În largi laboratoare-ncercuite
Se fabrică porunci supraîncălzite
De minți bolnave grav, neinternate,
Întinse pe lințolii de păcate.

Se izvodesc din găuri de tenebre
Viruși răciți înfășurați în febre,
Apoi sunt dezlegați și sunt lăsați să pască
Silind teatrul lumii la odisei cu mască.

Din culmile mândriei și piscul îngâmfării
Se toarnă-n oameni frică prin șirele spinării,
Dar va cădea cortina pe plânsul din năpastă
Căci Domnul Dumnezeu este de partea noastră.

Năzuința păsărilor este să zboare
fără încetare și fără odihnă;
când vine vremea pentru rugăciune
îngenunchează între pământ și cer
pe aripa unui înger.

Pe tabla de șah a lumii,
la prima mutare a nebunului
regele a căzut
și toate cele din jur
nu mai erau de niciun folos;

Nici turnurile, nici caii,
nici ofițerii, nici ostașii,
și nicio regină nu vine
o, rege căzut,
să stea lângă tine.

Nici măcar pătatele pătrate
în alb și negru
ale lumii în negru
și lumii în alb.

Aici jocul s-ar fi terminat,
dar lume, tu,
nu stai într-un loc
și nu ești un joc.

Cum cad regii tăi?
și câți nebuni dărâmă turnuri?
și câți ofițeri mai ai
încălecați pe caii albi?
și câți din soldații la oaste înscriși
mai ai pe afiș?

Și unde ți-e lume regina?
că uite, se-apropie cina,
se-apropie ziua de noapte
când jocuri de-a viața, inapte,
îți sunt confiscate,
apoi sfâșiate
în față la uși descuiate.

A nins și azi la fel ca ieri
Peste aceleași vechi poveri,
A nins cu fulgi din împrumut
Din iarna anului trecut
.
Troienele, la geam de cer,
Colindă parcă: “leru-i ler”
Și n-au uitat de sărbători
Că fulgii lor sunt călători.

În fiecare fulg: sculpturi,
Niciunde loc de bătături,
Niciunde urmă de arsură
Și, în sculpturi, nici pic de ură.

În valsul lor cu vânt la brâu
Zăpezile pun semne-n grâu
Frângând cu plugul de cuțite
Pământ și pâinile-nmulțite.

A nins peste Cluj cu fulgi-diamant
Și burgul își pune costumul șarmant,
Cămașa cea albă, joben, papion,
Butonii de aur și aer-ozon.

Și-a pus pantalonii la dungă,
Manșetele scoase din pungă,
Pantofii de gală-i încalță
E ziua schimbării la față.

A nins peste Cluj, așa, ca mai an
Dar nimeni nu trage perdeaua din geam;
Poveștile dau să renască
Iar fulgii transpiră sub mască.

Prin parcuri castanii strănută,
Spitalu-i cu febră acută,
În ușă portarul livid
Se spală pe mâini de COVID…

Încolțește iarna din semințe de brumă
Zăpezi se încarcă în norii de spumă
Au căzut de-acord și vântul și cerul
Să deschidă ușa și să verse gerul.

Încolțesc lumini din semințe de zori
Căldura așteaptă cocori călători;
Primăveri și veri scapă de iscoade,
Toamnele aducă tot mai multe roade!

Încolțească-n om sămânța iubirii,
Ogorul credinței, brazda nemuririi!
Vin secerători la holde curate,
Încep secerișul în eternitate.

Piatră de lună scoasă la coasă
Cine ți-aduce văl de mireasă?
Piatră de lună, bob de răcoare,
Stele de nuntă ies la plimbare.

Piatră de lună încă nespartă
Care furtună bate la poartă?
Câte ninsori vin peste tine
Și-ți fac troiene peste suspine?

Lună-mpietrită, la tine-ntindă
Ce galaxii vin și colindă?
Câte din neamuri încă te știu,
Câte din ele încă îți scriu?

Citești scrisoarea pe înserat,
La urmă nimeni nu s-a semnat;
Cui veți trimite carte poștală,
Lacrimi de lună și de cerneală?

Om este acela care
atunci când cuvintele
sunt tot mai puține,
până rămân singure
și nu mai pot fi mesager,
în loc de cuvinte
vorbește cu duhul
pentru celălalt om.

Om este acela care
îl face pe străin
să fie acasă
și cu cel flămând
își fânge pâinea plângând.

Om este acela care
lasă în urme de pași
sigilii,
ca să se știe
că aceea e calea.

Om este acela care
împrumută viitorului
trecutul său
drept model
și nu cere nimic în schimb.

Om este acela care
întinde mâna
întotdeauna pentru a da
până acolo că se dă pe sine
pentru celălalt,
oricine ar fi el.

Acela e om
care are chipul
și asemănarea lui Hristos,
și, cerul, citindu-l,
se deschide ca o carte
adusă de Stăpân
să-i scrie numele
în cartea vieții.

Sătui să fie hăituiți
de vânători nesăbuiți
mistreții s-au trezit în zori,
să îi vâneze ei pe vânători.

Nu au apucat bine hăitașii
să-și numere banii și pașii
că turme de mistreți furioase
i-au lăsat fără carne pe oase.

Adunați ca nisipu-n pustiuri
vânătorii încep a face pariuri,
până când mistreții, în turmă,
le-au dat de mirosul din urmă.

Atunci a pornit vânătoarea,
pădurea și-a spart închisoarea
mistreții-au pus gheara pe armă
și sună alarma-n cazarmă.

Ajuns-a pădurea închisă
și lupta din ea interzisă;
mai caută lumea gonaci
și cumpără gropi sub copaci.

Pământul țării mele găurit
De-atâtea lacrimi care s-au topit
Ai învățat a plânge cu sudoare
Durerea neamului care te doare.

Pământul țării mele, împietrit,
De nu m-ai fi născut și nu te-aș fi iubit
Călătoream cu steaua căzătoare
Și nu eram decât străfulgerare.

Dar am ales să nu fiu nemuritor
Pământul meu cu sânul roditor
Și vreau să știi că după Dumnezeu
Ești și iubita și iubitul meu.

Pământul țării mele, legendar,
Ți-au așezat țărâna pe cântar
Mai vor să mi te vândă pe arginți
Niște ciraci ce și-au ieșit din minți.

Pământul meu cu aer în plămâni
Dezbracă-i de mândrie pe păgâni
Pentru acei ce nu te-au plâns vreodată
Poarta uitării las-o descuiată.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »