Nu! Ţara mea nu este de vânzare!
Şi ţara mea nu este de furat!
Vă coaseţi măinile în buzunare
Şi banii vi-i zvârliţi la macerat!

Ajunge jaful! Încă mai trăim.
Ajunge ura! Încă mai iubim.
Iertăm şi biciuirile din noi
Dar ne dorim onoarea înapoi

În strâmte cuşti păzite de zăbrele
Să fie-nchişi şi lacăte să-atârne
Când vor a scoate paiul din ochii țării mele
În vreme ce în ochii lor au bârne

Vom spune rugăciuni de îndurare;
Îi vom ierta și noi și Dumnezeu
Pe-acei ce ne-au turnat otravă în pahare
Când vor plăti și cel din urmă leu

Avem un lucru sfânt în fiecare
Oricât ar da necazul a ne-mpinge:
Credința într-o lume iertătoare…
…De suflet nimeni nu se poate-atinge

Ne vom pleca genunchi-n rugăciune
Pentru acei care ne-au fost dușmani;
Vom îndrăzni Lui Dumnezeu a-I spune:
O! iartă-i, Doamne! și îi fă umani!

Între holdele mari
Şi-ntre holdele mici
Ies la grapă ţărani
Punând jug pe furnici

Dau să are ogorul
Într-o iarnă prea rece;
Îi opresc vânzătorul:
-Pe aici nu se trece!

Ţi-au vândut peste noapte
Pomii toţi din grădină
Roada poamelor coapte
Grâul din rădăcină

Ai rămas văduvit
De păduri seculare;
Trupul tău istovit
Nu mai stă în picioare

Prin tuneluri adânci
-Atentând la tezaur-
De sub munţii cu stânci
Sug filoane de aur

Nişte legi importate,
Legiuni de strigoi
Le îmbracă-n halate
Să le vândă la voi

Şi-ţi mai vând osanale
Învelite-n minciuni
În altarele tale
Unde spui rugăciuni

Te vor vinde pe tine
Pe aproape un ban
Dacă faci de ruşine
Pumnul tău de ţăran

Aş vrea s-adorm în patul ţării
Nu în palatele străine,
Să mă-nvelesc cu valul mării
Şi să trag munţii către mine

Pădurile să mă trezească
Cu corul lor de păsărele
Iar lângă casă-aş vrea să-mi crească
Copacul încărcat cu stele

Aş vrea să coc din nou la soare
În spice pîinea aburindă,
Să mai alerg pe prispa casei
Şi să mă răcoresc în tindă

Mi-e dor să-mi vină musafirii,
Să lăcrimez atunci când pleacă,
Mi-e dor să ardă trandafirii
De dragoste, măcar oleacă

Aş vrea izvoarele de munte
Să cânte-n versuri de cascade,
Să pască turmele cornute
Sub ocrotirea unui bade

Aş vrea să mă trzesc cântând
În casa sufletului meu
Şi să mă prăbuşesc plângând
Că am visat cu Dumnezeu.

Să se scoată din Dex
forma de plural
pentru cuvântul “adevăr”
şi să rămână defectiv de plural
ori,
la plural
să capete forma de
minciună sau minciuni,
pentru că
adevărul nu poate fi
decât unul!

Pentru că trunchiul copacului
era găunos,
ramurile au crescut
direct pe rădăcini
şi au prins nişte forme târâtoare
peste pământ

când au rodit
a început ospăţul şerpilor
cu fructe şi ţărână.

Aşa cum oamenii
nu pot supravieţui
în sălbăticie,
animalele sălbatice
nu pot trăi printre oameni,
afară numai
de cele
care se înhăitează
cu ei.

Mă întorc să-mi iau rămas bun
de la mine;
am uitat să o fac
la plecarea din copilărie:

mă întâlnesc umblând desculţ
prin sat,
cu tălpile bătătorite
de cât am bătătorit pietrele
şi stăpân pe o trotinetă
fără nici un cal putere,
pe care o botezasem săgeata
şi pe care creştea
adrenalina mea
atuncea când alerga
prin praful uliţei
mai iute
decât limuzinele de azi,
… din care mă cobor
puţin aplecat
să-mi iau rămas bun
dela mine.

La ce să ne mai punem
ceasul să sune
dacă nici măcar nu adormim?

După o vreme
vor suna spaimele
cu sirenele lor
şi clopotele vor bate
vremea închiderii.

Omule,tu!
ştiai că ai putere
să îndoi universul
în prima zi
după ce-l vei cuceri,
în prima zi
după ce ce nu vei muri?

După ce mi-au doborât copacul
care ținea loc loc de aer,
aerul
mi-a ținut loc de copac.

Pe crengi de aer
mă urc spre cer;
când se clatină
îi aud frunzele
(că are și aerul frunze)
care respiră
cum ar bate vântul.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »