PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Mai fac ghioceii de cart
În ochi de omăt cu irisul spart;
Deunăzi intrat-au în gardă
Și-n floare prind iarăși să ardă.

Răcorile dintre ghețari
s-au împărțit în porții egale
verilor care au așteptat la rând
la porțile iernilor, în picioare.

Cu soarele importat din anotimpul lor
au mângâiat sânii sloiurilor
și i-au făcut să plângă.

Un avion curtând o “avioană”
Dă semne de logodnă peste rană,
Ies zi de zi de-atunci la-antrenament
Să demineze-n răni bombardament.

Rachete-nsoțitoare de rackeți
Dezamorsează viețile de vieți;
Scot focuri pe sub aripi dacă zboară
Mutând în oameni zborul de afară.

Pun tunurile tobele să bată
Că lumea pământească se îmbată;
Otrava sugativă din cucută
Varsă arsură-n inima pierdută.

Un avion curtează-o “avioană”,
Se uită trist vopseaua din icoană;
I se mai ține inima-ntr-un fir,
Că nu se-nmoaie lacrima în mir.

S-a înmuiat cărbunele în mină
Că lumea de afară e străină
Și de atunci minerul călător
Își sapă galerie în izvor.

Tot de atunci cărbunele aprins
Arde cu fulgi peste amnarul nins,
Își încălzește praful din cenușă
Cât încălzește mâna o mănușă.

Cărbuni scobiți și măcinați în foc
Nu mai găsesc în inimă un loc;
Tot mai tânjește omul după tihnă,
Mă prinde dor de ziua de odihnă.

La nunta luceafărului cu una din stele,
Celelalte s-au făcut mână de mărgele
Ca omul să arunce pe Calea Lactee
Miros de bărbat și femeie.

În cămara de întâlnire a mirilor,
Se-aude cântarea oștirilor;
Luceafărul și steaua, împreună,
Rostesc rugăciuni cu piatră de lună.

Îngerii fac semne de curcubeu:
La nunta aceasta vine Dumnezeu;
Se-ntinde în cer o față de masă,
Nuntașii fac nunta acasă.

Par norii niște trepte spânzurate
În albii mărginite de mărgele;
Dau îngerii zăpada la o parte
Cu aripi descusute din inele.

Adastă umbrele încercuite
Să scuture umbrarul peste noapte,
Prin sulițe și lăncile-ascuțite
Din sâni de stele ne hrănim cu lapte.

Pe câmpul înmulțirilor de pâini
Se ară-n coasta stearpă și pârloagă
Împreunate, mâinile cu mâini,
Îngenunchează, plâng, apoi se roagă.

Am primit lacrima ta, semen al meu,
Și voi plânge cu ea odată cu tine;
Am deschis inima trimisă de departe
Și acum ardem amândoi pe aceeași parte.

Când primești răspunsul meu de gând
Aș vrea să te găseasacă râzând;
Până la prima noastră întâlnire
Destramă drumul netors din iubire.

P.S. Astept tare mult să te cunosc,
Apoi să te învaț pe de rost

Ne pierdem țara la jocul de zaruri,
devenim niște străini tocmai în ea,
în cea care ne aparținea pe de-a întregul,
și e pe cale să ajungă o colonie,
dacă nu ne trezim.

Se vinde cu noi cu tot;
vom deveni mâna de lucru ieftină
(cum deja am ajuns)
pentru șleata de vânzători
dacă nu ne trezim;
ne confiscă pruncii și aurul,
doar sufletul nu ne pot confisca,
în el e ultimul refugiu.

Vor vinde până și pământul pe care
ne-am așezat monumentele eroilor,
până și cimitirele soldaților necunoscuți,
până și steagul rămas dungat
de sânge vărsat.

Vom întinde mâna să cerșim
( deja o facem)
ceea ce ne aparține dar nu-i al nostru,
ceea ce risipim cu incredibilă nepăsare,
dacă nu ne trezim.

Încă nu știm cât de jos putem să ajungem;
există un jos mai jos decât josul,
acolo unde nu mai e nimic,
nici măcar demnitatea,
dacă nu ne trezim.

Eu știu că nu mă credeți,
dar ne pierdem țara,
pentru că, cei mai mulți,
ne complacem să facem
mai puțin decât nimic;
fie că mă credeți, fie că nu,
dacă nu ne trezim,
ne pierdem țara și
nu o vom mai găsi niciodată.

Făcându-vă ordine prin sertare
veți ajunge la cel al inimii;
veți fi uimiți să vedeți cu câte lucruri deșarte
l-ați umplut din goliciune lumii.

Ai tu curaj și voință să-l golești
de tot și de toate nimicurile?
ar putea rămâne gol și pustiu,
dar n-ai păgubi decât ce era pierdut.

Ajunge-i luminii propria-i lumină
să sfârtece mantale de-ntuneric
în straturi de cer.

Cel mai vâscos întuneric
este în noi, oamenii;
odată străpuns, lumina ajunge
la capăt de drum,
iar noi o vom duce mai departe.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »