PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

În noaptea întrupării lui Mesia fiți magi:
Înconjurați-i cu iubire pe cei dragi,
Citiți în cer mesaj de stea, divin,
Și înțelegeți vremile ce vin.

Întrați smeriți în grajd de boi și vaci,
Hrăniți-i și-mbrăcați-i pe săraci;
Încinși cu adevărul sfânt la brâie
Dăruiți aur, smirnă și tămâie.

Dacă Irod vă va ademeni,
Voi ascultați de glasul inimii,
Nu ascultați de oameni și de regi
Ci duceți vestea bună lumii-ntregi.

În noaptea întrupării fiți păstori,
Cântați și voi cu îngerii în zori
Căci în colinde sfinte ei vă spun:
“Se naște pe pământ Păstorul bun”.

Să colindăm cuprinși de fericire:
“Pace-ntre oameni și bună-nvoire”.
Cuprindă-ne pe toți în sfânt mister
Nădejdea pe pământ și sus, în cer.

În noaptea întrupării bucuria
De-a-ngenunchea în fața lui Mesia
Cutremure în om toată zidirea
Și poate se trezește omenirea.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment