Uneori avem nevoie de aripi
nu pentru a zbura printre stele,
ci pentru a-i acoperi cu ele, ocrotitor,
pe aceia care tânjesc după ajutor.

Atuncea visul de zbor devine o casă,
aripa ta, atingeri de îngeri,
iar lutul din oameni e trup-mădular
în Cel ce-a murit și-nviat la Calvar.

Trupuri de lut, sub lespezi reci,
Își dorm adânc somnul de veci;
Trupuri din aluat ceresc
La glas de ” trâmbiți” se trezesc
Să moștenească-mpărăția
La care i-a chemat Mesia.

În parantezele de viață,
Schimbați de haine și la față,
Străbatem vremile din urmă
Urmând Păstorul de la turmă
Și dezbrăcăm trupuri de lut
Sub cruce, unde-am renăscut

Nu pentru vremuri trecătoare,
Nici pentru gropi de închisoare
Ci pentru vis de libertate
Și gândul de eternitate
Când brațul Celui ce, prin sânge,
La piept copiii Lui și-i strânge.

Împletiți culorile de curcubeu
și veți avea o frânghie de lumină;
fără ea nu am putea lega întunericul
care stă să se dezlănțuie
între Dealul Căpățânii
și mormântul gol.

Poeții, ca profeții,
sunt acei oameni care aud
ce vorbește Dumnezeu
și scriu cu mâna unui muritor
cuvintele Lui,
care ating veșnicia,
și se roagă să fii acolo și tu.

Și ce dacă trec anii?
Unde o să meargă?
În lumea asta largă?
Zburând?
Pe jos?
Pe targă?
În liniște?
În zarvă?

Și ce duc în spinare?
Război?
Iubiri?
Iertare?
Nimicul?
Sau de toate?
Obide?
Libertate?

În urmă ce rămâne?
Un ieri?
Un azi?
Un mâine?
Un miez?
Sau coajile de pâine?

Ne lasă întrebări?
Ne lasă așteptări?
Deșert arid?
Sau mări?
Poate, pustiu de gări?
Poate, peregrinări?

Egalul neegal?
Finalul nefinal?
Pe mine?
Și pe tine?
Pe noi?
Pe ei?
Pe ele?
Onoare?
Sau rușine?
Ori ploile de stele?

Dar cine va răspunde?
De unde?
De neunde?
Căci timpul ne pătrunde;

Viețile fecunde
Încep să ne inunde:
Pământ și ceruri noi
Fac oameni noi, în noi.
Vine curând Mesia.
Începe veșnicia.
Oricine este gata
Să strige: Maranata!

Nu puneți Biblia pe un raft de cărți;
puneți cărțile pe rafturile Bibliei
și veți dobândi înțelepciune.

Dacă într-adevăr vrei să te cântărești, omule,
bagă de seamă că mintea ta
nu poate cuprinde veșnicia
în care Dumnezeu a făcut timpul
și nici infinitul în care
Dumnezeu a creat materia și spațiul,
din nimic.

Și te-a făcut pe tine,
după chipul și asemănarea Lui,
ți-a dat pământul în stăpânire
și uite ce ai făcut din el;
și totuși… ți-a promis moștenire
în Împărăția cerurilor.

De ce-am întunecat amiezi
Punând lupii paznici la iezi?
Ce idoli noi sărbătorim
Când numai despre ei vorbim?

Ca șerpii se târăsc pe jos
Umbre cu chipul lor hidos
Și se prefac că se închină
Dar mușcă raza de lumină.

De ce au adormit străjerii
Și viscolește-n miezul verii?
După zăbrele,-ntemnițate,
Plâng inimile înghețate.

Ce vase, Doamne, Îți alegi
Să-mparți în ele “hrăni” de legi?
Și ce urechi mai desurzești
S-audă-atuncea când vorbești?

La câte uși nu ai bătut
Și omul e tot surd și mut;
De vei sufla în lut de gheață
Va prinde omul iarăși viață.

Și cerurile vor fi noi,
Pământul iar udat de ploi
Căci va începe veșnicia
Și Regele va fi Mesia.

Un grajd sărac în Betleem,
O iesle-n așteptare
Trei magi din orient extrem
Urmează steaua călătoare.

Păstori, în câmp, păzindu-și turma
În noaptea înstelată
Și îngeri, luminându-și urma,
Cântă cu ei în cer deodată.

Trecând prin trupul de fecioară
Și maică preacurată
Din Duh de Dumnezeu coboară
Un trup de Om, într-o poiată.

Lumina spintecă în beznă
Și-n om o neputință-a firii;
Ne leagă Domnul peste gleznă
Și-apoi ia crucea omenirii.

În grajd și pe pământ sărac
Mai colindăm la ușa Lui,
Mă-neacă lacrimi, dar nu tac,
Când, Doamne, cerul ni-l descui.

În noaptea întrupării lui Mesia fiți magi:
Înconjurați-i cu iubire pe cei dragi,
Citiți în cer mesaj de stea, divin,
Și înțelegeți vremile ce vin.

Întrați smeriți în grajd de boi și vaci,
Hrăniți-i și-mbrăcați-i pe săraci;
Încinși cu adevărul sfânt la brâie
Dăruiți aur, smirnă și tămâie.

Dacă Irod vă va ademeni,
Voi ascultați de glasul inimii,
Nu ascultați de oameni și de regi
Ci duceți vestea bună lumii-ntregi.

În noaptea întrupării fiți păstori,
Cântați și voi cu îngerii în zori
Căci în colinde sfinte ei vă spun:
“Se naște pe pământ Păstorul bun”.

Să colindăm cuprinși de fericire:
“Pace-ntre oameni și bună-nvoire”.
Cuprindă-ne pe toți în sfânt mister
Nădejdea pe pământ și sus, în cer.

În noaptea întrupării bucuria
De-a-ngenunchea în fața lui Mesia
Cutremure în om toată zidirea
Și poate se trezește omenirea.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »