Am visat colorat cu drapele
Înfipte pe culmi cucerite
Fluturau a culori prin inele
Cu visele lor logodite.

Am visat colorat cu semințe
Îmbrăcate cumva ca minerii,
Păreau că lasă afară dorințe
De-a se mărita în mijlocul verii.

Am visat colorat despre frunze
Îmbrăcate în toamnă târzie
Aveau brume albe pe buze,
Împachetau fructe în cutie.

Mi s-au colorat visele în fluturi,
Pământul săpa în piatră fântâni
Din care aprozii scot apă cu ciucuri,
Pilat, vinovat, să se spele pe mâini.

Am visat colorat despre vise
Între porți de Eden și porți dărâmate,
Între crucea de lemn și zaruri deschise,
Între blestem și iertări de păcate.

Da. Eu am visat cu El, Dumnezeu,
Părea că și El visează cu mine;
Dar eu când visam dormeam tot mai greu
Când El mă spăla cu sânge-suspine.

Am visat alb-negru, că mă trezesc
-Nu somnul era purtătorul de vis-
Nici nu am cuvinte să povestesc

Cum să nu trăiești pentru Hristos
când El a murit pentru tine?
Cum să nu porți jugul Lui
când El a purtat crucea în locul tău?

Cum să nu ții seamă de învățătura Lui
când El a ținut seamă de păcatele tale
și le-a spălat pe toate cu sânge
pentru ca tu să te lepezi de ele?

Cum să nu crezi în El
când El crede că vei fi ca El
și pentru credința ta Și-a dăruit viața,
și învierea Sa va fi și învierea ta?

Cum să nu-L asculți
când El L-a ascultat pe Tata
și-apoi ne-a chemat să călcăm pe urmele Lui,
plătind, ca noi toți să nu facem plata.

Cum să nu învii
când Hristos a înviat întâi
și ne pregătește un loc,
împreună cu El, în veșnicie?

Ar trebui să fim nebuni
să ascultăm de dușmanii Lui,
cei izgoniți fin cer
pentru neascultare…

O, Doamne, câtă nebunie
e-n noi, fiecare?

Curg streșinile lumii ruginite
De ploi acide, rupte și-ncâlcite,
Se varsă-n albii lâncede-nfundate,
Și nu se mai strecoară de păcate.

Ba, ninge negru; fulgi nemăturați
Au șterpelit mantale de-mpărați
Și-acoperindu-și toată goliciunea
Ne vând până și sfântă, rugăciunea.

Parcă-au trecut de granițe, prin spații,
Și varsă peste oameni inundații…
De Tine, Doamne-avem așa nevoie
Și n-am cioplit corabia Lui Noe.

Va fi potop, de fapt, a început;
Noi am tânjit la ce Tu nu ai vrut.
Privim la cer cum ne deschizi o poartă,
Ne e rușine, Doamne, dar, ne iartă!

O, nu-i toată lumea perfidă
Decât cea cu inima-aridă
Ce umblă cu alți dumnezei
Prin lutul de tină și clei.

O, nu-i toată lumea căzută,
Mai vin luptătorii la luptă,
Ei umblă desculți și pe jos
Dar merg după Domnul Hristos.

O, nu-i toată lumea învinsă
Cât candela încă-i aprinsă,
Ulei cât mai curge cu har
Din trup răstignit la Calvar.

O, nu-i toată lumea bolnavă
În noaptea numită enclavă;
Lumină estirpă cangrena
Și arde gunoiul și ghena.

O, nu-i toată lumea pierdută
Când duhuri demonice luptă,
Căci stau în genunchi și se roagă
Creștinii cu inima-ntreagă.

Se-mpart printre duhuri cuțite,
Sudalme și vorbe urâte;
Revoltă pornind, Lucifer
Stârnește cutremur în cer.

În chipu-i al’dată de aur
Ia formă un șarpe-balaur
Ce smulge-o treime de stele
Târându-le-n veacuri rebele.

Se mânie-atunci Creatorul
Și pune la temniți zăvorul,
Legând după gratii sudate,
În duhuri, pecetea de moarte.

La prima-ntâlnire cu omul
Balaurul scutură pomul,
Cu vorbe-amăgind-o pe Eva
Uscând și credința și seva.

Păcatul se rupe de ham
Și-l prinde în chingi pe Adam;
Blestemele-valuri se cern:
Și… moare, el, omul etern.

Dar moartea muri-va și ea
Căci Domnul în brațe ne ia;
Prin Fiul Său face-l-va fiu
S-ajungă iar veșnic și viu.

Dar până atuncea va trece
Pustiul fierbinte și rece;
El pune la poarta-ndurării
Golgota și crucea iertării.

Când vin peste lume constrângeri
Tot cerul mustește de îngeri
Să sune din “trâmbiți” semnalul
Că Domnul întinde pocalul:

-Luați din peceți de potir
Uleiul de har și de mir,
Luați din peceți de peceți
O jertfă de sânge, și beți.

Luați de la trâmbiță glasul
Că Domnul Își trâmbiță ceasul,
Luați cel mai scump giuvaier
Grăbind întâlnirea din cer.

Semnale trimise, semnale respinse
Noi trecem prin vremuri aprinse;
Aproape că toate-s întoarse pe dos,
E semn că se-ntoarce Hristos.

În văi ruginite de plângeri
Îmbracă halate de îngeri
O gloată de oameni-oșteni
Spre-a fi doar în cer cetățeni.

Călcând un pământ care arde
În valea de foc înșiră-se hoarde
Ce-și curg între sânge și oase
Pâraie de fum și pucioase.

În văi curățite de lacrimi
Pe cruci răstignescu-se patimi
Ca albia lor de smerire
Să curgă în oameni sfințire.

Din cer coborând o cetate
Prin mijloc un râu o străbate,
Pe maluri, sub semnul peceții,
Dă roade iar pomul vieții.

-Pentru cine, Doamne, ai pregătit
atâtea inele de stele?

-Pentru nunta Fiului Meu
cu Mireasa de oameni,
la vremea hotărâtă,
așa cum v-am scris.

Odrăslesc lacrimi din semințe de dureri
și din cele de bucurii;
prind trunchi de lumină
între nadir și zenit,
înfloresc peste noapte,
pregătind arome în roadele coapte.

La ceasul ales vor veni la cules îngeri,
de la munte și șes,
și cei ce sosesc
din valea de plângeri;

Aduc cu ei scări cu fușteii de fier,
rezemate de cer și ancorate
în lacrimi cu mări inundate.

Vor strânge în coșuri recolte spălate
de gust de revolte uscate;
vor face pereche și visul și somnul…
-Gustați și vedeți ce bun este Domnul!

Ce trist:
din argint el, omul, să facă monede de schimb
cu moartea Stăpânului,
apoi să le arunce în templu
la picioarele preoților,
și ei să cumpere, cu preț de sânge,
Țarina Olarului.

Chemat să răscumpere vremea
-că zilele sunt rele-
ce țarini mai cumpără omul?
pe cine îngroapă în ele?

« Postari mai noi — Postari mai vechi »