Când mărul înflorit
va obosi în noapte
va ninge peste el
cu mere coapte

Când păsări migratoare
vor asfinţi în mare,
din valuri înspumate
ne vom zidi vapoare

Atuncea când pădurea
se va-ngropa-n schelete,
de frunze înverzite
ne va fi iarăşi sete

Când focul ne va arde
pe rug de amintiri
vom fi rebelii clipei,
robiţi de răzvrătiri

Când iernile-ngheţate
ne vor pătrunde-n gară
cu aripi terminate
migra-vom către vară

Mă dor buchetele de flori
Cu ghimpi înfipţi adânc în vise
Mă mai străfulgeră fiori
Şi-mi simt pustiurile-ntinse

Nu sunt în timpul meu acasă
Şi nici nu vreau să mă găsesc
Căci grădinarii nu mă lasă
Să plâng , când iar mă răstignesc

Speranţa a murit în Frunze
Iar inimile-s dezbrăcate;
În ele iarăşi vor pătrunde
Omături nepurificate

Înmormântaţi în amintiri
Printre castani cu frunze rare
Ne-am gârbovit de netrăiri
Şi povârnişul din pridvoare

E mult prea trist să te stingi lin
Îndepărtat de cel aproape
Când ceru-nalt este senin,
Să nu te mai ridici din ape

Nu apucă floarea
Să se mai gătească
Până grădinarii
Vin s-o pângărească

Nu începe ziua
Să îşi crape zorii
Că-n bătaia puştii
Au intrat condorii

Mugurii n-ajung
Să se urce-n pom
Cum n-apucă omul
Să ajungă OM

Timpul îşi tot moare
Ultima lui clipă
Şi se împrumută
Mereu la risipă

Vântul decolează
Printre uragane
Însemnând destinul
Cu gropi şi capcane

Când din rugăciuni
Păcate erup
Sufletul se-ascunde
Speriat în trup

Adevărul ,drept,
De mijloc se frânge
La înmormântare
Nimeni nu îl plânge

Mintea, cât mai e
Iarăşi dezertează
Numai adormirea
Mai rămâne trează

Sângele nu are
Urme de globule
Sutimi de secunde
Ne sunt prea destule

Bântuit de spaime
Soarele-coleric-
Coboară din cer
Raze de-ntuneric

Mereu hăituită
Luna cea senină
Vinde pe la colţuri
Cioburi de lumină

Cerul se coboară
Undeva în groapă
Şi apoi, groparii,
Norii îi răssapă

Axul de planetă
S-a vândut la târg
Nişte boli cumplite
Parcă dau în pârg

Clipa de speranţă
S-a cutremurat…
Între Rai şi Iad
Gardu-i dărâmat !

Aţi mai văzut condori
în lumea adâncă?
dar gânduri
în stâncă ?

Aţi auzit cândva
cântare de îngeri ?
dar imnuri
în floarea de meri ?

Aţi simţit vreodată
coloşii de nea ?
dar moartea
haină şi rea ?

Aţi ajuns vreodată
în viaţă
rătăcitori
prin peşteri de gheaţă ?

V-aţi făcut vreodată
din vise o punte
din tâmplă în tâmplă
de munte ?

v-aţi coborât vreodată
din cer,
pe scări de incendiu
de fier ?

Şi-a pus cineva
ceasul să sune
la ora de vremuri
mai bune ?

Opreşte-te omule
pe drumul vieţii
şi-ascultă în tihnă
Poeţii !

În cele mai negre
moment
ale existenţei,
umbrele noastre
au un straniu
contur alb;
de ele ne agăţăm
ultima speranţă
precum
am atârna,
mereu ,
în gol,
o noapte
prea rotundă
pe care
nu o atinge
dimineaţa.

Când eşti o creangă de cais
Să te apleci din Paradis
Spre mâna ce se-ntinde-n sus
Să te culeagă din apus.

Când eşti o creangă de alun
În tine păsări albe+apun
Din zbuciumul şi zborul lor
În revărsatul zorilor

Când eşti un ram de liliac
Atâtea doruri te străbat,
Ca floarea ta cea mai gingaşă
Să poarte rochii de mireasă

Când eşti un început de cânt
Unde speranţele s-au frânt
Şi cupa-i plină de amar,
Tu devii speranţă iar!

Când eşti un râu învolburat
Să nu te pravăleşti în Iad!
Că te aşteaptă altă vale
Să-ţi curgă apele domoale.

Când eşti un munte uriaş,
Să-ţi faci din loc în loc popas
Pentru acei ce din ninsoare
Adună razele de soare.

Chiar dacă-ai vindeca întreaga lume
Şi ea s-ar lepăda de al tău nume,
Să nu arunci cu pietre şi cu stânci,
Tu ia aspra ta păcatele adânci !

Chiar când vei fi lovit peste obraz
Căzut de-ai fi , în mijloc de necaz
Să nu te răzvrăteşti pe cerul cel înalt ;
Întoarce şi obrazul celălalt

Chiar în pustii când te-or purta ispite
Ce-ţi vor preface stâncile în pite
Să legi în lanţuri amăgirea lor,
Aruncă-l în adâncuri pe cel amăgitor

Chiar dacă peştele te va-nghiţi
În apele prea tulburi, nu muri !
Învaţă ca Iona, dragul meu,
De-a nu fugi de bunul Dumnezeu

Şi părăsit de toţi dacă ajungi să fi
De cei pentru a căror viaţă ai muri
Tu nu-i îndepărta , deşi sunt trădători
Chiar dacă ai muri de două ori

Chiar între doi tâlhari când vei fi pus
Batjocorit de toţi, să, fii supus !
Deschide gura, propovăduieşte ,
Tâlharul , poate că se pocăieşte

Chiar când vei fi închis înt -un mormânt
În locuinţa morţilor de sub pământ,
Aşteaptă-te trei zile , să-nviezi,
Apoi, cu mântuiţii să cinezi…

În ziua pământeană, Fiu născut,
Întoarce lumea către început!
Chiar dacă mii de ani, ai tot venit,
Te dăruieşte celora ce Te-au primit !

Şi vine o vreme, când vine
Năpasta şi frigul în tine
Şi vine o vreme când sapă
Nebunii, în valuri de apă

Şi vine o vreme când omul
Se-ntoarce în patul de lut
O vreme când drumul porneşte
Înfrânt, spre un nou început

Pământul învinge pe-acela
Ce este născut din pământ
Şi –aşteaptă stăpân să îi fie
Doar omul născut din cuvânt

Şi vine o vreme când visul
Dezleagă aripa de zbor ;
O vreme când magma din foc
Îngheaţă atinsă de dor…

Şi vine o vreme când totul
Încape cu tot în nimic…
Când cad în genunchi sub o cruce
Pe care, plângând, o ridic…

Şi văd   desluşit   cum se duce
Golgota, cum singură suie,
Cum drumul, trecut de răscruce,
Aduce-a cărare, făcută de cuie

Dacă aş putea,
aş lega lacrima
sub barbă
cu o salcie plângătoare,
spre a nu mai luneca
în iarbă,
şi a nu mai fi călcată
în picioare…

Totuşi,
pe cele căzute
le-aş ridica în picioare,
la înălţimea demnităţii
vindecătoare

 

Între Nord și Sud
încă stau în cale
dezrădăcinate
puncte cardinale

Între rău și bine
iar se rupe frontul
cerul a căzut
zdrobind orizontul

Pana pe hârtie
nu mai știe scrie;
vara a născut
o iarnă pustie

Câinii care latră
învață să muște
războiul pierdut
dă să se împuște

La votul politic
se aleg spioni
la masa de seară
avem scorpioni

Sânge recoltat
pentru analize
a însângerat
borne și balize

Între repetiții,
la corul nătâng,
mai fac vocalize
doar cei care plâng

La festinul putred,
înhăitați cu corbii
se zoresc să vină
iarăși, numai orbii

Leul, speriat,
scheaună peren;
Moș Crăciun nu vine,
…fuge după ren

Mirele, grăbit
a plecat de-acasă
a lăsat la prieteni
cheia la mireasă

Și mireasa nouă
fuge de la nuntă
ajunge acasă
aproape căruntă

Ca niște bezmetici
căutăm Zenitul;
dar e ud și rupt
până și chibritul

Și în disperare,
spre Nadir zgurmând,
lunecăm în noaptea
cea de sub pământ

Ordine de lupă
dăm prin sateliți
însă, de furnică,
vom cădea striviți

Zeii mai afundă
caru-mpotmolit;
șarpele mai umblă
cu capul strivit

Goliat și David,
cu pietre din râu ,
încă se mai bat
și noaptea târzâu…

… Ispite mă-ndeamnă
să merg la culcare
însă vreau să văd
care e mai tare

Umbra se îngroapă
pentru-a căta oară?
ca la miez de noapte
să iasă afară

Se zboară spre stele
cât mai e lumină;
au uitat, rachetei
să-i pună benzină

Lupii și șacalii
fugăriți de pradă
pentru firmituri
se-așază la coadă

Au ieșit în larg
pe un timp ploios
navele de luptă
cu catargu-n jos

Și în calea lor
spre-a face curat
mateloții tineri
ies la măturat

A-nceput bătaia
orbilor cu chiorii
fanii din culise
sunt judecătorii

Nu ajung la mal
schilodul și ciungul
podul peste apă
e făcut de-a lungul

Norii se despică
de-alungul, în două ,
așteapând deșertul
să vină să-l plouă

Roua de pe flori
singură se-adună
bolnavă de friguri
se bagă sub dună

În veșminte albe
îngerii treziţi
din trâmbiță sună,
după adormiţi

Viteji fără număr,
toți turnați în zale,
cheamă la răscoală
ploi torențiale

Țăranul și vita
luați de la plug
pentru erezie
vor fi arși pe rug

Fecioara și Pruncul
fără nici o vină
sunt purtați pe cruce
către ghilotină

Axul de planetă
a-nghețat beton
polii au căzut
în Armaghedon

Schilozi obligați
să umble în mâini
sunt înconjurați
de haite de câini

Fata de la țară
nu-și mai dă licența;
își repeată viața
pierzând inocența

Feți-frumoși cu zmeii
s-au luat la trântă
ieșind din poveste
pe-o uliță strâmtă

Florile de soare
au fost condamnate
să trăiască noaptea
în singurătate

Vulturul pleșuv,
băntuit de frică
vine să se culce
lângă rândunică

Zborul s-a urcat
într-un avion;
preoții damnați
se-ntorc la amvon

Singură se scrie
în slove scrisoarea
pe poștaș l-a prins
noaptea și ninsoarea

Strigătele care
țipă : ajutor!
vor fi auzite
doar după ce mor

Albine n-adună
polenul din flori,
s-u culcat cu trântori ,
cu … defloratori

Rătăcind rebel
si prea obosiți,
luceferii- au fost
descăsătoriți

Pârâuri și râuri
se-ntorc la izvor
trăgând după ele
apele din dor

Și uită sărutul
să urce pe gură,
de veacuri blestemul
sudalmei îndură

Din peșteri coboară
o lume impură,
să pună Luminii
călușul în gură

În parc mai trăiește
un singur copac;
cristalul cioplit
rămâne opac

Bunicul se teme
să spună povești,
un pește mai mare
înfulecă pești

Răsar printre flori
scaieți colorați,
copiii și fiii
ne sunt arendați

Prin păduri de iarbă
florile-n grădini
încep să răsfiarbă
de la rădăcini

Omul de zăpadă
exilat afară
iarăşi face febră
după o ţigară

Fiare fioroase
au ieşit din junglă
forme de fantome,
din spate, le-alungă

Broaştele aşteaptă
cuminţi, la disecţii,
se mai fac şosele
doar în intersecţii

Vămile se mută
în lanul de grâu
şi pun bariere
pe mijloc de râu

Păpuşarii vin
să schimbe circarii;
peste inocenţă
au trecut barbarii

Ploile de vară
au uitat să plouă
soarele suspină
după luna nouă

Broaştele ţestoase
-fără carapace-
găzduiesc la melci,
cu steaguri de pace

Icari fără aripi
dau să decoleze
acarii- Păun
dau să-i anuleze

Vara se dărâmă
casele cu ţiglă
şi în loc se sapă
iglu, lângă iglă

Ne-nvârtim în cerc
până ameţim
învăţând viaţa
cum să o murim

Necuvântătoare
fac oratorie;
se aruncă sorţul
la căsătorie

De-a-ndărătelea
e un soi de mers;
coboară păcatul
până şi în vers

Victorii înfrânte
pleacă în concedii,
cu roua pe cizme,
să stingă incendii

Pescarul aruncă
undiţa-n vâltoare,
spunem rugăciuni
pe colţi de strâmtoare

Tremură cuvântul
în voci speriate
uriaşii urcă
la pitici în spate

Pomul doborât
singur se despică
l-au excaladat
gheare de pisică

Au fugit şacalii
în bârlog cu hrana
doctori repetenţi
cangrenează rana

Cireada de vite
iese la păscut
doar acolo unde
iarba n-a crescut

Vulturii pleşuvi
sunt porniţi pe rele
şi-au prins în meniu
zbor de rândunele

Apa din fânână
nu rămâne-n vadră;
citura e ruptă
şi găleata spartă

Mările se-ntorc
din călătorii;
povestesc cu valuri
de locuri pustii

Albinele dorm,
au uitat să-adune,
zidarii clădesc
nisipul în dune

Copii cuminţi
s-au jucat cu focul
bătrânii pândesc
să le fure jocul

Se închid destine
între paranteze
iar extemporalul
copie la teze

Zmee se ridică
până către nori
prin ordin de luptă
se-nchid închisori

Călăul mascat,
fioros şi rău,
dă la ghilotină
pe un alt călău

Mama şi copilul
au loc rezervat
lângă cimitirul
din care-au plecat

Înţelepţi-nebuni,
bolnavi şi inepţi,
lovesc cu tăciuni
nebuni-înţelepţi

În suflet pierdut
pătrunde un ger
că-ngheță în zbor
îngerul apter

A uitat cântatul
cocoșul de munte;
iertarea nu vine
să-l șteargă pe frunte

Unde să se-ascundă
floarea cea de colț?
toți nepricepuții
au pus-o la colț…

Acel ce zidește
în lumea săracă,
musai să trăiască
în colţ de baracă

Cade câte-o stea
de la Carul Mare
Soarele şi Luna
vin să îl repare

Au plecat prin spaţii
megagalaxii,
prin ani de lumină
sunt drumuri pustii

Împumuta şoimul
zborul la insecte
trenul a pornit…
roţile-s defecte

Mirii au fost prinsi
când furau inele;
nuntaşii le vin
între santinele

După ce-a scobit
nucul găunos
şarpele ne-ntoarce
inima pe dos

Albina , din floare
nectarul nu-l gustă
omida din flutur
e totuşi lăcustă

Aştepţi cu naivii
zorile să crape,
dar nădejdea are
toporul de ape

În iarna perenă
mai punem pe foc
în ultima zi,
ultimul cojoc

Se întorc la taţi
fii risipitori
să îşi facă fraţii
dezmoştenitori

Și uită Iubirea
că e Dumnezeu…
mă uit eu, la mine,
și nu mai sunt eu …

La numărătoare
omul iese lipsă;
l-am găsit plângând
în Apocalipsă

Domnul ne-a făcut
Oameni-Dumnezei.
Doar cei păcătoşi
vin din cimpanzei.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »