Îngemănând pădurea cu cântecul de păsări
Dumnezeu ne-a oferit simfonia;
biletul îl plătim cu ascultarea
iar cortina nu cade niciodată.

Îngemânând tăcerea cu înțelepciunea
gândul devine material și transparent,
poți face cu el vise și case și oameni,
putem face o altă lume.

Îngemămând cuvântul cu el însuși
poate începe marea curățenie
de cuvinte care nu trebuiau niciodată rostite,
de spini și pălămidă, de vieți și omidă.

Îngemănând lutul cu răstignirea
ajunge omul și omenirea
să stăpânească nu doar cerul și pământul,
să biruie moartea îmbrăcând nemurirea.

Îngemănând dragostea ta
cu a mea, cu a lui, cu a ei
câștigăm dreptul de-a împlini profeția
că vom fi ca El și vom moșteni veșnicia.

Ce vremuri ajuns-au la noi
Cu sacii credinței mai goi,
Cu multe, prea multe religii
Scobind în cuvânt cu litigii.

Ce vremuri țesute cu bolă
Trag sorți pe sub legi de tocmeală,
Răbdările lumii se vând
Și oameni se-așează la rând.

În turme de oi rătăcite
Se-mparte cuvânt din ispite
Dar cine să-ndrepte cuvântul?
Furtuna, ori ploaia, ori vântul?

A fost un Cuvânt la-nceput;
O, Doame, cu El ce-am făcut?
L-am pus pe o cruce, și-apoi,
La fel ca Adam, aflatu-ne-am goi.

Acum, când ne strigă pe nume,
Ne-acundem sub lepra din lume;
Cuvânt cu putere divină
Fă iarăși în lume lumină!

Respirați credință
odată cu aerul,
gustați pocăință
și aruncați-vă aurul.

Dați semne vieții
că umblați pe jos
după ucenicii
lui Isus Hristos.

Lăsați năvoadele
așa încâlcite,
împărțiți flămânzilor
pâinile-nmulțite.

Lăsați-vă vămile
în vămile firii,
voi legați rănile
cu lanțul iubirii.

Călcați fără frică
pe ape-ntărite,
supuneți furtuni
spre-a fi îmblânzite.

Să faceți curată
odaia de sus;
la nunta din cer
v-așteaptă Isus.

Mi-e dor să înverzesc lângă Hristos
Precum smochinul dătător de rod,
Mi-e dor de preumblarea cu folos
Chiar dacă-n țară rege e Irod.

Mi-e dor de muntele cu fericiri,
De mult popor tânjind să Îl asculte,
Când îmi arată hainele de miri
Mi-e dor să uit de treburile-mi multe.

Mi-e dor să stau la cina Lui de taină,
Să-mi tâlcuiască taina învierii,
Să fiu Ioanul învelit cu haină
La pieptul Său în noaptea întristării.

Mă înfioară orbii vindecați
Și surzii ce aud când sănătoșii-s surzi,
Nesocotesc porunci ce vin de la-mpărați,
Mi-e milă de nebuni și de absurzi.

Mi-e dor de pescuirea minunată,
De ucenici aleși dintre pescari,
Mi-e dor s-asculte marea-nvolburată
Oricât i-ar fi pornirile de mari.

Mă doare întunericul de-afară
Când Duhul Sfânt în suflet luminează,
Mă doare lumea acră și amară
Când duhurilor nopții-i stă de pază.

Dar nu e mult, că noaptea-i pe sfârșite,
Deja cocoșul cântă a trezire,
S-au încălzit cuptoarele cu pite
Mireasa-i pregătită pentru Mire.

Miroase gândul ispitit
a vânt stricat și răzvrătit;
‘naintea și ‘napoi lui,
într-un pustiu al nimănui,
clocind furtuni va scoate pui.

Doar ancora de rugăciune
are puteri de a-l supune,
turnând în mări prea răzvrătite
oglinda apei liniștite
în câmp de înmulțiri de pite.

Miroase gândul a parfum
și ieri și mâine și acum
căci a trecut Isus prin lume
să-mpartă numai gânduri bune,
să scrie-n cartea vieții nume.

Se numără cu voce tare semnele vremurilor,
sub semnele de întrebare și mirare
e tot mai aproape sfârșitul treburilor;

Cei orbi rămâne-vor orbi mai departe,
cei surzi la ce să mai audă?
mai dorm întinații sub mantia udă

Mai tac amuțiții striviți de cuvinte
mai zac și se uscă în om oseminte
se numără saci umpluți cu semințe

Se scutură Terra în ritm de cutremur,
cutreieră lumea fiorul de tremur,
e vreme târzie, e vreme devreme
se termină ața în cuibul de gheme.

Se numără cu voce tare semnele
cu voce de trâmbiță, cu glas de peceți;
ești gata tu, lume, să-ți tângui căința
‘nainte să vină din ceruri sentința?

Pentru că venise vremea
Vremilor neîmblânzite
Dumnezeu a dat poruncă
De ieșire din ispite.

A privit la fiecare
Suflet cuibărit în noi
Poruncind eliberare
Pentru prinșii de război.

Înainte de poruncă
Dumnezeu ne-a vindecat
De surzenii și orbire
Și de lepra din păcat.

Cei care purtau obezi
De obezi s-au scuturat
În duminica de Paște
Când Hristos a înviat.

Marea lumii cufundată
În adâncă letargie
Nu aude nici nu vede,
Zace-n lut pe veșnicie.

Tu te rogi, mă rog și eu,
Să se roage păcătoșii,
O, trezește-i, Doamne, Tu
Până nu cântă cocoșii!

Nici cum, nici când, nici unde și nici gând
Să ne întoarcem iarăși în pământ,
Rămână lutul, lumii, tot uscat
Noi ne-mbrăcăm în haine de-mpărat.

Ne învelim cu cer și cu cuvânt
Ne botezăm cu foc prin Duhul Sfânt,
Dăm morții viața asta trecătoare
Spre-a sta la înviere în picioare.

Vom birui cohorta de ispite
Căci am mâncat din pâinile-nmulțite,
Ne-am scuturat țărâna de sub haină
Purificați la Cina cea de taină.

Prin moarte, Doamne, și-nvierea Ta
Ai dat porunci și noi de-a învia;
Am auzit, căci n-am fost surzii lumii,
Ne-ai mântuit și Te urmăm, Rabuni.

Miroase lumea a răscumpărare
Iar urma de păcat miroase a curat
Desrăstigniți de lemn, noi, fiecare,
Trăim fiindcă Hristos ne-a înviat.

Miroase-a lacrimă umanitatea
Amprenta pașilor, a alergare;
N-a terminat Hristos cu bunătatea
Și de aceea mai avem picioare.

Miroase-a cer pământul răscolit
Și eu, țărâna, tot a cer miros;
Tu, Doamne, ne-ai chemat, ne-ai pregătit
Să mirosim ca și Isus Hristos.

A fost o zi numită joi
Când ai cinat, Doamne, cu noi
Înconjurat de ucenici:
Tu, Dumnezeu, noi, slabi și mici.

Ni s-a părut așa bizar
Să Te încingi cu un ștergar
Apoi, trecând la fiecare
Te-ai aplecat să speli picioare.

Eram nevrednici, cu păcat,
Ca Petru, toți ne-am rușinat,
Dar Tu ne învățai smerirea
Ca să împarți cu noi iubirea.

Și totuși, unul Te-a vândut
Purtând un chip de prefăcut,
Dar mă întreb de-atunci mereu:
“Acela, oare nu sunt eu?”

La cina Ta, o Doamne Sfânt
Ne proroceai de trupu-Ți frânt
Făcând un legământ cu noi
Între Păstor și niște oi.

Apoi, privind la fiecare,
Rostita-ai binecuvântare
De drag de cei rămași în lume
De-a trece toți pe sfânu-Ți nume.

Ne-ai dus cu Tine-n Ghetsimani
Să știm că nu ne lași orfani
Și-ai plâns cu sânge printre lacrimi…
Era doar început de patimi.

Nu-și scurse ziua vremea toată
Când Te-a legat a lumii gloată,
Ca pe tâlhari Te-au arestat
Spre a Te duce la Pilat.

Chiar noi am zis că Te urmăm
Dar nu-ncetam să blestemăm;
Făcusem târgul cu fricoșii
Până-au cântat în zori cocoșii.

Apoi, cu Petru-am plâns amar
Când Tu scriai în calendar:
“O noapte și o zi de joi
Și toate astea pentru voi”

« Postari mai noi — Postari mai vechi »