Nu numiți viață ceea ce nu ați trăit cu adevărat!
scoateți din ea ceea ce ați urât,
ce nu ați cuprins cu dragoste,
ceea ce ați furat și ați ascuns,

ce ați risipit în van,
alergările după himere trecătoare,
vânarea de vânt și deșertăciunile,
timpul cât nu v-ați rugat
și, mai ales, uitarea de Dumnezeu.

Faceți socoteala și veți afla
cât ați trăit cu adevărat;
dacă vă dă cu minus, sunteți datori;
mai este în fiecare clipă vreme
de răscumpărare
și vreme de iertare.

Mai este vreme încă, mai este vreme
să ne zidim pe Stâncă spre-a nu ne teme;
mai este încă vreme de iubit
și să trăim cât încă n-am trăit;
mai este timp pentru răscumpărare,
să curgă râu de viață-n fiecare!

Nu suntem ceea ce începem să fim,
Suntem ceea ce Dumnezeu vrea să devenim;
Nu ajungi la capăt de drum dacă nu mergi pe el
Rătăcirile compun pulberi de scrum, și amăgirile, la fel.

La capătul vieții se sfârșește doar viața netrăită
Cealaltă viață călătorește dincolo de lumea rănită;
S-a împânzit pământul de religii, uitând de Dumnezeu
În fiecare steag, și-n efigii, se toarnă mereu chipuri de idol și zeu.

Călătorim tot mai departe, tot mai rapid și vanitos
Și nu învățăm mersul pe jos, către calvar după Hristos;
Murim tot mai devreme, tot mai de tot, și tot mai trist,
Sufletul nostru încă se teme să fie rege urmând pe Crist.

S-au culcat tăciunii pe marginea lumii,
Dorm neînveliți și neînverziți;
Dac-ajung în drum se prefac în scrum,
În suflet atins pun un rug aprins.

Săgeți de lumină intră în grădină
Să pună în flori strai de sărbători
Și culori să coase pe schelet de oase
Cu ace de ploi și cu ierburi noi.

Rădăcini de vară ies din călimară
Omului să-i scrie imn de bucurie
Și El, Creatorul, să-Și reverse dorul:
Dis de dimineață ne cheamă la viață:

Cei ce-ați rătăcit ieșiți din Egipt!
Nu priviți ‘napoi Sodoma din voi!
Lăsați Babilonul să-l zdrobeasca omul!
Viața e frumoasă. Bun venit acasă!

Învățând a tăcea vom putea asculta,
Și eu și tu și el și ea;
Să fim iertați că am vorbit prea mult
Și vorbele au devenit tumult.

Nici tu, nici eu, nu am avea putere
De nu ne-am lumina din înviere;
Te rog să taci și voi tăcea și eu,
Să ne vorbească numai Dumnezeu!

Cel ce-a ajuns la cruce, supună-se înfrânt
Celui care sub boala păcatului s-a frânt;
Încrezător să meargă mai departe!
‘Nainte e viață iar înapoi e moarte.

Smulgându-se de jos, privească înspre cer
Descalță-se de foc, dezlege-se de ger,
Arunce ancora în nemurire,
Înceapă veșnicia în sfințire!

Cel ce-a ajuns la cruce, de-ar fi s-o poarte-n spate,
Alături de Hristos, să meargă mai departe!
El va deschide cerul și îl va dărui
Acelor care, cerul, ca El îl vor iubi.

Rămân credincios lui Hristos;
Bețiile lumii fac nota de plată
Cu crucea în spate, pe jos,
Mă duc după Cel care iartă.

Trec poarta cu înger apter
Ce vrea să mă-ntoarcă din drum:
‘Nainte e-o scară spre cer,
‘Napoi e o lume de scrum.

Aleg doar un Domn și-un Stăpân,
Las lumea ei înseși stăpână
Îmi lepăd veșmântul păgân
Pământului-lut și țărână.

Arzând ghețarii printre zăpezi
Domesticim șacalii în cirezi
Și cu albine înflorim livezi
Să se prelingă miere-n fructe verzi.

Mutând izvoarele în stânci de ape,
Când însetații-ncepe-vor să sape
Pământul sterp, cu dinți de fier de grape,
Va curge cerul copt și mai aproape.

Mutând în stâncă colți de pietre sparte
Străbatem visul ce părea departe,
Silim himerele să stea deoparte
Și-l izbăvim din nopți ce-l duc spre moarte.

Arzând cu flacără adevărată
Zidim în stâncă viața noastră spartă,
Ajungem osteniți, plângând la poartă
Sub crucea unde Domnul iarăși iartă.

Arzând ghețari în inimi, cu iubire,
Cerul întreg și-ntreaga lui oștire
Aduc Mireasă sfântă lângă Mire:
Începe nunta în nemărginire.

Cu ce am fi de vină dacă am iubi mai mult?
Ce aș avea de pierdut dacă aș vorbi mai puțin
Și aș învăța mai mult să ascult?

Cu ce am greși dacă mai mult am dărui
Până-a ne topi în râul dărniciei?
Cu ce am fi mai săraci dacă am împărți
Cu cei sărăciți ceea ce, oricum,
Am primit fără plată?

Ce câștigăm dacă nu dăm
Și ce avem din ce ascundem?
Nimicul din nimic și, poate,
Mai puțin decât atât.

Când Dumnezeu a hotărâ să dăruiască
A început cu viața.
Ne-a arătat ce înseamnă iubirea
Atunci când ne-a dăruit viața Sa cea veșnic vie,
În schimb de păcate și de vremelnicie.

Când n-ați văzut, ați închiriat ochi
ca să vedeți așa cum voiau ei;
când nu ați auzit, ați împrumutat urechi
să auziți ce voiau să auziți;
când nu aveați gură, ați cumpărat guri
vorbind ca ei, zbierând și
spunând nimicuri, la fel ca ei.

Ei vor să fiți ai lor cât nu sunteți ai voștri,
vă vor fura cât vă veți vinde,
vor cumpăra cât vor fura din voi,
și printre flori de colț vor angaja strigoi.

Vor schimba petalele de flori
pe buruieni și mătrăgună,
vor prădui din ultima pradă, inima,
și ultimul izvor îl vor da pe deșert.

Până la capătul drumului vor face pulberi de oase,
până la oase vor sfâșia și vor frânge pentru că așa au învățat ,
să fure lumii iertarea prin sânge,
așa au urmat calea lui Baal pedepsit
și au înșelat ultimul Adam otrăvit.

Vopsește Dumnezeu cu ploi:
cu verde ierburile,
cu galben grânele,
florile, cu toate culorile,
iar norilor le-șează în coastă
culoare albastră.

Sfâșie Dumnezeu norii cu fulgere,
stelele, cu praf de pulbere,
iar inimile de piatră
cu roata Olarului-Tată.

Vorbește Dumnezeu:
cu semne și minuni,
cu taina scripturilor,
cu muțenia gurilor
când apare El,
Sfântul lui Israel.

Vindecă Dumnezeu cu mântuire
întoarcerile din rătăcire,
fiii risipitori și desculți,
și pe cei puțini
și pe cei mai mulți.

Face Dumnezeu apelul:
cu sunet de trâmbițe
la capăt de ulițe;
s-a jertfit pe de-a-ntregul Mielul;
Mirele aduce Mireasa
și-i pune pe deget inelul.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »