Paşi prin omăt
urcă spre cer…
N-au nicăieri
punct de reper

Albul îngroapă
florile-n drum;
Nopţile-s triste,
stelele-s scrum

Raze de soare
s-au congelat
Plâng amintiri
peste păcat

Râsul meu , râs,
m-a părăsit;
Trupul mi-e greu
şi ostenit

Dragul meu , drag,
cum te-am pierdut…
Lacrimi îmi curg
peste sărut

Vorbele tale
îs de ocară,
Vorba cea bună
e tot mai rară

Nopţile mele
le-am răstignit…
Însângerate,
cred c-au murit

Şi rând pe rând
zilele-mi mor,
Sânii şi ochii
încă mă dor

Glasul meu stins
încă te cheamă;
Nu îmi răspunzi,
poate de teamă

Ochii mei plânşi
or să te scalde,
Buzele mele
încă sunt calde

Inima asta
care mă doare
Ţi-o las. Şi mâna
tremurătoare

Îţi las sărutul
dulce amar
Te-am aşteptat
dar în zadar…

Să faci cu toate
ce vei voi !
Noapte de noapte
şi zi de zi .
………………………………….

Trupul meu e
pământ şi apă.
Ia-mă în braţe
şi mă îngroapă !…

Precum o fecioară,
Ploaia,
dezbrăcată,
făcea baie
peste câmpie…

Ca un hoţ
a apărut soarele ;
şi ploaia fecioară
s-a învelit
ruşinată
într-un nor .

Mă ningi cu fulgi încinşi de foc
Şi mă topeşti din loc în loc;
Ce eşti ? un vis ? sau eşti un joc?
Ori eşti zapadă nenoroc ?

Mă strânge-n chingi un cerc polar
Şi-un continent m-apasă iar,
Iar râurile-mi curg de jar
Înspre oceanul tău amar.

Mai ningi –odată cu zăpezi !
Apoi, colindă-mă ! să vezi
De câte ori m-ai troienit
În zori de zi , şi n-am murit …

O floare,
un surâs de fată
O rază de soare curată ;
un trandafir tremurător
cu toate petalele aprinse,
atingerea mâinii întinse,
sărutul pe gura fierbinte…
Nu-s toate la fel ca ‘nainte..

Căci floarea din suflet se stinge,
Surâsul începe a plânge,
Pe raza de soare a nins,
Iar trandafirul nu mai e aprins;
Atingerea mâinii desparte,
Sărutul pe gură-i departe….
Încrederea-n tine mă minte…
Nu-s toate la fel ca ‘nainte…

În sufletul meu ai început să ningi
Cu spini de trandafiri şi cu flamingi;

Şiroaie de ape se-nvârt în tranşei
Nebune şi tulburi, săpându-mă-n
chei ;

Ai nins peste mine când ai plecat…
Un vânt a suflat dinspre tine
Şi m-a-ngheţat…

Cu fiecare clipă
murim câte puţin,
până într-o zi
când nu mai avem
de unde muri .

T-eaş acoperi
toată cu flori,
aşa încât
să-ţi rămână afară
numai gura,
… ca o floare

Vom şti vreodată
săne exprimăm
vărsându-ne
printr-o lacrimă ?

Între maimuţă
şi Om
nu-i decât o clipă
cât ne-am îndreptat
spatele

…Şi pentru fiecare
vine o zi
în care,
cu gânduri calme
ne vom zidi
în podul unei palme.

Vine o zi în care,
în cor de şoapte
toţi pomii înfloresc;
dar vine-o noapte
când ochii noştri-adorm
şi nu se mai trezesc

Vine o zi păcat
cănd inima
cu Sufletul
se bat
şi vei urca Golgota
îngenunchiat

Dar vine-o zi
cu steagul alb desfăşurat
şi mut
când izvorâm
învolburat
dintr-un sărut .

Postari mai vechi »