PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Dacă aș întreba:
“cât trăiește un meteorit?”
știu că mi-ați spune:
“doar câteva secunde”
Adevărul este că în acele secunde
el tocmai moare în chip maiestos, arzând strălucitor;
a trăit numai pentru acel moment
încă de la facerea lumii.
Am întâlnit odată un copac uscat
departe de alți copaci, singur
și tare, tare îndurerat
parcă era bolnav, parcă nemâncat,
avea un fel de cicatrici de secure
și părea aplecat a plecare spre pădure
i-am pictat pe ramuri frunze și flori,
l-am înfășurat în culori
și l-am mângâiat,
apoi m-am depărtat și eu îngândurat
după o vreme, am căutat copacul uscat
și l-am găsit culcat peste frunzele pictate
încă viu colorate;
avea o formă nefirească:
parcă se ferea să le strivească
am umblat încet peste tăceri scuturate
ca nu cumva să-l trezesc
din odihna lui în eternitate;
privind în zare mi se părea
că pădurea se apropie
și vine la înmormântare;
o! dar era vântul care sufla
ca într-o lumânare.
Aş vrea să se unească țara noastră
cu țara noastră
țara mea dulce amară cu țara plecată afară,
românii cu inimi române
cu cei din tărâme străine,
unire în ziua de azi, nu-n noaptea de mâine
Și nu vreau unirea a o face eu;
unirea să o facă Dumnezeu!
și știu că va veni ziua când o va face;
atunci va desface din carapace
o inimă de piatră, spre-a o preface
în inimă de carne
în care balsam o să toarne,
modelată, frământată, purificată
de Cel ce-a suferit
și nu se mai oprește din iubit.
Cum să îți vinzi pământul pe felii
Când îți hrăneşte viața din copii?
Sub brazda lui cum răscoleşti urgii
Înstrăinându-l unor ageamii?
De ce l-ai transformat într-o sudalmă
Când lacrimi l-au udat palmă cu palmă?
Cum să îi lași furată arătura calmă
Când ghilotina graniței îl sfarmă?
După ce sângele eroilor l-a înmuiat
Ce inimi vei mai pune la uscat?
Pe care parte-a rănii te-ai urcat
Să răstigneşti pământ nevinovat?
Cine v-a pus în țară decidenți
Pe voi cei mai din urmă repetenți?
Prezenți în trup, în suflete absenți
Îmi vindeți țara pentru niște cenți.
Atunci când începe războiul
soldații nu mărşăluiesc în poligoane,
lumea ajunge un trist poligon;
nici ținte nu ridică să le-mpuşte
le-ajung siluete de oameni ca nişte ținte
ei, cei care încep să cadă
de la prima până la ultima rafală
Dacă ai întreba soldații ce caută,
ar răspunde încurcați
cum că au fost trimişi să aducă pacea
care ar trebui să fie pe aici pe undeva.
În toamnă, când păsările călătoare plecau,
nepoțica mea m-a întrebat :
-de ce pleacă florile acele mari,
pe cine s-au supărat?
A venit în curând iarna
cu fulgi mari şi troiene
şi ea a exclamat:
-bunicule, a venit basmul!
În primăvară începeau să învie ierburile
şi mugurii, florile şi gâzele
când nepocațica iar m-a descusut :
-unde au fost şi unde au stat
toate astea atâta de mult?
În vară, când pomii au rodit
ea m-a întrebat iar:
– şi cadourile astea, bunicule,
de unde au venit?
Atunci am strâns-o la pieptul meu
şi i-am şoptit:
-vezi tu, copilă, toate câte le vezi
ni le-a dat Dumnezeu.
Ea atât de apăsat de îngrijorări
încât până şi lumina
îi era grea;
L-a auzit pe Dumnezeu când a spus:
-“Aruncați toate îngrijorările asupra Mea”;
a făcut aşa
şi a rămas numai cu lumina.
Ajunge căderea!
e timp de urcare,
ajunge mocirlei mocirla;
nu scormoniți a urca peretele
alunecos al prăpastiei
în pustiul nădejdii de a ajunge
pe buza de unde ați început căderea
Dumnezeu ne vrea a urca pe malul celălalt;
de aceea ne întinde mâna
arâtându-ne crucea Fiului Său.
Astăzi vă scriu pe o foaie de gând
că, cine ştie, ce va fi să fie
atunci când poştaşu’
nu va avea post
ori nu va avea rost;
Se poate întâmpla să nu mai primeşti
scrisorile mele
când am înfrunzit cerul de stele
să te lumineze şi să te viseze,
să te învețe pe de rost
în zi de ospăț şi în zi de post
Te uită-n cutia poştală
să n-ajungă goală de goală,
te uită prelung către zare:
mai vine nădejdea călare?
Într-un vas sub formă de cerc polar
se pun la topit, la foc potrivit,
inimi înghețate;
câteva stele căzătoare se trec prin răzătoare
apoi se presară peste sărutul de seară
chemarea a dor se dă la cuptor
apoi se urmăreşte cum creşte
spunând poveşti la gura sobei
până când somnul se frăgezeşte
dacă preparatul se taie,
atuncea se plânge în ploaie
în noapte şi ceață,
se toarnă din plin dorință de viață
până când cercul polar se dezgheață.