Când eşti o creangă de cais
Să te apleci din Paradis
Spre mâna ce se-ntinde-n sus
Să te culeagă din apus.

Când eşti o creangă de alun
În tine păsări albe+apun
Din zbuciumul şi zborul lor
În revărsatul zorilor

Când eşti un ram de liliac
Atâtea doruri te străbat,
Ca floarea ta cea mai gingaşă
Să poarte rochii de mireasă

Când eşti un început de cânt
Unde speranţele s-au frânt
Şi cupa-i plină de amar,
Tu devii speranţă iar!

Când eşti un râu învolburat
Să nu te pravăleşti în Iad!
Că te aşteaptă altă vale
Să-ţi curgă apele domoale.

Când eşti un munte uriaş,
Să-ţi faci din loc în loc popas
Pentru acei ce din ninsoare
Adună razele de soare.

Dacă aş putea,
aş lega lacrima
sub barbă
cu o salcie plângătoare,
spre a nu mai luneca
în iarbă,
şi a nu mai fi călcată
în picioare…

Totuşi,
pe cele căzute
le-aş ridica în picioare,
la înălţimea demnităţii
vindecătoare

 

Între Nord și Sud
încă stau în cale
dezrădăcinate
puncte cardinale

Între rău și bine
iar se rupe frontul
cerul a căzut
zdrobind orizontul

Pana pe hârtie
nu mai știe scrie;
vara a născut
o iarnă pustie

Câinii care latră
învață să muște
războiul pierdut
dă să se împuște

La votul politic
se aleg spioni
la masa de seară
avem scorpioni

Sânge recoltat
pentru analize
a însângerat
borne și balize

Între repetiții,
la corul nătâng,
mai fac vocalize
doar cei care plâng

La festinul putred,
înhăitați cu corbii
se zoresc să vină
iarăși, numai orbii

Leul, speriat,
scheaună peren;
Moș Crăciun nu vine,
…fuge după ren

Mirele, grăbit
a plecat de-acasă
a lăsat la prieteni
cheia la mireasă

Și mireasa nouă
fuge de la nuntă
ajunge acasă
aproape căruntă

Ca niște bezmetici
căutăm Zenitul;
dar e ud și rupt
până și chibritul

Și în disperare,
spre Nadir zgurmând,
lunecăm în noaptea
cea de sub pământ

Ordine de lupă
dăm prin sateliți
însă, de furnică,
vom cădea striviți

Zeii mai afundă
caru-mpotmolit;
șarpele mai umblă
cu capul strivit

Goliat și David,
cu pietre din râu ,
încă se mai bat
și noaptea târzâu…

… Ispite mă-ndeamnă
să merg la culcare
însă vreau să văd
care e mai tare

Umbra se îngroapă
pentru-a căta oară?
ca la miez de noapte
să iasă afară

Se zboară spre stele
cât mai e lumină;
au uitat, rachetei
să-i pună benzină

Lupii și șacalii
fugăriți de pradă
pentru firmituri
se-așază la coadă

Au ieșit în larg
pe un timp ploios
navele de luptă
cu catargu-n jos

Și în calea lor
spre-a face curat
mateloții tineri
ies la măturat

A-nceput bătaia
orbilor cu chiorii
fanii din culise
sunt judecătorii

Nu ajung la mal
schilodul și ciungul
podul peste apă
e făcut de-a lungul

Norii se despică
de-alungul, în două ,
așteapând deșertul
să vină să-l plouă

Roua de pe flori
singură se-adună
bolnavă de friguri
se bagă sub dună

În veșminte albe
îngerii treziţi
din trâmbiță sună,
după adormiţi

Viteji fără număr,
toți turnați în zale,
cheamă la răscoală
ploi torențiale

Țăranul și vita
luați de la plug
pentru erezie
vor fi arși pe rug

Fecioara și Pruncul
fără nici o vină
sunt purtați pe cruce
către ghilotină

Axul de planetă
a-nghețat beton
polii au căzut
în Armaghedon

Schilozi obligați
să umble în mâini
sunt înconjurați
de haite de câini

Fata de la țară
nu-și mai dă licența;
își repeată viața
pierzând inocența

Feți-frumoși cu zmeii
s-au luat la trântă
ieșind din poveste
pe-o uliță strâmtă

Florile de soare
au fost condamnate
să trăiască noaptea
în singurătate

Vulturul pleșuv,
băntuit de frică
vine să se culce
lângă rândunică

Zborul s-a urcat
într-un avion;
preoții damnați
se-ntorc la amvon

Singură se scrie
în slove scrisoarea
pe poștaș l-a prins
noaptea și ninsoarea

Strigătele care
țipă : ajutor!
vor fi auzite
doar după ce mor

Albine n-adună
polenul din flori,
s-u culcat cu trântori ,
cu … defloratori

Rătăcind rebel
si prea obosiți,
luceferii- au fost
descăsătoriți

Pârâuri și râuri
se-ntorc la izvor
trăgând după ele
apele din dor

Și uită sărutul
să urce pe gură,
de veacuri blestemul
sudalmei îndură

Din peșteri coboară
o lume impură,
să pună Luminii
călușul în gură

În parc mai trăiește
un singur copac;
cristalul cioplit
rămâne opac

Bunicul se teme
să spună povești,
un pește mai mare
înfulecă pești

Răsar printre flori
scaieți colorați,
copiii și fiii
ne sunt arendați

Prin păduri de iarbă
florile-n grădini
încep să răsfiarbă
de la rădăcini

Omul de zăpadă
exilat afară
iarăşi face febră
după o ţigară

Fiare fioroase
au ieşit din junglă
forme de fantome,
din spate, le-alungă

Broaştele aşteaptă
cuminţi, la disecţii,
se mai fac şosele
doar în intersecţii

Vămile se mută
în lanul de grâu
şi pun bariere
pe mijloc de râu

Păpuşarii vin
să schimbe circarii;
peste inocenţă
au trecut barbarii

Ploile de vară
au uitat să plouă
soarele suspină
după luna nouă

Broaştele ţestoase
-fără carapace-
găzduiesc la melci,
cu steaguri de pace

Icari fără aripi
dau să decoleze
acarii- Păun
dau să-i anuleze

Vara se dărâmă
casele cu ţiglă
şi în loc se sapă
iglu, lângă iglă

Ne-nvârtim în cerc
până ameţim
învăţând viaţa
cum să o murim

Necuvântătoare
fac oratorie;
se aruncă sorţul
la căsătorie

De-a-ndărătelea
e un soi de mers;
coboară păcatul
până şi în vers

Victorii înfrânte
pleacă în concedii,
cu roua pe cizme,
să stingă incendii

Pescarul aruncă
undiţa-n vâltoare,
spunem rugăciuni
pe colţi de strâmtoare

Tremură cuvântul
în voci speriate
uriaşii urcă
la pitici în spate

Pomul doborât
singur se despică
l-au excaladat
gheare de pisică

Au fugit şacalii
în bârlog cu hrana
doctori repetenţi
cangrenează rana

Cireada de vite
iese la păscut
doar acolo unde
iarba n-a crescut

Vulturii pleşuvi
sunt porniţi pe rele
şi-au prins în meniu
zbor de rândunele

Apa din fânână
nu rămâne-n vadră;
citura e ruptă
şi găleata spartă

Mările se-ntorc
din călătorii;
povestesc cu valuri
de locuri pustii

Albinele dorm,
au uitat să-adune,
zidarii clădesc
nisipul în dune

Copii cuminţi
s-au jucat cu focul
bătrânii pândesc
să le fure jocul

Se închid destine
între paranteze
iar extemporalul
copie la teze

Zmee se ridică
până către nori
prin ordin de luptă
se-nchid închisori

Călăul mascat,
fioros şi rău,
dă la ghilotină
pe un alt călău

Mama şi copilul
au loc rezervat
lângă cimitirul
din care-au plecat

Înţelepţi-nebuni,
bolnavi şi inepţi,
lovesc cu tăciuni
nebuni-înţelepţi

În suflet pierdut
pătrunde un ger
că-ngheță în zbor
îngerul apter

A uitat cântatul
cocoșul de munte;
iertarea nu vine
să-l șteargă pe frunte

Unde să se-ascundă
floarea cea de colț?
toți nepricepuții
au pus-o la colț…

Acel ce zidește
în lumea săracă,
musai să trăiască
în colţ de baracă

Cade câte-o stea
de la Carul Mare
Soarele şi Luna
vin să îl repare

Au plecat prin spaţii
megagalaxii,
prin ani de lumină
sunt drumuri pustii

Împumuta şoimul
zborul la insecte
trenul a pornit…
roţile-s defecte

Mirii au fost prinsi
când furau inele;
nuntaşii le vin
între santinele

După ce-a scobit
nucul găunos
şarpele ne-ntoarce
inima pe dos

Albina , din floare
nectarul nu-l gustă
omida din flutur
e totuşi lăcustă

Aştepţi cu naivii
zorile să crape,
dar nădejdea are
toporul de ape

În iarna perenă
mai punem pe foc
în ultima zi,
ultimul cojoc

Se întorc la taţi
fii risipitori
să îşi facă fraţii
dezmoştenitori

Și uită Iubirea
că e Dumnezeu…
mă uit eu, la mine,
și nu mai sunt eu …

La numărătoare
omul iese lipsă;
l-am găsit plângând
în Apocalipsă

Domnul ne-a făcut
Oameni-Dumnezei.
Doar cei păcătoşi
vin din cimpanzei.

Îndrăzniţi
a privi cuvântul
pe dinăuntru !
scobiţi-l până când
ajungeţi la sâmbure !
abia după aceea
să îl semănaţi

Îndrăzniți
a intra în lumină !
și veți vedea că umbra
care vă urmărește (deșirat de lungă)
nu poate să vină
să vă mai ajungă

Îndrăzniți
a birui întunericul
cu umbra atinsă de lumină,
… făcută sul

Există un timp pentru toate :
un timp măsurat pentru viață,
un timp rânduit pentru moarte,
există un timp când se-nvață

Există un timp pentru pace;
un timp blestemat de război
există un timp înainte
există un timp înapoi

Există un timp de răscoală,
un timp agitat, pentru lupte;
un timp înghețat pentru boală
și timpul cu orele rupte

Există un timp de urcuș
există și timp de cădere ;
un timp ce se urcă-n arcuș
și timp văduvit de putere

Există un timp mai sărac,
și timpul din gară, vândut ;
și timpuri ce plâng, și timpuri ce tac
există și timpul pierdut…

Există un timp pentru timpi,
un timp risipit a risipă ,
un timp între sârme de ghimpi,
și timp aripat… în aripă

Există un timp rătăcit
și timp risipit în uitare
există și timp regăsit…
în toate, un timp de-ndurare !

Se-mparte , peren, în egală măsură
un timp între noapte și zi ;
și , smulge-mă, Doamne din timpul de ură !
Mă seamănă-n timpul etern : A IUBI!

Uneori uit că exist
și viața mă trăiește de la sine
ferice și trist
afară și în mine

Alteori – între două netimpuri-
uit să mai uit
pauza dintre anotimpuri
la care-ndrăznesc să mă uit

Uneori, lumea mă uită
-ca pe-o umbrelă
aproape părăsită-
iar eu, aștept ploaia rebelă
și hăituită
să mă deschidă
și să mă facă o velă
locuită

Doar vinovat de-a fi nevinovat
Și condamnat că n-ai fost condamnat
Rănit de inventați vindecători
Și colindat de necolindători

Întemnițat în strâmta libertate
Și dezbrăcat de îmbrăcări deșarte
Îmbrățișat de sârmele ghimpate
Împovărat de adunări de spate

Vorbit de bine în vorbiri de rău
Și ridicat de coborâri în hău
Tot întrebat de semne de-ntrebare
Și vindecat de nevindecătoare

Ferit de foc în spuze de tăciuni
Desfigurati în graiuri de minciuni
Aniversat de neaniversări
Și îndiminețat de înserări

Și săturat cu așteptări în van
Desprins de veșnicia de țăran
Și amăgit cu adevărul lor
Și dezrădăcinat de la ogor

În vorbe fariseice pierdut
Dinspre sfârșit spre soi de inceput
Tăcut și mut, mut în tăcut
În lumea avortoare, nenăscut

Și liniștit de valuri de tumult
Puținul tău furat , că e prea mult
Copii naivi, cum v-au făcut adulți
Să treceți viața singuri și desculți

Între lumini și umbre
Încape doar tăcere
Iar între alb și negru
Nu-i loc de mângâiere

Pe puntea care trece
Din dragoste în ură
O inimă se zbate-n
Corsetul de armură

Se clatină ființa
Cea dintre rău și bun
Când nu ești înțelept
Mai poți să fii nebun

Doar între două lacrimi
Încape fericire
Iar între plânsul lor,
Rănire și iubire

Între un el și ea
Nimicul stă, sau totul
Mai jos de rădăcini
Nu se întinde cortul

Între un azi și ieri
Mereu avem restanțe
Doar între azi și mâine
Nădăjduim speranțe

Între tăceri și vorbe
Va dăinui cuvântul
Iar frunzele mai cântă
Cum le șoptește vântul

Între un eu și mine
Încape universal
Iar din penița mea
Mai curge încă versul

A fi sau a nu fi :
Sunt capete de drum
Iar între ele, pulberi,
De raze și de scrum

Între-ale vieții maluri
Se-nvolbură furtuna ;
De-o parte adevărul
De cealaltă, minciuna

Între-ale vieții maluri
Curg ape liniștite
Cât nu te mai robesc
Păcatele-ispite

Va curge apă vie
În albia vieții
………………….
O,Doamne! Tu ne curgi
Spre zorii dimineții

De când ninge
cu zăpadă negră
noaptea se apropie
pe furiş
de miezul zilei

Ciorile
dau năvală
în cuiburile porumbeilor
să fure
creanga de măslin

Urşii polari
hălăduesc
în căutarea
aizbergurilor
nescufundate

Rochiile mireselor
zac
la un loc
cu hainele murdare

În halatele
medicilor
se-chid şi deschid
plicurile puse
acolo
de ” nepoştaşi”

Omul alb
şi omul negru
se opintesc
să împingă
zăpezile
în cerul de
sub ape

Vânătoarea
căprioarelor speriate
a început
cu puşti automate
cu ogari
şi dulăi
asmuţiţi a ură

Hăitaşii : nişte
trepăduşi

cu sufletele goale,

hăituiți și ei

de animale
Doamne,
vânătoarea
nu se mai termină
nimeni nu ştie
câte căprioare
au murit
şi câte-s rănite

Vânătorii îmbuibaţi,
ameţiţi
de carnagiu
şi vin
bolboresesc
ceva
despre vânătorile
de caprioare
care vin.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »