PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Când eşti o creangă de cais
Să te apleci din Paradis
Spre mâna ce se-ntinde-n sus
Să te culeagă din apus.
Când eşti o creangă de alun
În tine păsări albe+apun
Din zbuciumul şi zborul lor
În revărsatul zorilor
Când eşti un ram de liliac
Atâtea doruri te străbat,
Ca floarea ta cea mai gingaşă
Să poarte rochii de mireasă
Când eşti un început de cânt
Unde speranţele s-au frânt
Şi cupa-i plină de amar,
Tu devii speranţă iar!
Când eşti un râu învolburat
Să nu te pravăleşti în Iad!
Că te aşteaptă altă vale
Să-ţi curgă apele domoale.
Când eşti un munte uriaş,
Să-ţi faci din loc în loc popas
Pentru acei ce din ninsoare
Adună razele de soare.
Dacă aş putea,
aş lega lacrima
sub barbă
cu o salcie plângătoare,
spre a nu mai luneca
în iarbă,
şi a nu mai fi călcată
în picioare…
Totuşi,
pe cele căzute
le-aş ridica în picioare,
la înălţimea demnităţii
vindecătoare
Între Nord și Sud
încă stau în cale
dezrădăcinate
puncte cardinale
Între rău și bine
iar se rupe frontul
cerul a căzut
zdrobind orizontul
Pana pe hârtie
nu mai știe scrie;
vara a născut
o iarnă pustie
Câinii care latră
învață să muște
războiul pierdut
dă să se împuște
La votul politic
se aleg spioni
la masa de seară
avem scorpioni
Sânge recoltat
pentru analize
a însângerat
borne și balize
Între repetiții,
la corul nătâng,
mai fac vocalize
doar cei care plâng
La festinul putred,
înhăitați cu corbii
se zoresc să vină
iarăși, numai orbii
Leul, speriat,
scheaună peren;
Moș Crăciun nu vine,
…fuge după ren
Mirele, grăbit
a plecat de-acasă
a lăsat la prieteni
cheia la mireasă
Și mireasa nouă
fuge de la nuntă
ajunge acasă
aproape căruntă
Ca niște bezmetici
căutăm Zenitul;
dar e ud și rupt
până și chibritul
Și în disperare,
spre Nadir zgurmând,
lunecăm în noaptea
cea de sub pământ
Ordine de lupă
dăm prin sateliți
însă, de furnică,
vom cădea striviți
Zeii mai afundă
caru-mpotmolit;
șarpele mai umblă
cu capul strivit
Goliat și David,
cu pietre din râu ,
încă se mai bat
și noaptea târzâu…
… Ispite mă-ndeamnă
să merg la culcare
însă vreau să văd
care e mai tare
Umbra se îngroapă
pentru-a căta oară?
ca la miez de noapte
să iasă afară
Se zboară spre stele
cât mai e lumină;
au uitat, rachetei
să-i pună benzină
Lupii și șacalii
fugăriți de pradă
pentru firmituri
se-așază la coadă
Au ieșit în larg
pe un timp ploios
navele de luptă
cu catargu-n jos
Și în calea lor
spre-a face curat
mateloții tineri
ies la măturat
A-nceput bătaia
orbilor cu chiorii
fanii din culise
sunt judecătorii
Nu ajung la mal
schilodul și ciungul
podul peste apă
e făcut de-a lungul
Norii se despică
de-alungul, în două ,
așteapând deșertul
să vină să-l plouă
Roua de pe flori
singură se-adună
bolnavă de friguri
se bagă sub dună
În veșminte albe
îngerii treziţi
din trâmbiță sună,
după adormiţi
Viteji fără număr,
toți turnați în zale,
cheamă la răscoală
ploi torențiale
Țăranul și vita
luați de la plug
pentru erezie
vor fi arși pe rug
Fecioara și Pruncul
fără nici o vină
sunt purtați pe cruce
către ghilotină
Axul de planetă
a-nghețat beton
polii au căzut
în Armaghedon
Schilozi obligați
să umble în mâini
sunt înconjurați
de haite de câini
Fata de la țară
nu-și mai dă licența;
își repeată viața
pierzând inocența
Feți-frumoși cu zmeii
s-au luat la trântă
ieșind din poveste
pe-o uliță strâmtă
Florile de soare
au fost condamnate
să trăiască noaptea
în singurătate
Vulturul pleșuv,
băntuit de frică
vine să se culce
lângă rândunică
Zborul s-a urcat
într-un avion;
preoții damnați
se-ntorc la amvon
Singură se scrie
în slove scrisoarea
pe poștaș l-a prins
noaptea și ninsoarea
Strigătele care
țipă : ajutor!
vor fi auzite
doar după ce mor
Albine n-adună
polenul din flori,
s-u culcat cu trântori ,
cu … defloratori
Rătăcind rebel
si prea obosiți,
luceferii- au fost
descăsătoriți
Pârâuri și râuri
se-ntorc la izvor
trăgând după ele
apele din dor
Și uită sărutul
să urce pe gură,
de veacuri blestemul
sudalmei îndură
Din peșteri coboară
o lume impură,
să pună Luminii
călușul în gură
În parc mai trăiește
un singur copac;
cristalul cioplit
rămâne opac
Bunicul se teme
să spună povești,
un pește mai mare
înfulecă pești
Răsar printre flori
scaieți colorați,
copiii și fiii
ne sunt arendați
Prin păduri de iarbă
florile-n grădini
încep să răsfiarbă
de la rădăcini
Omul de zăpadă
exilat afară
iarăşi face febră
după o ţigară
Fiare fioroase
au ieşit din junglă
forme de fantome,
din spate, le-alungă
Broaştele aşteaptă
cuminţi, la disecţii,
se mai fac şosele
doar în intersecţii
Vămile se mută
în lanul de grâu
şi pun bariere
pe mijloc de râu
Păpuşarii vin
să schimbe circarii;
peste inocenţă
au trecut barbarii
Ploile de vară
au uitat să plouă
soarele suspină
după luna nouă
Broaştele ţestoase
-fără carapace-
găzduiesc la melci,
cu steaguri de pace
Icari fără aripi
dau să decoleze
acarii- Păun
dau să-i anuleze
Vara se dărâmă
casele cu ţiglă
şi în loc se sapă
iglu, lângă iglă
Ne-nvârtim în cerc
până ameţim
învăţând viaţa
cum să o murim
Necuvântătoare
fac oratorie;
se aruncă sorţul
la căsătorie
De-a-ndărătelea
e un soi de mers;
coboară păcatul
până şi în vers
Victorii înfrânte
pleacă în concedii,
cu roua pe cizme,
să stingă incendii
Pescarul aruncă
undiţa-n vâltoare,
spunem rugăciuni
pe colţi de strâmtoare
Tremură cuvântul
în voci speriate
uriaşii urcă
la pitici în spate
Pomul doborât
singur se despică
l-au excaladat
gheare de pisică
Au fugit şacalii
în bârlog cu hrana
doctori repetenţi
cangrenează rana
Cireada de vite
iese la păscut
doar acolo unde
iarba n-a crescut
Vulturii pleşuvi
sunt porniţi pe rele
şi-au prins în meniu
zbor de rândunele
Apa din fânână
nu rămâne-n vadră;
citura e ruptă
şi găleata spartă
Mările se-ntorc
din călătorii;
povestesc cu valuri
de locuri pustii
Albinele dorm,
au uitat să-adune,
zidarii clădesc
nisipul în dune
Copii cuminţi
s-au jucat cu focul
bătrânii pândesc
să le fure jocul
Se închid destine
între paranteze
iar extemporalul
copie la teze
Zmee se ridică
până către nori
prin ordin de luptă
se-nchid închisori
Călăul mascat,
fioros şi rău,
dă la ghilotină
pe un alt călău
Mama şi copilul
au loc rezervat
lângă cimitirul
din care-au plecat
Înţelepţi-nebuni,
bolnavi şi inepţi,
lovesc cu tăciuni
nebuni-înţelepţi
În suflet pierdut
pătrunde un ger
că-ngheță în zbor
îngerul apter
A uitat cântatul
cocoșul de munte;
iertarea nu vine
să-l șteargă pe frunte
Unde să se-ascundă
floarea cea de colț?
toți nepricepuții
au pus-o la colț…
Acel ce zidește
în lumea săracă,
musai să trăiască
în colţ de baracă
Cade câte-o stea
de la Carul Mare
Soarele şi Luna
vin să îl repare
Au plecat prin spaţii
megagalaxii,
prin ani de lumină
sunt drumuri pustii
Împumuta şoimul
zborul la insecte
trenul a pornit…
roţile-s defecte
Mirii au fost prinsi
când furau inele;
nuntaşii le vin
între santinele
După ce-a scobit
nucul găunos
şarpele ne-ntoarce
inima pe dos
Albina , din floare
nectarul nu-l gustă
omida din flutur
e totuşi lăcustă
Aştepţi cu naivii
zorile să crape,
dar nădejdea are
toporul de ape
În iarna perenă
mai punem pe foc
în ultima zi,
ultimul cojoc
Se întorc la taţi
fii risipitori
să îşi facă fraţii
dezmoştenitori
Și uită Iubirea
că e Dumnezeu…
mă uit eu, la mine,
și nu mai sunt eu …
La numărătoare
omul iese lipsă;
l-am găsit plângând
în Apocalipsă
Domnul ne-a făcut
Oameni-Dumnezei.
Doar cei păcătoşi
vin din cimpanzei.
Îndrăzniţi
a privi cuvântul
pe dinăuntru !
scobiţi-l până când
ajungeţi la sâmbure !
abia după aceea
să îl semănaţi
Îndrăzniți
a intra în lumină !
și veți vedea că umbra
care vă urmărește (deșirat de lungă)
nu poate să vină
să vă mai ajungă
Îndrăzniți
a birui întunericul
cu umbra atinsă de lumină,
… făcută sul
Există un timp pentru toate :
un timp măsurat pentru viață,
un timp rânduit pentru moarte,
există un timp când se-nvață
Există un timp pentru pace;
un timp blestemat de război
există un timp înainte
există un timp înapoi
Există un timp de răscoală,
un timp agitat, pentru lupte;
un timp înghețat pentru boală
și timpul cu orele rupte
Există un timp de urcuș
există și timp de cădere ;
un timp ce se urcă-n arcuș
și timp văduvit de putere
Există un timp mai sărac,
și timpul din gară, vândut ;
și timpuri ce plâng, și timpuri ce tac
există și timpul pierdut…
Există un timp pentru timpi,
un timp risipit a risipă ,
un timp între sârme de ghimpi,
și timp aripat… în aripă
Există un timp rătăcit
și timp risipit în uitare
există și timp regăsit…
în toate, un timp de-ndurare !
Se-mparte , peren, în egală măsură
un timp între noapte și zi ;
și , smulge-mă, Doamne din timpul de ură !
Mă seamănă-n timpul etern : A IUBI!
Uneori uit că exist
și viața mă trăiește de la sine
ferice și trist
afară și în mine
Alteori – între două netimpuri-
uit să mai uit
pauza dintre anotimpuri
la care-ndrăznesc să mă uit
Uneori, lumea mă uită
-ca pe-o umbrelă
aproape părăsită-
iar eu, aștept ploaia rebelă
și hăituită
să mă deschidă
și să mă facă o velă
locuită
Doar vinovat de-a fi nevinovat
Și condamnat că n-ai fost condamnat
Rănit de inventați vindecători
Și colindat de necolindători
Întemnițat în strâmta libertate
Și dezbrăcat de îmbrăcări deșarte
Îmbrățișat de sârmele ghimpate
Împovărat de adunări de spate
Vorbit de bine în vorbiri de rău
Și ridicat de coborâri în hău
Tot întrebat de semne de-ntrebare
Și vindecat de nevindecătoare
Ferit de foc în spuze de tăciuni
Desfigurati în graiuri de minciuni
Aniversat de neaniversări
Și îndiminețat de înserări
Și săturat cu așteptări în van
Desprins de veșnicia de țăran
Și amăgit cu adevărul lor
Și dezrădăcinat de la ogor
În vorbe fariseice pierdut
Dinspre sfârșit spre soi de inceput
Tăcut și mut, mut în tăcut
În lumea avortoare, nenăscut
Și liniștit de valuri de tumult
Puținul tău furat , că e prea mult
Copii naivi, cum v-au făcut adulți
Să treceți viața singuri și desculți
Între lumini și umbre
Încape doar tăcere
Iar între alb și negru
Nu-i loc de mângâiere
Pe puntea care trece
Din dragoste în ură
O inimă se zbate-n
Corsetul de armură
Se clatină ființa
Cea dintre rău și bun
Când nu ești înțelept
Mai poți să fii nebun
Doar între două lacrimi
Încape fericire
Iar între plânsul lor,
Rănire și iubire
Între un el și ea
Nimicul stă, sau totul
Mai jos de rădăcini
Nu se întinde cortul
Între un azi și ieri
Mereu avem restanțe
Doar între azi și mâine
Nădăjduim speranțe
Între tăceri și vorbe
Va dăinui cuvântul
Iar frunzele mai cântă
Cum le șoptește vântul
Între un eu și mine
Încape universal
Iar din penița mea
Mai curge încă versul
A fi sau a nu fi :
Sunt capete de drum
Iar între ele, pulberi,
De raze și de scrum
Între-ale vieții maluri
Se-nvolbură furtuna ;
De-o parte adevărul
De cealaltă, minciuna
Între-ale vieții maluri
Curg ape liniștite
Cât nu te mai robesc
Păcatele-ispite
Va curge apă vie
În albia vieții
………………….
O,Doamne! Tu ne curgi
Spre zorii dimineții
De când ninge
cu zăpadă negră
noaptea se apropie
pe furiş
de miezul zilei
Ciorile
dau năvală
în cuiburile porumbeilor
să fure
creanga de măslin
Urşii polari
hălăduesc
în căutarea
aizbergurilor
nescufundate
Rochiile mireselor
zac
la un loc
cu hainele murdare
În halatele
medicilor
se-chid şi deschid
plicurile puse
acolo
de ” nepoştaşi”
Omul alb
şi omul negru
se opintesc
să împingă
zăpezile
în cerul de
sub ape
Vânătoarea
căprioarelor speriate
a început
cu puşti automate
cu ogari
şi dulăi
asmuţiţi a ură
Hăitaşii : nişte
trepăduşi
cu sufletele goale,
hăituiți și ei
de animale
Doamne,
vânătoarea
nu se mai termină
nimeni nu ştie
câte căprioare
au murit
şi câte-s rănite
Vânătorii îmbuibaţi,
ameţiţi
de carnagiu
şi vin
bolboresesc
ceva
despre vânătorile
de caprioare
care vin.