PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Vijelii cumplite au îndoit copacul și l-au frânt,
Mitraliere de fulgere și vânt l-au pus la pământ
pe furiș, în miez de noapte
când cămășile nu-i erau coapte ;

aplecat peste el,
zefirul dimineților liniștite
se căznește să cânte la frunză
gură către gură.

.

Câtă vreme cuptorul dragostei
nu-și are căldurile coapte,
pâinea va fi neagră amară și arsă,
cu miez nedospit și de noapte,
cu coji de cămăși ce se varsă.

Multă vreme am crezut că Steaua Polară
s-a așezat în punctul polar al cerului;
asta până când am început să mă orientez
și să înțeleg că stelele sunt guvernate
după miliarde de puncte cardinale

Prin infinit rătăcește o stea călăuză
când praful de stele ruginit pe margini de buză
străfulgeră cer nepăzit
să fure copii din lumea lăuză.

Dacă aș întreba:
“cât trăiește un meteorit?”
știu că mi-ați spune:
“doar câteva secunde”

Adevărul este că în acele secunde
el tocmai moare în chip maiestos, arzând strălucitor;
a trăit numai pentru acel moment
încă de la facerea lumii.

Am întâlnit odată un copac uscat
departe de alți copaci, singur
și tare, tare îndurerat
parcă era bolnav, parcă nemâncat,
avea un fel de cicatrici de secure
și părea aplecat a plecare spre pădure

i-am pictat pe ramuri frunze și flori,
l-am înfășurat în culori
și l-am mângâiat,
apoi m-am depărtat și eu îngândurat

după o vreme, am căutat copacul uscat
și l-am găsit culcat peste frunzele pictate
încă viu colorate;
avea o formă nefirească:
parcă se ferea să le strivească

am umblat încet peste tăceri scuturate
ca nu cumva să-l trezesc
din odihna lui în eternitate;

privind în zare mi se părea
că pădurea se apropie
și vine la înmormântare;
o! dar era vântul care sufla
ca într-o lumânare.

Aş vrea să se unească țara noastră
cu țara noastră
țara mea dulce amară cu țara plecată afară,
românii cu inimi române
cu cei din tărâme străine,
unire în ziua de azi, nu-n noaptea de mâine

Și nu vreau unirea a o face eu;
unirea să o facă Dumnezeu!

și știu că va veni ziua când o va face;
atunci va desface din carapace
o inimă de piatră, spre-a o preface
în inimă de carne
în care balsam o să toarne,
modelată, frământată, purificată
de Cel ce-a suferit
și nu se mai oprește din iubit.

Cum să îți vinzi pământul pe felii
Când îți hrăneşte viața din copii?
Sub brazda lui cum răscoleşti urgii
Înstrăinându-l unor ageamii?

De ce l-ai transformat într-o sudalmă
Când lacrimi l-au udat palmă cu palmă?
Cum să îi lași furată arătura calmă
Când ghilotina graniței îl sfarmă?

După ce sângele eroilor l-a înmuiat
Ce inimi vei mai pune la uscat?
Pe care parte-a rănii te-ai urcat
Să răstigneşti pământ nevinovat?

Cine v-a pus în țară decidenți
Pe voi cei mai din urmă repetenți?
Prezenți în trup, în suflete absenți
Îmi vindeți țara pentru niște cenți.

Atunci când începe războiul
soldații nu mărşăluiesc în poligoane,
lumea ajunge un trist poligon;
nici ținte nu ridică să le-mpuşte
le-ajung siluete de oameni ca nişte ținte
ei, cei care încep să cadă
de la prima până la ultima rafală

Dacă ai întreba soldații ce caută,
ar răspunde încurcați
cum că au fost trimişi să aducă pacea
care ar trebui să fie pe aici pe undeva.

În toamnă, când păsările călătoare plecau,
nepoțica mea m-a întrebat :
-de ce pleacă florile acele mari,
pe cine s-au supărat?

A venit în curând iarna
cu fulgi mari şi troiene
şi ea a exclamat:
-bunicule, a venit basmul!

În primăvară începeau să învie ierburile
şi mugurii, florile şi gâzele
când nepocațica iar m-a descusut :
-unde au fost şi unde au stat
toate astea atâta de mult?

În vară, când pomii au rodit
ea m-a întrebat iar:
– şi cadourile astea, bunicule,
de unde au venit?

Atunci am strâns-o la pieptul meu
şi i-am şoptit:
-vezi tu, copilă, toate câte le vezi
ni le-a dat Dumnezeu.

Astăzi vă scriu pe o foaie de gând
că, cine ştie, ce va fi să fie
atunci când poştaşu’
nu va avea post
ori nu va avea rost;

Se poate întâmpla să nu mai primeşti
scrisorile mele
când am înfrunzit cerul de stele
să te lumineze şi să te viseze,
să te învețe pe de rost
în zi de ospăț şi în zi de post

Te uită-n cutia poştală
să n-ajungă goală de goală,
te uită prelung către zare:
mai vine nădejdea călare?

« Postari mai noi — Postari mai vechi »