Războiul cald, războiul rece
războiul ce rămâne, războiul care trece
războiul perfid care se preface că ar fi pace;
războiul “curat” , războiul roşu,
războiul verde ;
întotdeauna războiul pierde

urmele lui: muşcături de tranşee,
inimi atee,
viață “murită”, mamă părăsită,
picior, mână, rupte, pulberea din lupte;

neînvingători , peisaj cu ciori;
peisaj cu corbi, oameni surzi şi orbi;
desene hidoase, moloz peste case
gheare de obuze, nişte lumi confuze:

parcă ar fi fost, parc-aveau un rost,
parcă în credeu aveau Dumnezeu…

Teo M.

Vecini ai degetului inelar
sunt degetul mic şi degetul mijlociu;
ele sunt martorii credincioşi la logodnă;

dincolo de ele nu-i decăt
acuzatorul deget arătător, deoparte,
iar de cealaltă parte
nu mai e nimic afară de
alte mâini,
alte degete,
alți martori
şi alte logodne.

A fost odată un sărut al lui Dumnezeu
când a suflat suflare de viață
şi de atunci avem ființa, gândirea şi mişcarea;
Cuvântul care a fost de la început
ne-a adus sărutul adevărului despre adevăr

Exită sărutul pătimaş al dragostei
şi cel prefăcut al iubirii prefăcute,
săruturi aşteptate,
săruturi nedorite,
prea multe săruturi forțate,
săruturi pierdute, săruturi furate

Există sărutul plecării şi cel al uitării
sărutul pe frunte ce leagănă somnul
sărutul ce vindecă în inimă omul

Sărutul de-aproape, şi cel de departe
sărutul cel cald, sărutul cel rece
sărutul ce vine şi cel care trece

Există sărutul scăpării
şi cel al împăcării,
Există săruturi forțate,
pierdute naive, uitate

A fost într-o vreme sărutul lui Iuda
sărutul vânzării pe arginți;
o dată pentru toți:
sărutul Lui în răstignire,
dovada supremă de iertare şi iubire.

Despre două persoane oarecare,
spre exemplu, un bărbat şi o femeie,
se poate spune că sunt doi străini;
asta până când ajung de se cunosc;
aşa că, mai apoi pot deveni apropiați,
atât de apropiați că nu mai sânt doi,
până întracolo că se fac o singură îmbrățişare
asemănător aşa de frumos cu o floare

După o vreme, dacă dragostea lor dispare,
se răceşte sau se topeşte,
cei doi se depărtează până când
încet, încet, ajung doi străini
şi-n felul acesta moare o floare.

Cetatea inimii rămasă nepăzită
va fi biruită de inamicii
trimişi de ispită.
O vor cotropi fără milă,
o vor nimici
până le va deveni docilă

Cetatea minții rămasă fără apărare
va fi strivită şi călcată în picioare
de minți rătăcite şi bolnave,
va fi aruncată în întunericul
pentru epave

Cetatea ființei împresurate
rămasă neapărate
va fi cucerită de păcate
golită de viu, rămasă doar lut
căzută sub propriul scut

Cetatea sufletului nepăzită de Dumnezeu
se va dărâma ca zidurile Ierihonului,
va rămâne fără străjeri
şi fără lumină;
ea nu va avea mâine cum nu avea ieri
şi nu are parte în taină
de cină.

De ce tragi după tine ziua de ieri?
pentru că în ea nu vei mai ajunge niciodată
De ce urmăreşti temător ziua de mâine
şi uiți să trăieşti prezentul continuu
în contul zilei de ieri
şi a celei de mâine?

Alegând înțelepciunea, alegi
a veşnici fără vecinătăți de vremi,
înconjurat numai
de prezența lui Dumnezeu
în eternitatea vecină doar cu ea însăşi.

Un cadou dăruit fără bunătate
este inutil,
cum două suflete unite fără dragoste
nu-s decât o despărțire continuă.

O inimă care nu a fost străpunsă niciodată
nu are impulsul de a bate,
ci numai amărăciunea de a se zbate
într-o celulă cu gratii
din coaste de piept,
întunecată.

Chiar dacă ai fi îmbrăcat în iarnă,
un suflet cald va face primăvară în tine;
Dacă ai fi îmbrăcat în toamnă,
cu frunze moarte, căzătoare,
un suflet bun te va găsi
şi te va acoperi cu îndurare;

Dacă falduri de foc te-ar îmbrăca
în arşiță şi în cercuri de foc,
un suflet arzând îşi va pune armurile
din respirații de vânt
şi va stâmpăra arsurile

Chiar dacă într-o noapte
aproape ucisă,
ai ajunge ghemuit
lângă fiul risipitor
un suflet călător te va fi găsit,
şi te va întoarce prin lanuri coapte
la casa cu poarta întoarcerii
rămasă deschisă.

Ca tot omul,
şi animalele îndrăznesc să trăiască,
până într-o zi
când angaralele
vor ieşi îmbrăcate
în blănuri de oaie
să le despoaie, să le jupoaie,
deodată, de tot, şi pe toate.

Postari mai vechi »