PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Se uită norii lung prin geam
Către oglinda din ocean
Și prea geloși pe-atâta apă
Își cheamă fulgere la sapă.

În alianța lor cu vântul
Norii întunecă pământul
Și pregătindu-și armamentul
Pornesc curând bombardamentul.

Adună tunete să tragă
Cu tunurile din ogradă
Țintind în noapte și în gol
Dinspre ecuator spre pol.

Abia când ploile cu ace
Scot săbii ude să atace,
Oceanul, înotând pe spate,
Închiriază ploi în rate.

Un steag de pace, din tranșee,
Pictează cer cu curcubee;
Se strâng la masa împăcării
Norii nearși și apa mării.

Când vine notaru’ să vadă
Contractu’ semnat cu zăpadă
Găsește războiul că țese
Pământului fețe de mese.

Intersecția timpului cu viața noastră
nu-i altceva decât o gară
în care ne îmbarcăm pentru a călători
spre veșnicie.

Ce trist că unii întârzie
la propria lor plecare,
întârzie să gândească,
până ce ultimul tren
și-a pierdut ultima răbdare
să aștepte.

Pierdut cuvântul ” zero”,
îl declar nul;
oricum, zero după virgulă
nu are nicio valoare.

Păzesc cuvintele păcii
De cele care se războiesc,
Feresc cuvintele binecuvântărilor
De nebunia celor care blestemă;

Mângâi cuvintele care se apără
De loviturile cuvintelor care atacă,
Înfășor cuvintele rănite
În bandajul cuvintelor vindecătoare.

Cuvintelor cărora le-au fost furate literele
Le dăruiesc litere de inimă
Și ele devin rugăciuni
În fața Cuvântului care a fost la început.

Cuvintele sunt vânt, sunt lacrimi și ploi,
Cuvintele sunt oameni, cuvinte suntem noi;
Înainte de tot și de toate
Cuvântul e iubire înviată din moarte.

Atunci când cutremure de lume
și cutremur de pământ
se produc,
parcă sângerăm cu suflet
și socotim durerile
după dărâmăturile
din noi
și de peste noi.

Pare a fi pădurea bot de spini
Aduce de departe a suspin
Câte-o jivină încă o străbate
Cu uscăciuni și cu frisoane-n spate.

Câte-o nălucă îmbrăcată-n ceață
Presară-n păru-i răvășit mătreață
Apoi o piaptănă cu desfrunzire
Împrumutându-i aer să respire.

Colindătorii vii veni-vor vara
Să-și rezeme de crengile ei scară
Și aliați cu elegii de muze
Vor sărută pădurile pe buze.

Pădurea, de departe, fi-va oază
În care păsările se cazează;
În dormitorul dinspre răsărit
Îmbrățișa-vor vis nedormit.

Ne jucăm de-a viața
ca de-a v-ați ascunselea;
jocul începe când ne ascundem
unul de altul
iar mai apoi ne lăsăm găsiți.

Atunci când nu ne mai găsește
jocul se termină
și nu mai e cine număra
și nu mai e cine de cine
se ascunde,
nici unde.

Parcă intrase iarna-n hibernare
Deși era în drept să stăpânească,
Încremenea pământu-n așteptare
Și începeau copacii să tușească.

Cu ochii pironiți în calendar
Privirea iernii se încețoșează
Poate de milă, poate de amar
‘Și-ncarcă norii sacii de zăpadă.

Silabisind povești și amintiri
Părea că anotimpul adormise
Când începea, timid, cu fulgi subțiri,
Omătul să se-mprăștie în vise.

Atuncea s-a umplut din nou ograda
De piticoți cu sănii nevândute,
Îmbujorați îmbrățișeau zăpada,
O cucereau pe dealuri și redute.

Ce ierni viscolite ‘l-acopăr pe vulg
Când toată zăpada s-a nins într-un fulg
Și câtă căldură apoi îl topește
Că lava-n vulcani aproape-amuțește.

Ce dune-nămeți își spulberă poala
Și ce dimineți rup nopții zăbala,
Își pune lumina stindard curcubeu
Pe numele tău al lui și al meu.

Când schiuri de sticlă scot pârtii din grevă
Desfac rădăcini din noduri de sevă,
Apoi, sub bocanci și clăpari,
Descos din pământ Avatari.

Curând orice vale vetustă
Ajunge în calea îngustă;
Dă, Doamne, puteri s-o apuce
Spre cer, după poarta din cruce.

Se sparg cuvintele,
curg litere din ele
și nu știm să le punem iar la loc,
le-adună cerșetorii de pe drumuri
apoi, așa ciuntite
le vând în iarmaroc.

Hemoragia literilor din cuvinte
e ca un sânge negru, închegat,
e ca uscarea gândului în minte
în strâmtorări de inimi în păcat,
e ca vorbirea fără de vocale,
e un pustiu printre deșerturi goale.

Cuvinte știrbe, rupte și gângave,
cuvinte dezbrăcate și bolnave
vă vindeți goliciunea pe tarabe
și-n cărțile închise-ajungeți sclave.

Consoane și vocalele orfane
frământă zgură pe terasamente
și dau în clocot litere-n cazane
vărsându-se-n matrițele absente.

Dar vine vremea-ncetul cu încetul,
în litere se fac numărători,
se inventează iarăși alfabetul
și vin la școală iar învățători.

Ne-ntoarcem la Cuvântul de-nceput
la-Nvățătorul care S-a-ntrupat,
aude omul surd, vorbește omul mut,
cuvintele din nou au înviat.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »