Copii au devenit maturi peste noapte,
Copii au devenit martiri peste noapte,
Copii au devenit prizonieri peste noapte,
Copii au devenit peregrini peste noapte
Copii au devenit orfani peste noapte.

Noaptea a devenit stăpână peste blestem
Și mă tem
De noaptea minților blestemate,
Ca de un asasinat perfid, pe la spate.

Pe crăci de catarg
Steagul negru își flutură fala,
Caii roșii și galbeni
Își mușcă, prin sânge, zăbala.

Fiindcă a trebuit să aleg
între a fi iarbă sau rouă,
am ales să fiu talpă desculță
înfrățită cu amândouă.

Când a trebuit să aleg
între piatra de lună
și luna-mpietrită,
am ales sămânța din aria bună
și miezul de pită.

Alegând între curcubeu și cerc
mă adăpostesc
sub bolta senină
și despletesc
grâul de neghină.

Literele goaLe nu produc cuvinte,
lasă niște dâre ca niște pâre
peste gândul din minte.

Cerneala nu le cunoaște,
penița de fier nu le scrie,
sunt un fel de broaște
cu râie târzie.

Literele goale și nude,
prea crude și ude
dârdâie anchilozate
cu ghețari în spate.

Tușesc a răceală
în mijloc de vară,
strănută a cucută
și a vorbă mută.

Declarate nule
strigă la patrule;
ofițeri de rond
le-au uitat pe front;
n-au proprietari,
au fost roși de cari.

La ultimul apel
făcut la rastel
au răspuns: “absent”
la timpul prezent
și-n lăzi de muniție
mor de inaniție.

Suntem apă și foc ai aceluiași loc,
Suntem suflet și lut ai aceluiași trup;
În aceeași ființă mai suntem neputință
Ba suntem în putere, ba în moarte-nviere.

Între ieri și-ntre azi suntem spini dar și brazi,
De la cap la picioare suntem răni curgătoare,
Din călcâi către creștet sunt și verde și veșted.

De la stânga la dreapta ne-nfrățim cu năpasta
Și pe drumu-napoi ne trezim iarăși goi
Și-atunci, jur împrejur, decorăm abajur
Să ascundă sub turbă o lumină prea curbă.

Între est și-ntre vest suntem plus suntem rest
Înmulțiri și-mpărțiri, adormire și iubiri
Suntem mari suntem mici, uriași și pitici
Când și regi și-mpărați, când de lume uitați.

Între el și-ntre ea, între-a ști și-a uita,
Ba aici ba departe, în nimic și în toate,
Când iubind , când urând, când stăpâni peste gând,
Învingând sau învinși, înghețați sau aprinși.

Între nadă și stuf suntem carne și duh,
Respirații și somn, nepăziți păziți de planton,
Dar păziți, tu și eu, de un bun Dumnezeu,
Suntem fiice și fii înverziți în pustii.

Ce suntem în final? Un egal inegal
Între plug și plugar, între os și ogar,
Între munți și-ntre văi, între lupi și dulăi,
Între cer și pământ, între frunză și vânt.

Pe scena lumii bolnave-n spital
purtăm pe chipuri mască de metal
și nimeni, chiar nimeni nu știe
cine sunt acei ce dau în nebunie.

Purtăm măști peste miez de cuvinte
peste inimi și gesturi și minte,
peste prefăcătorie și duplicitate,
tot timpul purtăm măști peste toate.

Purtăm măști în ascunse-amăgiri
în șoapte, în noape-n priviri;
în coloane, în șiruri și rânduri,
purtăm măști ascunse în gânduri.

Din loc în loc, ca la iarmaroc,
facem cu măștile troc,
în mod ilegal, în mod imoral
facem trafic cu măști, aproape carnal.

N-au măștile chip nici urmă de viață,
și nu împrumută amprentă de față;
la timpuri cu vremi inegale
se cos peste măști balamale.

Îmbibat in cazan cu formol,
și țesut în război în Șeol,
guturaiul din mască ucide
și lasă pe chipuri amprente livide.

Dă-ți lume masca jos și respiră
căci inima în tine transpiră,
aruncă-ți măștile contaminate
și ieși din tranșee minate.

Nu se mai scriu scrisori, e demodat
Și nerăbdarea n-are timp s-aștepte,
Poștașul e și el anchilozat
Îl sâcâie reumele nedrepte.

A expirat mirosul de cerneală,
Emoția din plicul desfăcut,
Poștașul e mereu cu tolba goală,
Tu, omule, cu tine ce-ai făcut?

Și nu-i acasă nici destinatarul,
Adresele i-au expirat și lui;
Se-amestecă durerea cu amarul
Mai scriu scrisori, dar, Doamne, oare cui?

P.s.
Ce e mai trist că nu primim răspunsuri,
Cuvintele-s împrăștiate-n vânt;
E plină lumea mea de neajunsuri
Și între oameni scările s-au frânt.

Era să zic:
“Ne obișnuim cu gândul că vom pleca”,
dar spun:
“Gândul se obișnuiește cu trecerea noastră”.

Parcă fiecare clipă o așteptă pe cealaltă
apoi trec una pe lângă alta
și nu au timp de îmbrățișări.

Reușim a întreba despre astfel de lucruri
dar nu reușim a răspunde
pentru că întrebările
sunt ca extemporalele
la care nu ne-am pregătit.

Era să zic ceva despre corigențe,
dar spun doar despre întâlnirile noastre cu noi înșine
și absențele noastre vinovate.

Niște fulgi de zăpadă
s-au nins în alți fulgi,
pătrați și în dungi,
când gazdă, când musafiri,
când mirese, când miri.

La nunțile de stele albe,
căzătoare din cer,
îngerii duc trenele
când trenuri cu șine de fier
își trag sirenele.

Nu mai opresc în gări,
ci între vremi profețite,
să urce nuntașii veniți pe sub mări
prin râuri cu ape sfințite.

Clopotele nu mai au grindă
de care să se prindă
și se tânguie,
că nimeni nu mângâie;

se lăsase o ceață de fier
în care stelele lovesc
cu limbi de oțel;

se fulgeră-n nori
cu semn de-ntrebare:
ce vremuri se scriu?
în ce calendare?

Câte din ce-uri, cum-uri și care
Poartă în spate semn de-ntrebare?
Care din semnele lumii
Fac garduri pe marginea lunii?

Oare ce aripi pot transforma
Picurii ploii în fulgii de nea?
Cine de clopote tunetu-l sparge
Cât nu se-nalță steag pe catarge?

Unde să fugă refugiații
Când nu mai este nici timp nici spații?
Aripi de ceruri încă mai zboară,
Macină stele piatra de moară.

Curg constelații ca și făina,
Pâinea frământă iarăși lumina;
Îngerii leagă ultimii saci,
Omule, tu, când te îmbraci?

« Postari mai noi — Postari mai vechi »