Pământ încălțat cu păduri
Respiri ozonat de arsuri,
Te speli la izvor de cascade,
Hrănești din țărână mulțimi de noroade.

Și totuși, nebuni din cei ce-i hrănești
Îți tulbură iazul de pace și pești,
Împlântă securi și pumnale
În coastele șalelor tale.

Izvoarele reci le-astupă cu lavă,
Îți toarnă-n mâncare otravă,
Îți sfâșie hainele toate,
Te-mbracă în zdrențe furate.

Desculț, te silesc să umbli pe jar,
Șiroaie de lacrimi îți curg în pahar,
Apoi te grăbesc să le bei
Căci lupii dau iama în turme de miei.

Strivesc în covoare de flori
Miresme și mii de culori,
Nu-i judeci, îi judecă Sfântul
Căci sunt mai pământ ca pământul.

Pământ și pământă, albaștri,
Nu vin să vă mângâie aștri;
Sub zodii de inel de curcubeu,
Ne ține împreună Dumnezeu.

Dacă tânjește viața să urce pe munte,
e semn că vrea să respire aer curat
mai aproape de nori, mai aproape de stele,
că vrea să se spele în ape curate,
neinundate de lume mâloasă
și lume păcătoasă.

Atunci se destupă izvoarele
și se trag zăvoarele peste moarte;
este dată piatra la o parte:
din cer, o solie arată mormântul
din care învie Acel ce pământul
îl varsă în steaguri cu flamura arsă.

S-a dus habitatul cel tern,
pășim pe tărâmul etern;
cohorte de oameni, în haine de in,
din văi de-ntuneric tot vin , și iar vin;
o poartă se dă la o parte:
începe viața cea fără de moarte.

Sculptând în vânturi migratoare
Vele ce-acoperă vapoare,
Stârnim în daltă de furtună
Mirări din piatra de pe lună.

Cioplind în fulgere săgeți
Să scrie cerul pe pereți,
Se dau toți norii la o parte
Căci ploile citesc din carte.

Torcând fuioare de comete
Turnăm în galaxii planete
Care visează să respire
Buchet la nunți ce-așteaptă Mire.

Fiindcă viețile ni-s scurte
Ieșim pe prispa lor, și-n curte,
Închidem uși de lut, ridate,
Mutându-ne-n eternitate.

Și tu și eu și el și noi
Toți cei ce-au nume-n ceruri noi
Scrise de mâna lui Mesia
Să moștenească veșnicia.

Plantând zile în vieți prea scurte
Închidem ierni în cort de iurte;
Peste mizerii lungim covoare
Dar nu ieșim din închisoare.

Din codrii falnici smulgem copaci
Și-i osândim tot pe săraci;
Turnăm prin crater de vulcan
Ocean golit în alt ocean.

Călcăm pe inimi printre artere
Îmbrățișând aripi aptere;
În legiuni și în cohorte
Ieșim din inimi după aorte.

Îngenunchind lângă Calvar
Vărsăm paharul cu amar;
Ne ridicăm slăvind pe Ava
Apoi ne înconjoară slava.

Plantând zile în vieți prea scurte
Închidem ierni în cort de iurte;
Peste mizerii lungim covoare
Dar nu ieșim din închisoare.

Din codrii falnici smulgem copaci
Și-i osândim tot pe săraci;
Turnăm prin crater de vulcan
Ocean golit în alt ocean.

Călcăm pe inimi printre artere
Îmbrățișând aripi aptere;
În legiuni și în cohorte
Ieșim din inimi după aorte.

Îngenunchind lângă Calvar
Vărsăm paharul cu amar;
Ne ridicăm slăvind pe Ava
Apoi ne înconjoară slava.

Ce surd sunt eu, ce surd ești tu, ce surd e el
Când n-auzim că va veni Emanuel,
Căci va suna cu trâmbița din cer, trezire,
Să ne-mbrăcăm în haine albe pentru Mire.

Dacă dormim în aburii acestei vieți
Și ne-nvelim cu varul din pereți
Cum vom goli țărânele-nfundate
De viitura lumii cu păcate?

Cum vom urca pe scara mântuirii
Fără-a purta pecețile iubirii
Când toate-n lume-s vise trecătoare
Între deșărtăciune și eliberare?

Ce-i viața?
Un continuu proces de “murire”
la capătul căruia Dumnezeu
ne schimbă trupul acesta de țărână
cu celălalt, de slavă,
nesupus putrezirii,
în Împărăția eternă a iubirii Lui.

Și totuși,
în această scurtă paranteză
ne îmbrățișează cu dragostea Lui
luându-ne moartea
în schimbul vieții veșnice.

Învrăjbind norii,
acoperind soarele și luna,
vântul stârnește furtuna.

Învrăjbind oameni,
târându-i în gropi cu noroi,
ura stârnește război.

Învrăjbind stele
în locuri înalte din cer
căzut-a-n Șeol Lucifer.

Învrăjbind inimi,
una cu alta-mpotrivă,
lumea plutește-n derivă.

Învrăjbind carnea
cu pofte carnal de carnale,
în oameni se sapă canale.

Învrăjbind viața,
cu spini și capcane în ea,
alegem povara cea grea.

Învrăjbind minți
cu legi împotrivă de Lege
dau duhuri pe oameni să-i lege.

Zdrobind învrăjbirea
și moartea ce vrea să ne-apuce
Hristos ne învie la cruce.

Îmbrăcați cu o rază de soare,
Încălțați cu un vânt călător
Se vindecă inimi când lacrimi ne dor
Cu leacuri din palmă ce-aduc alinare.

Purtați de vapoare cu vele cuvânt,
Nadir și zenit sădim împreună
Să fie lumină de soare și lună
Prin trup când ne curge o sevă-pământ.

Legat pentru-o vreme de poli migratori
Cu lanțuri de vânt răsucit
Ai fost rânduit de-a fi fericit,
Să-nvii în Hristos, apoi să nu mori.

Când am pus palmele pe cer
degetele mi s-au umplut
cu inele de stele
iar calea lactee mi-a bandajat
rănile din palme
și le-a vindecat cu lumină.

Când cerul nu s-a mai clătinat
mi-am lăsat brațele în jos
și le-am împreunat în rugăciune.

Gustați dintr-o felie de cer,
căci cerul va fi în meniul de nuntă;
apoi duceți vestea bună
până la capătul pământului
că urmează nunta Mielului cu biserica Sa
și toți sunteți chemați să vă bucurați
de eternitatea pregătită pentru voi,
de Dumnezeu, încă de la întemeierea lumii.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »