Stăpânii de sclavi
devin sclavi stăpâniți
de beția puterilor siameze;
chiar ajunşi gângavi
şi multiorbiți
bâjbâie încă să spioneze.

Pe coarda care plânge din vioară
Se urcă un arcuş apoi coboară
Un tren ca o logodnă de fecioară
Nu ştiu dac-a venit sau va pleca din gară

Tăcut e menestrelul şi trăieşte
Iar mâna lui aluneca pe strune
Încă străfulgeră dumnezeieşte
Balada ce povestea vieții lui o spune

Poate aveți un galben să îi dați
Sau poate paşii veți încetini;
Opriți-vă o clipă, ascultați,
Voi, ce-alergați şi nu vă ştiți opri.

Când l-a făcut Dumnezeu pe om
i-a dat pământul în stăpânire
şi i-a poruncit:
să crească, să se înmulțească
şi să-l stăpânească;

nicidecum nu i-a poruncit
să se războiască,
să fure, să se ascundă sau să “mințească”
nu i-a spus nici să se asemene
cu alte chipuri de orice formă
sau vietate de el inventate

nici să ucidă, nici să râvnească
la aguridă, nici să curvească;
şi atuncea, de unde, omule,
ai învațat să nu te asemeni
cu Cel ce te-a creat?

nu cumva ai lăsat deschisă inima,
să intre înşelătorul?
tocmai pe ea, pe care trebuia să intre
doar Creatorul?

De ce?…

Dar nu-mi răspunde mie,
răspunde-I Lui;
e Singurul care ar putea să te înțeleagă
când nu vei şti răspunsul.

Ce ai tu suflete cu moartea?
nu ştii că ai venit de la Dumnezeu şi eşti nemuritor?
de ce îi cercetezi hotarele
când prea îşi ridică poalele?
ce cauți atunci pe tărâmul păcatului,
sau cine te caută?

Într-o zi te vei întoarce la Cel ce mi te-a dat;
ce vei răspunde când te va întreba:
– Pe unde ai umblat?

Şi cu mine, cum o să rămână?
mă vei lăsa să zac în țărână?
O! dar ce întreb eu,
când pe amândoi ne va întreba Dumnezeu?

Voi ați crezut că sunt ca voi oamenii
şi uitați că Eu v-am făcut după chipul Meu
de aceea mă mințiti şi mă furați
cum o faceți voi între voi
de aceea Mă înşelați şi nu vă pasă
de ceea ce jurați

V-am iubit aşa de mult
că v-am făcut liberi
şi voi ați găsit libertate în a blestema
a nu asculta,
a vă rătăci
şi a nu iubi

Dacă v-aş fi răspuns la fel
nu M-aş fi răstignit pentru voi,
ca aşa să învățați de la Mine
ce este aceea Dragoste.

În partea de răsărit a vieții tale, omule,
se află veşnicia în care nu ai fost niciodată;
În partea de apus te mărgineşti
cu veşnicia în care oricum vei ajunge
şi dacă vrei şi dacă nu vrei

În partea de nord nu poate să fie
decât un fel de cerc polar
ce dă târcoale şi urlă ca un leu
gată să înghită;
În sud te cuprinde un cerc aprins,
un fel de cuptor, de şapte ori încins
gata să mistuie cu limbi de foc
şi acel loc

În partea de jos te învecinezi cu pământul
şi groapa din care ai fost luat;
înspre înalt nu-i decât cerul cu soare şi lună şi stele şi toată oştirea lui

În toate celelalte puncte cardinale
te împresoară aceeaşi veşnicie
gata să te înfieze,
gata să te învieze
la prima sau a doua poruncă a trâmbițelor Sale

Deasupra a tot şi a toate, omule,
te învecinezi cu Dumnezeu.
Cel de care fugi – deşi n-ai unde-
Cel de care te ascunzi încă din Eden,
când printre pomi, când sub păcate,
când după umbre strâmbe şi sumbre

Când se vor rupe granițele,
se vor goli ranițele,
veşnicia te va acoperi odată pentru totdeauna
cu o judecată cotropitoare
sau, cu o nădejde mântuitoare.

Din această cumplită încercuire
nu există
decât un singur drum de ieşire:
spre Dumnezeu,
tu singur,
pe jos,
pe drumul crucii,
după Cristos.

Oamenii sărbătoresc cu fasturi anul nou
dar uită că Dumnezeu a promis
pământul nou şi ceruri noi;

pe preotul Nicodim l-a învățat
că trebuie să se nască din nou
şi n-a înțeles, cum şi astăzi , cei mai mulți nu înțeleg

El a dat nume noi
lui Avram, lui Iacov lui Simon şi lui Saul,
fiilor tunetului, fiilor lui Zebedei,
pentru că le-a pregătit vieți noi;

poporului Său i-a promis o țară nouă
şi de aceea a scris în piatră
legi noi

mai mult, ne-a lăsat spre învățătură un testament vechi
şi un nou testament
iar în noi a turnat un duh nou
şi statornic,
şi cu fiecare a făcut un legământ nou şi vejnic

a promis
că ne pregăteşte în cer locaşuri noi,
că va veni din nou spre a ne lua la El
pe noi, oamenii noi
în noua patrie cerească.

El este Vierul şi noi suntem Vița
la El e Veşnicia, la noi,Vremelnicia
prin El aVem înVierea şi Viața Veşnică
odată cu aVerea pentru mireasa Vrednică

ne-a scos din omul sclaV, gângaV şi bolnaV,
din cel uscățiV şi bețiV,
Vărsându-ne-n om milostiV

ne-a scos din corVezi de Vrăjmaş
salVându-ne-n Vrej de urmaş,
din om Vânzător în pom roditor;
în omul fugar Va pune Vlăstar
iar nada striVită Va fi izbăVită

cuVântul cu care Veşteşte
în Vraci şi în DiaVol loVeşte;
pe Vameş îl ia de la Vamă
şi-l face cu Sine de-o seamă
Vorbeşte la Valuri să tacă
şi Vine la tine în barcă

ne-a izbăVit de Vânzătorii de Vrăbii,
iar din cuVântul Lui mai face săbii
a Vânturat aVarii-n aVuțire
înVeşmântându-ne-n cămăşi de in subțire

El la CalVar a biruit Vrajmaşul,
a pus în trâmbiță să sune ceasul
şi a promis că iarăşi Va să Vină
pe nori, în strălucirea Sa diVină,
să judece pe omul ce se Varsă
şi-atunce lumea-ntreagă Va fi toarsă.

Vă-ndemn:
spre-nVățător să ne întoarcem fața
şi moşteni-Vom calea
adeVărul
şi Viața.

După o noapte tăios de friguroasă
toți copacii erau îmbrăcați
în acelaşi fel de pijama,
alb-brumărie

îmi venea să-i întreb:
-oare nu ați înghețat
adormind acoperiți atât de subțire ?

dar ce zic eu,
când înveşmântarea asta
făcea parte din însăşi
somnul lor odihnitor
şi mai ales că,
din când în când, se înveleau
cu cerul înstelat, ocrotitor.

« Postari mai noi