Am întâlnit odată un copac uscat
departe de alți copaci, singur
și tare, tare îndurerat
parcă era bolnav, parcă nemâncat,
avea un fel de cicatrici de secure
și părea aplecat a plecare spre pădure

i-am pictat pe ramuri frunze și flori,
l-am înfășurat în culori
și l-am mângâiat,
apoi m-am depărtat și eu îngândurat

după o vreme, am căutat copacul uscat
și l-am găsit culcat peste frunzele pictate
încă viu colorate;
avea o formă nefirească:
parcă se ferea să le strivească

am umblat încet peste tăceri scuturate
ca nu cumva să-l trezesc
din odihna lui în eternitate;

privind în zare mi se părea
că pădurea se apropie
și vine la înmormântare;
o! dar era vântul care sufla
ca într-o lumânare.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website