PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Au căzut stropii de ploaie
pe clapele unui pian
și m-au cutremurat cum cântau
a Dumnezeire.

Desfăcută între cer și pământ
harta vântului descuie pe rând
porți de viață și aer
bătute în cuie sub norii din caier

depărtată de soare și lună
harta arată furtună;
apropiată prea mult de răcoare,
arată cununi de ninsoare;
în părți cu-ntuneric răzleț
arată îngheț

în văile-adânci de durere
zefirul arată-adiere,
pe colții de munte și stânci
se cațără vântul pe brânci

în partea cu frunze și paie
se seamănă harta cu aer de ploaie
iar partea de hartă cu plantație
se numește respirație.

Ți s-a dezacordat inima, familie,
și te-ai îmbolnăvit;
ți s-a împărțit și ai nevoie de doctor
du-te la Cel care te-a făcut
și te va acorda-vindeca
cu binecuvântarea din dragostea Sa.

Ajungem uneori atât de obosiți
încât ne e grea până și umbra;
atunci o lăsăm să ne păzească
la poarta luminii,
ca trupul de lut cu nuanțe de umbre
să își odihnească “suspinii”.

S-a încumetat umbra să sufle în lumânare
și a rămas fără suflare,

s-a rezemat ploaia de flacără
și au murit amândouă într-o cearcănă

a înercat omul păcătos să urce în cer
și negăsind drumul prin cruce
a început să se usuce,
el și Lucifer.

Tăcerea mea a început să strige și mai tăcut
mă aud aceia care au asurzit de lume
ascultând tăcerea cum vorbește,
cum doinește,
cum iubește.

Criticul nu-l descoperă pe poet,
pe scriitor, pe artist
pentru a-l lăsa gol,
ci pentru a-l îmbrăca
în mantia de noblețe a gândului.

IMPERII

S-au ridicat imperii mari pe furt
Și costelivii nu mai au nici coaste
Ne este drumul vieții mult prea scurt
S-aducem adevărul iar la oaste

Hidoase măști din praf de mucava
Rânjesc din scorbura de îmbuibare
Când inima în piept va învia
Se vor topi imperii în furnale.

Unei țări i se poate fura bogăția
lăsându-i stindard sărăcia,
ea poate fi sfâșiată dinlăuntru
de stoluri de păsări de pradă
și mutată pe bucăti în altă ogradă;

lăsându-i durerea s-o doară
când rana aproape-o omoară,
să-i torni în izvoare otravă,
s-o lași fără leacuri, bolnavă,
e cea mai cumplită corvoadă

vânzându-i pământul, îi vinzi
rochiile înflorate la talcioc,
și pentru haina din spate tragi la sorți
pentru jocuri murdare de noroc

în târgul de sclavi o vinzi fără nume
risipindu-i copii prin lume;
i se pot otrăvi măruntaiele și pâraiele
i se pot lepăda apele minerale
și fostele furnale
pentru roșcovele acelea banale

se poate să-i împarți mărunțișul
ființelor ei oropsite,
iar când se roagă
să-i amesteci cu neghină secerișul,
să-i faci o pârloagă din grădină
furându-i măritișul

se poate înșela o țară oricât ar fi de frumoasă
oricât de fecioară, se poate opri să nu facă școală,
ar putea ajunge flămândă și goală
costelivă, însetată, precum o ciutură spartă

o țară poate ajunge batjocorită,
terfelită în minciună, amăgită,
acuzată fără vină, lovită, aproape, aproape strivită

dar ce am început să povestesc?
oare despre care țară vorbesc?

țara aceea se poate trezi într-o zi:
îi va prinde pe hoți, îi va lega
cu zăbrele de temniță grea,
îi va încarcera pe toți
și vă spun: acea zi va veni
și o va sărbători fiecare
ca pe o sfântă sărbătoare de Crăciun.

Patrie:
cuvânt abandonat ca un copil al nimănui,
tocmai tu, care ești a tuturor;
cuvânt devalizat și devalorizat
tocmai de cei fără valoare

niște mercenari te-au pus la pământ,
te vând literă cu literă,
stropindu-te cu venin de viperă,
te-au dezbrăcat și ai ajuns o epavă,
în fântâna ta au turnat otravă

din acest cuvânt sfânt au făcut un înfrânt,
te-au dezbrăcat de tulpină ca de o cămașă,
ai ajuns o străină din mireasă frumoasă

te-au sărăcit, pârjolit și siluit
acei ce niciodată n-au iubit
te-au pus în închisoare la răcoare
cuvânt cutremurat de splendoare;
ba chiar te-au înghețat agățat de gard
lângă prostituate, acoperit de cuvinte aruncate,
te-au înlocuit cu fraze spurcate

te-au depărtat de eroi,
te-au împroșcat cu noroi,
te-au silit a învăța cuvinte străine
tocmai pe tine cuvânt divin
între cuvinte divine

de ce ați făcut asta hoților, nepatrioților?
de ce ați săpat temelia
pe care se reazămă glia?
voi, toți care nu știți a rosti cuvântul patrie
nici măcar nu veți muri într-o zi;
voi toți
sunteți deja cei mai morți dintre morți.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »