Într-un vas sub formă de cerc polar
se pun la topit, la foc potrivit,
inimi înghețate;
câteva stele căzătoare se trec prin răzătoare
apoi se presară peste sărutul de seară

chemarea a dor se dă la cuptor
apoi se urmăreşte cum creşte
spunând poveşti la gura sobei
până când somnul se frăgezeşte

dacă preparatul se taie,
atuncea se plânge în ploaie
în noapte şi ceață,
se toarnă din plin dorință de viață
până când cercul polar se dezgheață.

Ploile au amintiri;
de aceea călătoresc întotdeau pe
acelaşi drum,
între cer şi pământ;
de aceea găsesc cuibărite -n cotloane
rădăcinile ascunse, însetate,
în aşteptare să le stâmpere setea
şi să le toarne sevă de viață în filoane.

Daca e prea multă căldură,
se adaugă munte şi se adaugă mare
cu umbră şi soare,
fiecare desculțe şi fiecare călare

se pot pune la rumenit
frunze verzi şi fructe coapte,
se poate lăsa cădura
peste noapte

ploile se aduc
la temperatura lacrimii,
oceanele se îngrădesc
de răzvrătirea patimii

se lasă florile în libertate
să se cunoască cu fluturii
la orele de pictură,
sub buzele ciuturii
din bătătură

dacă e prea multă ură,
se aruncă totul şi se curăță vasul
şi inima şi viața, toată dimineața

dacă e prea puțină vară
cât să nu-ți ajungă,
adaugă nădejde că-n mijloc
e ziua cea mai lungă.

Atunci când începe războiul
soldații nu mărşăluiesc în poligoane,
lumea ajunge un trist poligon;
nici ținte nu ridică să le-mpuşte
le-ajung siluete de oameni ca nişte ținte
ei, cei care încep să cadă
de la prima până la ultima rafală

Dacă ai întreba soldații ce caută
ar răspunde încurcați
cum că au fost trimişi să aducă pacea
care ar trebui să fie pe aici pe undeva.

Într-o zi luna s-a aşezat în fața soarelui
şi lumina a făcut grevă câteva minute,
apoi, lumina, a ieşit din nou biruitoare;

Zăpezile au intrat în grevă
şi au ghioceii au biruit,
vântul şi-a oprit plecările şi umblările;
au tăcut morile
şi au tăcut frunzele şi cântările

Soarele a topit norii pentru o vreme
şi ploile au intrat în grevă
până şi-au adunat puterile
şi apele curate
şi până când s-au împăcat cu soarele
şi cu izvoarele

Dar, într-o zi, aerul a făcut grevă
doar câteva minute
şi a urmat o tăcere apăsătoare,
ucigătoare;
nimeni nu va şti vreodată ce a urmat
după ce greva aerului a încetat.

Când perdeaua dinlăuntrul inimii
se sfâşie de sus şi până jos
ce te aştepți să mai afli acolo?
decât resturi de război;

din loc în loc arsuri încă nestinse fumegă
în vreme ce fluturi de noapte
-pe fori rămase necoapte- rumegă

se coc tranşee sub urme de cizme dospite
şi nedorite şi păcătoase,
steagurile nădejdii atârnă în bernă
zdrențuite, părăsite, dezertate;

În spatele porții
s-au strâns în gropi comune morții
sub nume de eroi necunoscuți:
prea tineri, prea desculți şi prea mulți

şi-au culcat la căpătâi o cruce
poate să doarmă, poate să o usuce;
nişte arme împrăştiate fără cartuşe
clănțăne în gol în golul din “uşe”
şi santinela fugită din cazarmă
mai caută cartuşe pierdute, orfane de armă

un fel de uscăciuni ce îşi ziceau iarbă
piaptănă scaieții care dau să fiarbă;

pe frânghia ce atârnă peste sat
flutură haine negre puse la uscat
când o tăcere apăsătoare, ca o jelanie,
alunecă după o stea căzătoare,
ca o sanie.

Cred că în țara mea copacii
ar trebui să crească în formă de cruce
şi după ei să nu plângă decât pădurile
defrişat de furate, sfâşiate
de sus până jos
precum catapeteasma din templu,
pentru Hristos,
şi dealurile şi munții rămaşi
bolnavi de plămâni
şi orfani de aer

Să nu plângă abatoarele de copaci,
nici oamenii îmbătați de putere, de avere, de bolnavă tăcere,
tocmai ei, cei care ar fi trebuit să-i crească
drepți şi verticali, cum a crescut
odată coloana infinitului.

Oare câtă valoare mai are valoarea?
………………………………………..
Cei pe care îi întreb nu-mi răspund;
am înțeles şi de ce:
ei nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt

faceți-vă rost de dicționare
şi de cărți de istorie şi geografie,
de morală şi de drept,
cărți de adevăr şi cărți de oglindă
în care să priviți şi să vă priviți;

Ce veți vedea şi ce veți înțelege
eu nu ştiu,
pentru că, teamă mi-e,
să nu vă uitați solzii pe ochi,
aşa cum uitați să vă plecați genunchii
spre a prinde formă de smerenie.

Dar, oare ştiți ce înseamnă smerenie?

Rotundul sens al vieții
-ca sensul giratoriu-
ne va mărgini până când
energia-combustibil se va sfârşi;

Atunci, doar trâmbițele mai pot vesti:
Peron pe partea…
…ups…
“debarcare pe partea cu cerul”.

În oricare altă parte este infernul.

A ZBURA

Mă întreb:
Ce ar spune o pasăre despre noi oamenii
dacă ar putea vorbi?
Cred că ar zice:
-Problema ta, omule, este aceea
că nu poți zbura;

Chiar dacă peste mâini ți-ar creşte pene
nu ar fi deajuns;
ai avea nevoie să-ți crească aripi,
dar n-ai avea mâini
şi n-ai putea îmbrățişa,
iar asta, nu ai putea îndura

Pentru că eşti înțelept
ai învăța să îmbrățişezi cu aripile;
de aceea Dumnezeu te-a lăsat să stăpâneşti
peste noi, zburătoarele, necuvântătoarele.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »