Între Nord și Sud
încă stau în cale
dezrădăcinate
puncte cardinale

Între rău și bine
iar se rupe frontul
cerul a căzut
zdrobind orizontul

Pana pe hârtie
nu mai știe scrie;
vara a născut
o iarnă pustie

Câinii care latră
învață să muște
războiul pierdut
dă să se împuște

La votul politic
se aleg spioni
la masa de seară
avem scorpioni

Sânge recoltat
pentru analize
a însângerat
borne și balize

Între repetiții,
la corul nătâng,
mai fac vocalize
doar cei care plâng

La festinul putred,
înhăitați cu corbii
se zoresc să vină
iarăși, numai orbii

Leul, speriat,
scheaună peren;
Moș Crăciun nu vine,
…fuge după ren

Mirele, grăbit
a plecat de-acasă
a lăsat la prieteni
cheia la mireasă

Și mireasa nouă
fuge de la nuntă
ajunge acasă
aproape căruntă

Ca niște bezmetici
căutăm Zenitul;
dar e ud și rupt
până și chibritul

Și în disperare,
spre Nadir zgurmând,
lunecăm în noaptea
cea de sub pământ

Ordine de lupă
dăm prin sateliți
însă, de furnică,
vom cădea striviți

Zeii mai afundă
caru-mpotmolit;
șarpele mai umblă
cu capul strivit

Goliat și David,
cu pietre din râu ,
încă se mai bat
și noaptea târzâu…

… Ispite mă-ndeamnă
să merg la culcare
însă vreau să văd
care e mai tare

Umbra se îngroapă
pentru-a căta oară?
ca la miez de noapte
să iasă afară

Se zboară spre stele
cât mai e lumină;
au uitat, rachetei
să-i pună benzină

Lupii și șacalii
fugăriți de pradă
pentru firmituri
se-așază la coadă

Au ieșit în larg
pe un timp ploios
navele de luptă
cu catargu-n jos

Și în calea lor
spre-a face curat
mateloții tineri
ies la măturat

A-nceput bătaia
orbilor cu chiorii
fanii din culise
sunt judecătorii

Nu ajung la mal
schilodul și ciungul
podul peste apă
e făcut de-a lungul

Norii se despică
de-alungul, în două ,
așteapând deșertul
să vină să-l plouă

Roua de pe flori
singură se-adună
bolnavă de friguri
se bagă sub dună

În veșminte albe
îngerii treziţi
din trâmbiță sună,
după adormiţi

Viteji fără număr,
toți turnați în zale,
cheamă la răscoală
ploi torențiale

Țăranul și vita
luați de la plug
pentru erezie
vor fi arși pe rug

Fecioara și Pruncul
fără nici o vină
sunt purtați pe cruce
către ghilotină

Axul de planetă
a-nghețat beton
polii au căzut
în Armaghedon

Schilozi obligați
să umble în mâini
sunt înconjurați
de haite de câini

Fata de la țară
nu-și mai dă licența;
își repeată viața
pierzând inocența

Feți-frumoși cu zmeii
s-au luat la trântă
ieșind din poveste
pe-o uliță strâmtă

Florile de soare
au fost condamnate
să trăiască noaptea
în singurătate

Vulturul pleșuv,
băntuit de frică
vine să se culce
lângă rândunică

Zborul s-a urcat
într-un avion;
preoții damnați
se-ntorc la amvon

Singură se scrie
în slove scrisoarea
pe poștaș l-a prins
noaptea și ninsoarea

Strigătele care
țipă : ajutor!
vor fi auzite
doar după ce mor

Albine n-adună
polenul din flori,
s-u culcat cu trântori ,
cu … defloratori

Rătăcind rebel
si prea obosiți,
luceferii- au fost
descăsătoriți

Pârâuri și râuri
se-ntorc la izvor
trăgând după ele
apele din dor

Și uită sărutul
să urce pe gură,
de veacuri blestemul
sudalmei îndură

Din peșteri coboară
o lume impură,
să pună Luminii
călușul în gură

În parc mai trăiește
un singur copac;
cristalul cioplit
rămâne opac

Bunicul se teme
să spună povești,
un pește mai mare
înfulecă pești

Răsar printre flori
scaieți colorați,
copiii și fiii
ne sunt arendați

Prin păduri de iarbă
florile-n grădini
încep să răsfiarbă
de la rădăcini

Omul de zăpadă
exilat afară
iarăşi face febră
după o ţigară

Fiare fioroase
au ieşit din junglă
forme de fantome,
din spate, le-alungă

Broaştele aşteaptă
cuminţi, la disecţii,
se mai fac şosele
doar în intersecţii

Vămile se mută
în lanul de grâu
şi pun bariere
pe mijloc de râu

Păpuşarii vin
să schimbe circarii;
peste inocenţă
au trecut barbarii

Ploile de vară
au uitat să plouă
soarele suspină
după luna nouă

Broaştele ţestoase
-fără carapace-
găzduiesc la melci,
cu steaguri de pace

Icari fără aripi
dau să decoleze
acarii- Păun
dau să-i anuleze

Vara se dărâmă
casele cu ţiglă
şi în loc se sapă
iglu, lângă iglă

Ne-nvârtim în cerc
până ameţim
învăţând viaţa
cum să o murim

Necuvântătoare
fac oratorie;
se aruncă sorţul
la căsătorie

De-a-ndărătelea
e un soi de mers;
coboară păcatul
până şi în vers

Victorii înfrânte
pleacă în concedii,
cu roua pe cizme,
să stingă incendii

Pescarul aruncă
undiţa-n vâltoare,
spunem rugăciuni
pe colţi de strâmtoare

Tremură cuvântul
în voci speriate
uriaşii urcă
la pitici în spate

Pomul doborât
singur se despică
l-au excaladat
gheare de pisică

Au fugit şacalii
în bârlog cu hrana
doctori repetenţi
cangrenează rana

Cireada de vite
iese la păscut
doar acolo unde
iarba n-a crescut

Vulturii pleşuvi
sunt porniţi pe rele
şi-au prins în meniu
zbor de rândunele

Apa din fânână
nu rămâne-n vadră;
citura e ruptă
şi găleata spartă

Mările se-ntorc
din călătorii;
povestesc cu valuri
de locuri pustii

Albinele dorm,
au uitat să-adune,
zidarii clădesc
nisipul în dune

Copii cuminţi
s-au jucat cu focul
bătrânii pândesc
să le fure jocul

Se închid destine
între paranteze
iar extemporalul
copie la teze

Zmee se ridică
până către nori
prin ordin de luptă
se-nchid închisori

Călăul mascat,
fioros şi rău,
dă la ghilotină
pe un alt călău

Mama şi copilul
au loc rezervat
lângă cimitirul
din care-au plecat

Înţelepţi-nebuni,
bolnavi şi inepţi,
lovesc cu tăciuni
nebuni-înţelepţi

În suflet pierdut
pătrunde un ger
că-ngheță în zbor
îngerul apter

A uitat cântatul
cocoșul de munte;
iertarea nu vine
să-l șteargă pe frunte

Unde să se-ascundă
floarea cea de colț?
toți nepricepuții
au pus-o la colț…

Acel ce zidește
în lumea săracă,
musai să trăiască
în colţ de baracă

Cade câte-o stea
de la Carul Mare
Soarele şi Luna
vin să îl repare

Au plecat prin spaţii
megagalaxii,
prin ani de lumină
sunt drumuri pustii

Împumuta şoimul
zborul la insecte
trenul a pornit…
roţile-s defecte

Mirii au fost prinsi
când furau inele;
nuntaşii le vin
între santinele

După ce-a scobit
nucul găunos
şarpele ne-ntoarce
inima pe dos

Albina , din floare
nectarul nu-l gustă
omida din flutur
e totuşi lăcustă

Aştepţi cu naivii
zorile să crape,
dar nădejdea are
toporul de ape

În iarna perenă
mai punem pe foc
în ultima zi,
ultimul cojoc

Se întorc la taţi
fii risipitori
să îşi facă fraţii
dezmoştenitori

Și uită Iubirea
că e Dumnezeu…
mă uit eu, la mine,
și nu mai sunt eu …

La numărătoare
omul iese lipsă;
l-am găsit plângând
în Apocalipsă

Domnul ne-a făcut
Oameni-Dumnezei.
Doar cei păcătoşi
vin din cimpanzei.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website