Încă mai scrie cerul pe pământ cu ploi
În slove de pâini din lanul de grâu;
Pe coaste de munți se scrie cu oi
Iar marea primește scrisori de la râu

Sub nori se mai scrie cu păsări în cârduri,
Pădurea pe frunze va scrie-n culori
La urmă războiul va scrie cu hârburi
Și hoituri scobite de cârduri de ciori

Pe boltă, în noapte, se scriu printer stele
Scrisori cu cerneală din Calea Lactee
Pe mări adormite sub corturi de vele
Corăbii tăcute se-mbracă-n femeie

Cu oameni de rând în rânduri stau scrise
Istorii cu oameni ieșiți din țărână;
Sunt porțile cerului deschis de deschise:
L-așteaptă pe om să-l ierte de vină.

Între pace și război
A-nceput o luptă
Iar la mijloc suntem noi
Desculții, cu sacii goi,
Și cămașa ruptă

Niște tunuri de asalt
Țintesc către stele;
Peste zidul meu înalt,
Din cremene și basalt,
Aruncă obiele

Terfelită prin tranșee
Pacea se ridică
Și cosește o alee
Printre spinii cu acnee
Către rândunică

Pe sub carele blindate
Încolțesc lalele
Când un melc, cu casa-n spate,
Mutilate pe jumătate,
Vine să se spele

Niște steaguri ridicate
Cu umbrele albe
Își iau flamura în spate
Și cămașa ruptă-n coate
Să bată din palme

Într-o clipă de tăcere
Somnul ațipește;
Iese viermele din mere
Lăsând ramura să spere
Că livada crește

Între pace și război
Se culeg răniții
De prin șanțuri cu noroi;
… Au ajuns a fi eroi,
Ei, nefericiții.

A IUBI

I-a spus că o iubește
și nu-i venea să creadă;

i-a spus căo iubește
și l-a crezut;

i-a spus că o iubește
și l-a iubit și ea;
și-au spus că se iubesc
și erau fericiți.

I-a spus că o iubește
și i-a fost indiferent;

i-a spus că o iubește
și nu l-a mai auzit;

i-a spus că o iubește
și ea la urât…
dar el
o iubea și atunci.

A încercat să-i spună că o iubește
și nu a mai putut;
tăcea,
iubind-o în tăcere.

A murit
dar nu înainte de a-i lăsa scris
ce mult a iubit-o.

Pe o lespede de piatră
stătea scris:
“ Aici se odihnește
cel ce a iubit
până la capăt
necondiționat”.

Motto:
Pe tine te așez drag cititor
Să fii alăturea de mine creator

Va … lemne focul în vâltoarea lui,
Vor… frunze pomii atârnați în cui;
Va … umbre noaptea încă netrezită
Zăpadă-se-va-n iarna necosită

Acasă-se-vor pașii rătăciți
Prin lacrimi se vor…. îngerii răniți;
Din rădăcină se va… pomii roditori
Și umbră-se-va-n adunări de nori

Se… noapte în distanța dintre stele,
Se… doruri între deget și inele;
Se… depărtări pe marginea plecării,
Se … înecări în valurile mării

Se… așteptări privirii printre lacrimi,
Se … vindecări în lepădări de patimi;
În flamura speranței se… avânt
Îar în cuvântul lumii se… Cuvânt.

Se rostogolește timpul peste noi
Și nimenea nu-i poate sta în cale,
Mereu mai ascuțit și mai greoi
Oprească-l, Doamne, palma mâinii Tale!

Dar nu are răbdare să aștepte
Să punem pâini în sacul de merinde;
Se urcă și fântânile pe trepte
Iar ploile-ațipesc și focul le aprinde

Și nu e nimenea să îl oprească
Pe tot pământul , nimeni, nimeni nu-i;
Îl va opri doar pronia cerească
A Celuia ce este în afara lui

Are poruncă timpul de oprire
Și la poruncă timpul se supune
Să odrăslească timp de mântuire
Pentru acei pe care i-a chemat pe nume.

Între două războaie
Care stau să se bată
În mantaua de ploaie
Trece pacea-mbrăcată

Cu nimic nu se schimbă
Haina udă și rece
Că ogarii se jimbă
Așteptând să-i dezlege

Cea mai mică mișcare
Îi trezește fiori;
Avioane murdare
Se zăresc printre nori

Pe asemenea vreme
Ce umbrelă să-și pună?
Ar fugi, dar se teme
De pândarii din lună

Lângă raza de soare
Ce urma să zâmbească
În troieni de ninsoare
Au silit-o să pască

Către flori de zambile
Pe cărarea grădinii
Fac poteci de șenile
Încălțându-se, spinii

Peste fața de masă
Nu e loc pentru pâine
Un buchet de mireasă…
Se aruncă la câine

Când aproape de ape
Se apleacă să bea:
Nu cumva să mai scape
Explodează-o ghiulea

Când adună în poale
Lângă lanul de grâu
Spice pline de boale
Parcă plânge un râu

Parcă plânge și cerul;
Nu ar vrea să mai vadă
Cum brăzdează cu gerul
Avioane de pradă

Nu e loc de-nchinare
Pentru cei credincioși;
Peste loc de altare
Rag prooroci mincinoși

Între două războaie
S-a pornit un război;
Înecată de ploaie
Pleacă pacea din noi.

Uitând cum să înflorească,
cea care își zicea “floare”
a luat chipul
și asemănarea
de spin
a înșelătorului,
care,
prefăcându-se în senin,
aducea înnoptare
pe cale călătorului.

Pentru că
după lacrimă
nu s-a găsit nimeni
să plângă,
ochii
s-au mai îmbrăcat odată
cu hainele ei
ude,
arând obrajii
cu brazde crude.

Când Adevărul
a intrat în cetatea minciunii
a pustiit-o
prin ascuţişul sabiei de lumină.

Când o inimă de gheaţă
e atinsă
de o inimă înflăcărată,
se poate să nu se topească,
dar nu se poate
să nu lăcrimeze.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »