S-a înmuiat cărbunele în mină
Că lumea de afară e străină
Și de atunci minerul călător
Își sapă galerie în izvor.

Tot de atunci cărbunele aprins
Arde cu fulgi peste amnarul nins,
Își încălzește praful din cenușă
Cât încălzește mâna o mănușă.

Cărbuni scobiți și măcinați în foc
Nu mai găsesc în inimă un loc;
Tot mai tânjește omul după tihnă,
Mă prinde dor de ziua de odihnă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website