Veți suferi când vă veți naște,

Veți suferi când veți muri,

Veți suferi străpunși în coaste

Și-atunci când vă vor răstigni.

Veți suferi când veți alege

Pe Cel ce ei nu Îl aleg,

Când vă veți alipi de Lege

Mintea întreagă, trupu-ntreg.

E frământare-n suferință

Când poartă-n inima ei harul

Avem de Domnul trebuință,

Noi suntem lutul, El, olarul.

Vecini cu cortul suferinței

Eroi pribegi sădesc credinței

În inimă dumnezeirea,

Pacea și harul și iubirea.

Ei despletesc din cer lumină

Întind o masă pentru cină,

Se-apleac-apoi, spală picioare,

Pe umeri, crucea încă-i doare.

Când luna își pune cununa de mireasă

stelele din Calea Lactee devin flori pe alee spre casa mirelui;

El așteaptă cu un buchet de lumină în mână

ivirea zorilor

și despletirea culorilor:

Roșu,

Orange,

Galben,

Verde,

Albastru,

Indigo,

și Violet.

Apoi închide încet

ușa iatacului conjugal,

aproape de malul zidirii,

când Dumnezeu ne-a frământat

spoi ne-a născut

din pumnul iubirii.

Norii lovesc în gongul de tunet

apoi vorbesc ploilor

despre setea pământului;

nu se poate să nu plângi

de drag de pâine din cer

coaptă în cuptorul inimii

la focul botezat “iubire”.

Nori albi, în corăbii cu vele de vânt

Vâslesc căre margini de cer;

Împing cu lopeți de păsări, pe rând,

În valuri, spre mal de mister.

În porturi vopsite-n culori-orizont

Adastă la cină cu regii;

Vin vești că-n tranșee, pe front,

Sparg oamenii tăblile legii.

Veșminte de seară cu nasturi de stele

Îmbracă în umbre tăciunii;

O! N-ar fi războaie și nici vremuri grele

De-am pune genunchi rugăciunii.

Prin văi adânci săpate-n riduri

Vrea omul să dărâme ziduri

Ca printre albii înfundate

Să poată apele să-noate.

Cerul cu stelele de mac

Se clatină ca un copac

Când vin din necuprinse spații

Torente mari de inundații.

Îi însoțesc pe pelerini

Valuri și raze de lumini,

Atunci, prin văile ridate

Curg iarăși apele curate.

Din loc în loc țâșnesc izvoare

Din trunchi de stele căzătoare

Căci mor de sete însetații

Și după ei veni-vor alții.

Mă înfioară la fântâni

Popasul celor fără mâini:

Se-ntind să dea îmbrățișare

Prin mâini din razele de soare.

Și șchiopii toți mă înfioară

Când altora le țin de scară

Să urce, stele să atingă

Ca cerul iarăși să ne ningă.

Și parcă ridurile-adânci

Au devenit creste de stânci

Iar pelerinii vin și vin

Ca îngerii cântând divin.

Suntem acolo, eu și tu;

Am fost chemați și n-am spus nu;

Trimiși, vom merge mai departe

Purtând un steag de libertate.

Uită-te la urmele pașilor tăi:

au formă de talpă?

sau urmă de gheară de fiară,

sau urmă de foc sau de apă?

cunosc părtășii în agapă?

au urme de floare sau raze de soare?

capătă forme de genunchi

aplecați în rugăciune?

urmele tale au ce poveste spune?

pe unde au umblat, au amprentat?

au strivit buruieni? au dansat în poieni?

la izvoare s-au descălțat de păcat?

pe cel fără părinți l-au înfiat?

când calcă pe ape se varsă

să stingă o inimă arsă,

sau au făcut vreodată troc

cu iazul de pucioasă și foc?

în grădina de flori au strivit

pălămidă și spin otrăvit?

Uită-te la urmele pașilor tăi:

au un stăpân?

aleargă prin iarbă? adună din fân

anotimpuri cu care se-nsoară

de drag de lumină în zodii de vară?

Trece-o zi cu detalii estompate de umbre

Hoți de vise furate dau prin vise să umble

Furișați pe sub frunze putrezit de uscate

Amăgesc visători cu himere-mpăiate.

Trece-o zi estompată de eclipsă totală

Dascăli noi se trezesc să nu meargă la școală

Goarna armiei lumii pe soldați îi trezește

Se mai fac înmulțiri între pâine și pește.

Se mai umblă pe ape, prin tunel, pe sub mări

Ca toți robii s-ajungă îmbarcările-n gări;

Însoțiți de cârmaci peste mări de uscat

Să ajungă la mal lângă munți Ararat.

Trece-un veac estompat către veac de lumină,

Cel ce ieri a promis în curând o să vină;

E pe drum, e la porți, e la uși încuiate

E la inimi în prag. Îi deschidem? El bate.

Mi s-a îmbolnăvit copacul;

am chemat vântul cu stetoscopul

și după consultație, în mijloc de natură

i-a făcut respirație gură la gură.

Într-o dimineață au uitat zorii să răsară;

am chemat apusul de seară,

dar au venit și cohorte de ispite

în burdufuri de nori cu apă clocotită.

La reanimare soarele roșu face perfuzie,

cântă cocoșul la oră aproape târzie;

s-au adunat asistentele, infirmierele și medicii:

vorbește despre viață Hristos la amvonul Bisericii.

Cuvintele au în ele stropi de apă

pentru a stâmpăra setea deșertului

pe care, însămânțându-l,

îl va boteza cu lanuri

din care se vor coace pâinile înmulțite.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »