Mă dor buchetele de flori
Cu ghimpi înfipţi adânc în vise
Mă mai străfulgeră fiori
Şi-mi simt pustiurile-ntinse

Nu sunt în timpul meu acasă
Şi nici nu vreau să mă găsesc
Căci grădinarii nu mă lasă
Să plâng , când iar mă răstignesc

Speranţa a murit în Frunze
Iar inimile-s dezbrăcate;
În ele iarăşi vor pătrunde
Omături nepurificate

Înmormântaţi în amintiri
Printre castani cu frunze rare
Ne-am gârbovit de netrăiri
Şi povârnişul din pridvoare

E mult prea trist să te stingi lin
Îndepărtat de cel aproape
Când ceru-nalt este senin,
Să nu te mai ridici din ape

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website