Dacă Rusia,
cel mai întins teritoriu,
se adună cu China,
cea mai numeroasă țară,
și se scad State Unite,
cel mai puternic stat,
orice frontiere s-ar împărți,
în mod brutal
și în mod radical,
va da cu rest,

și noi vom fi acolo,
acele resturi după virgulă,
după unii: zero după virgulă,
care n-are valoare;
din păcate,
pe noi ne conduc … unii.

În iarna asta a nins cu ace,
toate cu vârful în sus.

Ață a lumii, unde te-am pus?
să cos de cer pământul
ieșit din găoace,
din răsărit și până la apus,
apoi aștept eternități de pace.

Din hamuri și jug
Fac coarne de plug,
Din ceruri uitate
Fac porți descuiate.

Scot apă din piatră
Cu cel care iartă,
În vuietul lumii
Pun capăt furtunii.

Pământul uscat,
Arid și crăpat,
Uda-l-voi cu apă
Sub gură de sapă.

În apele mării
Storc râu-ndurării,
Fântâna s-adape
Izvoare curate.

În zbor de condor
Pun semne de dor,
Pentru-acei ce pleacă
Să se și întoarcă.

Încarc cu balade,
Răcori și arcade,
Păduri de foioase
Cu umbrele groase.

Torn sânge în om
Și sevă în pom,
În arbori, verdeață,
În oameni, viață.

Popoare, în rânduri,
Căzute pe gânduri
Țin frunțile jos
Că vine Hristos.

Cum s-ar îndulci
Vinurile-n struguri
Fără aprobare
De eliberare
Din corset de muguri?

Cum ar cânta vântul
Printre crengi, din frunze,
Dac-ar trece vaier
Prin coaste de aer
Dinspre nai spre buze?

Cum s-ar coborî
Soarele-n chindie,
Lângă înserare,
Pentru-mbrățișare
Fără brâu de ie?

Cum s-ar vindeca
Rana în cavernă
Dacă n-ar aduce
Sânge de la cruce
Și viață eternă?

Biblie-n cuvinte
Și în testament,
Alăptând copii
Vor rămâne vii
În timpul prezent.

Oare cum s-ar coace
Noaptea în găoace
Fără înveliș
De la luminiș?

Oare cum să spargă
Firul blând de iarbă
Crusta de pământ
Tăcând și gemând?

Iarna cum să-și treacă
Sabia în teacă
Când se vrea de gardă
Pasărea de pradă?

Ce adânc de apă
Setea o adapă
Când dau însetații
Să împartă rații?

Rație de ploi
În deșerturi noi,
Rații expirate
În albii uscate.

Lângă care hrană
Se adună mană
Trecând prin pustie
Ultima făclie?

Câte rugăciuni,
De luni până luni,
Înverzesc deșertul
Să rotească cercul?

Cerc meridian,
Pământ și ocean,
Cercul paralel
Cu dinți de oțel

Cerc și semicerc…
Pământul e berc;
De la nord la sud
Tot pământu-i ud.

Parcă am fi semănați pe ace de timp
pe drum spinos din ultim anotimp,
oprindu-ne în gări părăsite
sub grinda cu ceasuri oprite.

Dar semne de mirare
și semne de-ntrebare
fac semn de plecare,
pe drum sinuos,
desculț și pe jos,
prin zile-nșirate
cu sacii în spate.

Se rotesc în mosoare
vieți curgătoare
cu punți și cu poduri,
cu gropi și cu noduri
și capăt de ață
numită viață.

Vântul est și vântul vest clocesc în găoace
Garduri de sârme ghimpate vopsite cu pace.
Vântul vest și vântul est își rup ecusonul
În magazia cu măști doarme dus plantonul.

Nu mai sună deșteptarea trâmbița, nici goarna,
Pe pat, la infirmerie, tremură cazarma;.
Nu mai fac înviorare petale-n flori
Cântă cocoșii prea tare și ne dau fiori.

Se deschid porți în banchize să iasă ghețarii,
Cad corăbiile-n plasă și plâng marinarii;
Vârf de aisberguri, cât munții, și-a pornit motorul,
Au plesnit meridiane și ecuatorul.

Curcubeul înconjoară Pământ deformat
A trecut Potopul , Doamne, oare ne-ai uitat?
Dumnezeu nu ne răspunde, plânge-n Ghetsimani,
Umblă lumea gârbovită sub resturi de ani.

Au înnebunit geografii
de când au descoperit
polul est și polul vest;

de atunci anotimpurile
au luat-o razna
iar voi, toți ceilalți,
vă adunați în amiezi
să culegeți zăpezi,
în luna lui cuptor,
spre-a le vărsa grămezi
în pol migrator,
trecând prin strâmtori
la capăt de tunet de nori.

Trăim prea puțin,
murim prea mult;
singura rezolvare ar fi
în a nu muri.

Cum vei desface, omule,
această ecuație,
tu, cel rămas în perenă recreație?

Ridică-te din boală
și du-te la școală!

Se face prezența,
chemarea e scrisă,
Învățătorul te-așteaptă
la ora deschisă.

Poate nu avuse cerul
Stele îndeajuns
Când ne înghețase gerul
Gândul în ascuns.

Poate căile lactee
Erau ocupate
Să grebleze de tuleie
Cerurile sparte.

Poate steaua călătoare
O găsesc doar magii,
Restul lumii migratoare
Înmoaie posmagii.

Poate puncte cardinale
Rătăcesc spre nord,
Se dau lupte inegale
Cu atac de cord.

Poate omul obosit,
Mut de întristare,
Va îngenunchea sfiit
Să-și ceară iertare.

Poate nu toți o vor face,
Din prea multă fală;
Atunci cum să curgă pace
În inima goală?

« Postari mai noi — Postari mai vechi »