vom întâlni iarăși:

Tu, pământ nou,
eu, născut din nou,
din apă și duh.

Restul este amintire
a țărânei despre țărână
și un vis al întrupării în slavă.

În fiecare petală de floare
Dumnezeu a pus sărbătoare,
În fiecare adiere de vânt
A pus și șoptiri din cuvânt.

În zorii cu geam de lumină
A pus o nădejde divină,
Și-n soarele curs în apus
Culori și odihnă a pus.

Pe drumul ce trece prin cruce
El , Domnul, în locu-mi Se duce,
Și moartea durerii o gustă
Ca eu să apuc pe calea îngustă.

În cerul țesut peste astre
El scrie cu numele noastre,
Scrisori care dau garanție
Că viața rămâne-va vie.

Aceasta-i iubirea, așa este El:
Și-arată iubirea prin Emanuel,
Se toarnă în oameni prin Duhul Lui Sfânt
Căci face cu noi un nou jurământ.

Războiul de eliberare
Din întuneric și minciună
Începe cu umblări pe mare
Și îmblânzire de furtună.

Niciun ostaș nu se încurcă
În treburile ăstei vieți
Atunci când soarele se urcă
Să pună porți în dimineți.

Oștirile s-au adunat,
Căci judecata o să vină,
În văile lui Iosafat
Biruitorii sunt lumină.

Mărșăluind descătușați
Ei trec de strâmtoarea porții
Apoi ajung eliberați
Umblând prin valea umbrei morții.

Cad turnuri în Babel,cetăți în Sodoma,
Ies demoni pe fugă din om,
Își plânge credința apostolul Toma
Privind fulgerat spre Armaghedon.

Între Golgota și Gabata
Războiul încă se mai duce,
Biruitoare e armata
Ce-nvinge, prin Hristos, la cruce.

Cad zidurile întărite
Precum căzut-a Ierhonul,
Ne-mpărtășim cu vin și pite
Și de acum domnește Domnul.

Tu, cel ce ajungi să trăiești
povești cu vieți trecătoare,
să nu te-nspăimânți ori bocești
când vine sfârșitul să-ți dea sărutare.

E numai un prag, doar atât,
pe care îl trecem din lume
când lutul în lut coborât
în cartea din cer își scrie un nume.

Nădejdea că treci Rubiconul
e semn că primești liberare;
dincolo de poartă e Domnul
ce dă veșnicii prin răscumpărare.

Se târăsc bărci cu ramele stricate
Printre curenți cu ape-nvolburate,
‘ Nainte și -napoi se cască hăul
Și râul e tăiat cu fierăstrăul.

În bărci nu se mai urcă barcagii
Căci mulți sunt prea bolnavi ori nici măcar nu-s vii,
Așa că bâjbâie doar amatorii
Să mai atingă țărmul împreunat cu zorii.

Ce e mai trist că noi suntem în barcă,
Nu-i nici un loc unde să se întoarcă;
Suntem tot mai aproape de cascadă
Și gura ei se cască după pradă.

O fi un vis, ori e realitate?
Cine ne leagă mâinile la spate?
Lăsați-i pe nebuni să navigheze!
Voi mergeți la Isus să vă boteze!

Căci Iordanul încă poartă apă
Din care lumea-ntreagă se adapă
Și la Golgota a vărsat izvor
Să dea etern viață, tuturor.

Când Îl chemăm,
Dumnezeu vine la întâlnirea cu noi
călcând cu grijă prin mijlocul cerului
ca nu cumva
să strivească vreo stea.

S-ar putea ca steaua aceea să fie a ta,
a mea, a lui, a ei,
râvnită de falși dumnezei,
râvnită să-i fure lumina,
cum i-a furat odată lui Adam grădina.

Doamne,-adu eliberare
la om de sub duhuri!
lasă binecuvântare
florilor din muguri!

Iar în inima de piatră
pune alveole,
sângele care ne iartă
să-mpingă gondole.

Peste trupuri obosite
varsă pacea Ta!
ai pus semn în vin și pite
și Te vom urma.

Biciul și lanțul robiei
Tu ni le-ai sfărmat,
ne chemi la culesul viei
și Te-am ascultat.

Crucea cu nelegiuiri
ne-o iei de pe umeri;
pentru raiul din iubiri
începi să ne numeri.

Pe mine, pe el, pe ea,
și pe fiecare;
Doamne, când vei trâmbița
scoală-ne-n picioare!

Repetenții lumii ajung să o conducă
lovind-o din toate părțile,
arzându-i rugăciunile și cărțile,
târând-o-n furtună,
făcând-o nebună.

Îndepărtând-o de Dumnezeu
“o emigrează” în heleșteu
și în mările moarte
înecate în arsuri de păcate.

Am ajuns la margine de timp și de gând
căci ne întreabă Domnul: ” Până când?”
și ce îi vom răspunde?
și care stânci crăpate ne vor ascunde?

Aruncă-ți piatra de la căpătâi!
te pune în genunchi, te pocăiește!
întoarce-te la dragostea dintâi!
privește către cruce și trăiește!

Fără a avea Duhul Sfânt
Aș vorbi ca un mut,
Aș auzi ca un surd
Și aș vedea ca un orb.

Dar eu aud și văd și vorbesc
Despre tainele ascunse ale lui Dumnezeu
Ca să știți că El este Cel ce este.

Fiți binecuvântați acei ce-L ascultați!
Fiți oameni mântuiți acei ce Îl iubiți!
Se-ntoarce iarăși Domnul să-Și strângă tot poporul,
Să facă pentru noi pământ și ceruri noi.

Din podul palmei înghițim amarul
Căci ni s-au spart în cioburi ulceau și paharul;
Sorbim avid din resturi de viață
Reziduri dintre negură și ceață.

Urcăm Golgota-n fiecare zi,
Nădăjduind că veșnic vom trăi,
Ne ducem crucea răstignirii-n spate
Plătind osânda zilnic și în rate.

Pentru aceste vremuri rânduiți
Avem chemarea de a fi uniți
În jurul Domnului Isus Hristos
Și să trăim în pace și frumos

« Postari mai noi — Postari mai vechi »